Anamneză și Transfer de Activitate

Anamneza este un termen cu puternica si veche conotatie medicala, frecvent utilizat în cercetarea si practica psihologica mai ales în actiunea psihodiagnostica. Plasata într-un complex de modalitati prin care de fapt se poate manifesta metoda convorbirii, anamneza se deosebeste de alte metode prin scopul si demersul activitatii investigative.

Din punct de vedere metodologic anamneza nu este totusi chiar o convorbire, nici o ancheta psihologica, nici o anume biografie, ci este de fapt o altfel de relationare psihodiagnostician-subiect. Este o întâlnire între psiholog si subiect bazata pe încredere reciproca si sensibilitate. În actul anamnestic se naste, se manifesta si se modeleaza afectivitatea în transfer sau transferul de afectivitate.

Informatiile obtinute prin discutia anamnestica permit psihodiagnosticianului sa se orienteze în problema supusa discutiei, îl orienteaza pe examinator în alegerea metodelor si tehnicilor prin care va putea determina stabilirea unui diagnostic cu sanse de a fi validat.

Identificarea subiectului

Situatiile diferite în care se pot plasa „ab initio” (de la început) atât examinatorul cât mai ales cel examinat, confera multe posibile si potentiale interpozitionari precum si o arie larga de ofertari clinice.

Daca subiectul este spitalizat, abordarea se face de la clinician la pacient si urmeaza caile deja batatorite ale examenelor clinice în stilul impus de tipizarea unei foi de observatie de tip psihiatric.

ISTORIC AL EVOLUTIEI METODELOR DE PSIHODIAGNOSTIC

Preocuparea de a gasi metode de masurare a functiilor si trasaturilor psihologice ale unei persoane este legata de dezvoltarea psihologiei diferentiale.

Unul dintre pionierii acestei discipline este F.R.Galton. Interesat de problema rolului ereditatii si al mediului în determinarea capacitatii mintale, Galton încearca sa stabileasca în ce proportii se gasesc anumite caracteristici la persoanele cu diferite grade de rudenie. În cursul cercetarilor sale Galton initiaza numeroase metode si elaboreaza multe probe simple menite sa masoare acuitatea senzoriala, timpul de reactie, asociatia de idei, etc.

În 1884 se deschide la Londra, la initiativa lui Galton un laborator antropometric, în care vizitatorii puteau obtine, ca o curiozitate, sa li se faca diferite masuratori psihice ca cele amintite mai sus. S-au strâns, de la mai mult de 9000 persoane, date pe baza carora Galton a alcatuit tabele cu distributia datelor pe centile. Acest procedeu de aranjare a datelor pe centile va fi ulterior larg utilizat în etalonarea testelor. Dar ideea lui Galton ca probele simple ar putea furniza date în legatura cu intelectul unei persoane a fost infirmata ulterior. Cu toate acestea, cercetarile lui au stimulat preocuparea pentru problema diferentelor psihice individuale, neglijata în psihologia generala.

Contributia fundamentala a lui Galton a fost în domeniul metodelor de prelucrare statistica a datelor obtinute prin masuratori psihologice. Ele (A.Quetelet) restructureaza ideea lui Quetelet care atrasese atentia asupra aplicabilitatii legii erorilor stabilita de Laplace si Gauss, la distributia datelor biologice strânse de la o populatie numeroasa. Ulterior distributia rezultatelor la testele de inteligenta în curba lui Gauss s-a constituit un instrument de lucru frecvent utilizat.

Cel mai important acord al lui Galton îl constituie utilizarea corelatiei statistice între variabilele masurate. Pearson este cel care va realiza o fundamentare matematica a coeficientului de corelatie, iar odata cu lucrarile lui Spearman în domeniu, statistica va deveni o importanta metoda de lucru în psihologie si mai ales în psihometrie.

