Afectivitatea

Cuvânt introductiv:

„Nu poate exista transformare a întunericului în lumină, fără emoţie”. (Carl Gustave Jung)

Omul remarcă obiectele şi fenomenele prin intermediul proceselor cognitive, sesizează raporturile dintre ele, precum şi diferitele lor calităţi şi însuşiri, iar atitudinea faţă de conţinutul cunoaşterii, relaţiile lui cu situaţiile cu care se confruntă, o manifestă prin bucurie, tristeţe, spaimă, nelinişte, frică, admiraţie, plăcere, nemulţumire, entuziasm, indignare, etc. Ansamblul acestor fenomene psihice alcătuiesc procesele afective.

Prin procesele afective omul îşi exprimă, de asemenea, satisfacţia sau insatisfacţia vizavi de trebuinţele sale, activitatea realizată, atitudinea faţă de natură şi faţă de alţi oameni. De exemplu, ne bucurăm atunci când câştigăm un concurs sau ne indispunem până la lacrimi atunci când am fost apreciaţi eronat de către colegi sau cunoştinţe. Unul şi acelaşi obiect sau fenomen, în funcţie de valoarea şi semnificaţia sa pentru subiect, în diferite situaţii poate trezi stări şi trăiri afective diferite, în unele cazuri satisfacţie deplină, iar în altele – satisfacţie parţială sau insatisfacţie.

Imaginaţi-vă că în plină noapte auziţi soneria de la uşă. Înainte de a deschide uşa sunteţi curios şi, poate, puţin îngrijorat. Dacă este un prieten drag, sunteţi foarte bucuros. Dacă însă această situaţie se va repeta frecvent, este posibil să simţiţi o emoţie opusă – fie de furie, fie de iritare sau de deplină insatisfacţie.

1. Afectivitatea şi procesele afective – definiţie şi caracteristici

Stările şi trăirile subiective care reflectă relaţiile omului cu mediul, atitudinea lui faţă de alţi oameni şi faţă de sine însuşi poartă denumirea de procese afective.

Afectivitatea (ansamblul proceselor afective) îl caracterizează pe om ca personalitate, delimitând trăsăturile lui individuale. Despre unii oameni spunem că sunt veseli, despre alţii că sunt mohorâţi. Manifestările afective depind de tipul de sistem nervos, de temperament. Ele sunt în interacţiune cu toate procesele cognitive, interesele, trebuinţele şi aspiraţiile noastre.

Este cunoscut faptul că atunci când avem dispoziţie bună, înregistrăm rezultate mai bune în orice activitate am întreprinde, observăm lucruri pe altădată nici nu le luam în seamă, memorăm mai bine informaţia, etc. Astfel, afectivitatea ne modifică esenţial comportamentul: ne comportăm într-un fel când suntem fericiţi şi cu totul altfel când suntem deprimaţi.

Procesele afective reflectă caracterul trebuinţelor, intereselor, atitudinea omului faţă de obiectul trebuinţelor. Satisfacerea trebuinţelor noastre ne provoacă stări emoţionale pozitive: bucurie, iar nesatisfacerea lor – negative: indignare, tristeţe, frustrare.

Procesele afective se caracterizează prin următoarele particularităţi:

- Polaritate – pot fi pozitive sau negative; de exemplu, bucurie-tristeţe, curaj-frică, vioiciune-deprimare.

- Intensitate – forţa, tăria, profunzimea prin care se manifestă trăirea afectivă. Intensitatea emoţiei este determinată de valoarea afectivă a obiectului, de semnificaţia lui în raport cu trebuinţele subiectului, de capacitatea afectivă a subiectului.

- Stabilitate / instabilitate – unele procese afective sunt constante şi pot dura ore (o spaimă) sau ani (o pasiune), pe când altele sunt instabile, au o durată foarte scurtă de timp.

- Expresivitate – oricine poate înţelege dacă prietenul său este vesel sau trist. Expresia emoţională este trădată de timbrul vocii, de priviri, de mimică şi gesturi, de modificările fiziologice (sporirea sau diminuarea ritmului respiraţiei, a pulsului, tremor, lacrimi, etc.).

Alte caracteristici ar fi:

- Stările afective implică o apreciere, o atitudine pozitivă sau negativă. Dacă un obiect este în concordanţă cu trebuinţele noastre rezultă o stare pozitivă, pe care o caracterizăm ca plăcută, fiind însoţită de tendinţe, mişcări de apropiere.

- Afectele sunt subiective în sensul dependenţei lor de trebuinţele noastre actuale. Un pahar cu apă rece, vara când ne e cald şi sete, ne face plăcere. Aceeaşi apă, iarna, pe un ger de -25°, când ne e frig şi tremurăm, ne displace, nu ştim cum s-o evităm, ea contrazicând cerinţele organismului. Înseamnă că stările afective se pot schimba uşor în funcţie de situaţie. Totuşi, când e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un sentiment, reacţiile noastre se direcţionează foarte stabil şi pentru multă vreme.

- O altă caracteristică este totalitatea. Afectele exprimă un raport cu toate tendinţele prezente într-un anumit moment şi nu doar cu efectul unei stimulări parţială. De pildă, muştarul provoacă usturimi ale limbii, dar totuşi impresia e agreabilă, întrucât predomină nevoia de excitare a stomacului care primeşte un aliment bogat în grăsimi. Stările afective creează o sinteză specifică a tuturor impulsurilor activate.

Afectivitatea permite o reglare promptă şi eficace a comportamentului, îndeplinind rolul de acceptor al acţiunii. O emoţie, chiar lipsită de intensitate, schiţează imediat un început de acţiune, înainte ca o deliberare conştientă să înceapă. Chiar dacă nu trebuie să ne lăsăm ghidaţi numai de afecte, există situaţii în care nu e timp de reflexie şi reacţionăm în funcţie de afectul dominant, care poate fi salvator.