Abordări teoretice ale violenței domestice

Prezentare generală

Violenţa domestică a devenit un punct fierbinte în dezvoltarea strategiilor psihosociale în ultimele două decenii. Dat fiind faptul că această perioadă a reprezentat un apogeu în escaladarea fenomenului vizat, violenţa domestică este reprezentativă pentru multe dintre mediile sociale: atît cele caracterizate de derivare socială, cît şi cele ce nu prezintă aceste trăsături. Relaţiile tensionate dintre membrii familiei conduc nemijlocit spre un dezechilibru a sistemului social. Dat fiind faptul că familia în viziunea majorităţii se asociază cu securitate, afectivitate, protecţie, ea ar trebui să fie locul unde poate fi găsită pacea şi înţelegerea reciprocă. În realitate, în unele cazuri, ea poate fi un adevărat centru de agresivitate şi un focar de violenţă. Acesta din urmă continuă să rămînă o problemă socială în majoritatea societăţilor contemporane, atît pentru că nu şi-au găsit încă soluţii adecvate, cît şi pentru faptul că există un consens foarte scăzut în ceea ce priveşte opiniile publicului sau ale specialiştilor asupra definirii violenţei intrafamiliale. În prezent, violenţa în familie, ale cărei victime devin femeile, a atins mărimi îngrijorătoare. Din nefericire, organele puterii se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte controlul asupra violenţei în familie, deoarece de cele mai dese ori informaţia despre aceasta parvine doar atunci cînd se produc consecinţe grave, provocate de violenţă, restul cazurilor considerîndu-se a fi conflicte de familie. Există extrem de puţine studii şi cercetări în acest domeniu, lipsesc rapoartele şi anchetele anuale. Putem afirma acest lucru şi datorită faptului că, în privinţa asistenţei psihosociale, ţara noastră se află abia la început. Dacă totuşi vom reuşi să înţelegem clar nevoia stopării violenţei domestice şi vom recunoaşte toate implicările ei negative se va reuşi de a crea o intervenţie asistenţială cît mai adecvată.

Violenţa domestică: concept şi caracteristică. Cauzele violenței domestice

Analiza numeroaselor studii asupra violenţei lasă impresia, că în acest domeniu, se operează mai curînd cu o metaforă decît cu un concept. Un raport recent al Națiunilor Unite a descoperit că discriminarea și violența împotriva femeilor este înrădăcinată în culturile din jurul lumii. Cu toate că multe țări au început să facă pași spre protecția drepturilor femeilor și spre promovarea egalității, progresul actual este totuși încet. Pînă să analizăm pe larg unele definiţii ne vom opri succint la istoricul apariţiei violenţei domestice.

Violenţa domestică din societatea noastră nu este decît unul dintre rezultatele legilor care au discriminat femeile de-a lungul istoriei şi al concepţiei despre femei ca fiind o clasă socială inferioară. Violenţa determinată de gen este consecinţa extremă a discriminării acestuia şi a convingerii că femeile sunt subordonate bărbaţilor prin naştere.

Problematica violenţei este de dată recentă. Abia în secolul al XIX-lea începe să se contureze conceptul şi să fie analizate rădăcinile şi formele violenţei. Pentru civilizaţiile anterioare, violenţa era considerată ceva natural, care nu ridica întrebări sau dubii. Ea începe să fie denunţată odată cu dezvoltarea spiritului democratic modern.

În prezent, violenţa constituie un obiect de cercetare pentru numeroase ştiinţe naturale şi sociale: fiziologie, psihologie, sociologie, psihiatrie,etc. Toate aceste discipline au adus contribuţii enorme la studierea cauzelor şi mecanismelor violenţei. De exemplu, pînă în 1975, Peace Research Abstract Journal a publicat circa 106000 rezumate de studii, apărute după 6 august 1945, ce tratează problema păcii şi războiului - deci, indirect, şi problema violenţei.