Dar cel care contribuie în cea mai mare masura la raspândirea interesului pentru aplicarea testelor mintale în aplicatii scolare a fost si ramâne James Mekeen Kattel – el considera ca si Galton ca în examinari individuale este important sa se aplice un numar mare de probe simple (de perceptii, de precizie a miscarilor mâinii, de memorie, timp de reactie etc.), deoarece în stadiul respectiv de dezvoltare a psihologiei numai procesele elementare puteau fi masurate în mod obiectiv si precis, iar nivelul intelectului se credea ca ar putea fi redus din interpretarea acestor rezultate. Ulterior, verificarea rezultatelor a infirmat ipoteza initiala, deoarece s-a gasit o prea mica relatie atât între trasaturile masurate cât mai ales între rezultatele la probe si reusita scolara.

Ebbinghaus – din dorinta de a folosi tehnica masurarii în scoli a elaborat o serie de probe mai complexe: calclul aritmetic, volumul memoriei, completarea de propozitii. Dar dintre toate acestea numai aceasta ultima proba se dovedeste a avea o corelatie reala cu reusita scolara.

Psihiatrul Kraepelin este preocupat de introducerea examenului obiectiv în practica psihiatrica, elaborând un complex de probe prin care s-ar putea stabili capacitatea de a profita de un exercitiu, modul în care se instaleaza oboseala etc.

Al.Binet realizeaza o importanta cotitura în conceptia despre modul în care trebuie stabilite diferentele individuale si, în consecinta, despre modul de construire a testelor. Important este nu sa se determine toate diferentele între facultatile psihice, ci sa se diferentieze cele mai importante care apar sub forma proceselor psihologice superioare.

În realitate, impulsul pentru elaborarea unei metode de masurare a nivelului intelectual a fost dat de necesitatea învatamântului scolar. În 1904 ministrul instructiei publice din Franta decide ca nici un copil suspect de întârziere mintala nu poate fi eliminat din scolile normale si admis într-o scoala (ajutatoare) speciala fara a fi supus unui examen medical si pedagogic care sa ateste ca nivelul sau intelectual îl face inapt în masura medie de învatamânt ordinar.

Binet si Simon elaboreaza în 1905 prima forma a scarii metrice de inteligenta si precizeaza de la început ca scala nu masoara propriu-zis inteligenta deoarece „calitatile psihice nu se masoara ca lungimile, nu sunt superpozabile, ci scara permite un clasament, o ierarhie între inteligente diferite si pentru nevoile practice acest clasament echivaleaza cu o masurare”.

Larga raspândire a învatamântului elementar obligatoriu, precum si necesitatea ca întârziatii mintal sa fie încadrati în „scoli speciale” fac ca interesul pentru metoda lui Binet sa se raspândeasca în mai multe tari. Apar numeroase traduceri si adaptari. Una dintre cele mai importante adaptari, care, la rândul sau, a fost tradusa si în alte limbi este cea efectuata de americanul Terman. În Belgia de Decroly, Degand, în Germania de Bobertag, în Anglia de Burt.

În 1917, cu ocazia intrarii S.U.A. în razboi s-a pus problema examinarii a 1,5 milioane de recruti pentru a se evita înrolarea cu intelect subnormal. În acest scop au fost elaborate teste colective: Army ± (verbal) si Army ² (nefiind verbal – pentru analfabeti).

Aplicarea masurarii în sfera fenomenelor psihice s-a limitat mult timp numai la inteligenta, în scopul depistarii persoanelor cu intelect subnormal. Treptat, masurarea s-a extins si la alte aspecte si în alte sfere de activitate, astfel pentru realizarea orientarii si mai ales a selectiei profesionale în anumite ramuri ale transportului si ale muncii industriale, s-au alcatuit teste individuale si colective, care urmau sa puna în evidenta prezenta aptitudinilor necesare sau a trasaturilor psihologice contraindicate.

Initial, complexitatea factorilor componenti ai personalitatii a constituit o piedica în calea explorarii ei prin metode standardizate, dar practica psihiatrica a stimulat preocuparea pentru gasirea unor metode de stabilire a tabloului normal al personalitatii si al deviatiilor sale, iar în ultimele decenii numarul testelor de personalitate a crescut foarte mult.