Nevoia unei explicaţii paradigmatice asupra fenomenului de violenţă domestică a apărut îndată ce s-a constatat că, din punct de vedere spaţial şi temporal, nu există limite ale manifestării şi că violenţa domestică este un rău prezent în orice societate. Diferenţele care se consemnează de la o societate la alta sunt date doar sub aspectul frecvenţei şi al formelor concrete pe care le îmbracă. Pe de altă parte, fiecare manifestare apare individualizată şi face ca un tip de intervenţie suficientă într-un caz să fie total nepotrivită în altul.

Ca urmare a nevoii de explicaţii generalizatoare, la nivelul comunităţilor, în reprezentările sociale asupra fenomenului, au început să funcţioneze miturile explicative precum сă:

- alcoolul și drogurile conduc la incidentele de violență;

- tatăl lui era un om violent, își bătea soția, și deci el a învățat acasă acest mod de comportare cu soția;

- din cauza necazurilor pe care le au, a greutăților vieții, o bate;

- din cauza sărăciei;

- bătaia este fără urmări, este un fenomen de moment datorat pierderii controlului.

Toate aceste afirmații conțin o parte de adevăr, chiar dacă relația cauză-efect nu e cea proclamată de aserțiune și realitate arată mai degrabă o acompaniere reciprocă în cadrul evenimentelor de violență domestică.

Percepția la nivelul publicului asupra fenomenului violenței domestice, insuficiența informațiilor, dificultățile de înțelegere a fenomenului, de recunoaștere și de acceptare a existenței lui într-o societate, în general, și într-o familie, în particular, au generat o serie de mituri și de prejudecăți privitor la factorii cauzali și cei favorizanți.

Există o unică explicație și cauză reală a violenței domestice. Este vorba despre funcționarea dominației bărbatului asupra femeii, în societățile patriarhale. În virtutea tradiției ce trece de la o generație la alta, se învață rolurile sexuale de dominator (bărbatul) și supus (femeia). Aceste roluri se conturează la vîrste foarte fragede după care se confirmă și se rafinează de-a lungul întregii vieți, în toate instanțele sociale.

Din punct de vedere sociologic, putem defini patriarhatul ca un sistem de autoritate în familie, în cadrul căruia loialitatea datorată “șefului” se bazează pe puterea lui de a dispune de bunuri, inclusiv de femeie și copii.

De asemenea, sociologii sunt tentați să explice prezența violenței prin tradițiile socio-culturale din societate. Violența domestică apare ca urmare a lipsei de cultură, a perceperii eronate, a valorilor familiale și sociale, fie a neglijării lor. Atît timp cît se transmite transgenerațional, violența domestică este văzută ca un lucru normal, inerent oricărei familii. Și de ce am schimba această normalitate cu care ne-am obișnuit? De ce am considera violența domestică un fapt care ar trebui incriminat? Există o "complicitate" între agresor și restul societății, pentru că primul rămîne nepedepsit datorită toleranței și acceptanței manifestată de cel de-al doilea.

Cît privesc factorii favorizanți ce declanșează violența ar fi: sărăcia, consumul de alcool, droguri, stresul, bolile psihice. Este ușor de presupus, în asemenea condiții, că eliminînd elementele respective eliminăm și violența domestică. Din păcate, practica arată că violența domestică este prezentă și în familiile în care nu există astfel de probleme.

Violența domestică se naște pe fondul unei stări dezarmonice, de disonanță relațională, în care membrii familiei nu comunică pozitiv, în sensul rezolvării problemelor, ci mai degrabă sunt în confruntări directe, care de cele mai multe ori se manifestă prin comportamente agresive.

Autorii ce abordează în lucrările lor problema violenței domestice indică la o extindere enormă în ultimii a acestui fenomen cu impact psiho- și socio-patogen. Motivul principal ce a generat atît de tîrziu recunoașterea violenței familiale și abordarea ei ca problemă socială l-a constituit coloritul specific atribuit familiei: spațiu privat cu caracter “tabu”, în care nu poate fi admisă nici o intervenție din afară