Antropologie

Cursul introductiv (“Obiectul antropologiei”) urmăreste să contureze

specificul cunoasterii antropologice, locul antropologiei culturale în stiintele despre

om, raportul antropologie culturale cu celelalte stiinte socio-umane. Antropologia

culturală are si ea ca obiect de studiu omul. Ce anume diferentiază atunci

antropologia de psihologie, sociologie, sociobiologie, istorie, istoria religiilor?

Obiectul antropologiei culturale îl constituie cultura si omul integrat culturii sale. De

la definitia dată culturii de sir Edward Tylor în “Primitive Culture” (cultura ca

totalitate sau ansamblu complex al )

Tema referitoare la “Cercetarea antropologică” cuprinde următoarele

subcapitole: Teme, domenii, subdomenii. Terenul antropologic. Interactiunea

observat-observator în cazul interactiunii cercetătorului cu alte culturi decât cea

căreia îi apartine. Metode în cercetarea antropologică. Observatia participantă –

metoda etalon a antropologiei, descrierea, istoriile vietii, etnobiografia. Producerea

“textului antropologic”. Cercetarea monografică în România si cercetarea

antropologică – principii comune.

Temele “centrale” ale antropologiei sunt abordate din perspectiva curentelor

consacrate în antropologie: evolutionism, difuzionism, inventionism, functionalism,

structuralism, poststructuralism, antropologie interpretativă, fenomenologie

antropologică etc. Studentii pot urmări astfel modul cum a ”crescut” cunoasterea

antropologică în abordarea mitului, religiei, rudeniei etc., dar si esecul oricărei

tentative de a explica fenomenele sociale si diversitatea societătilor pe baza relatiei de

opozitie dintre gândirea simbolică si gândirea ratională si dintre societatea primitivă

si societătile moderne.

RELIGIE (I) * De la Spencer la Durkheim

Totemul apare legat de credinta într-un strămos comun al grupului.

H. Spencer: venerarea strămosilor trebuie considerată prima sursă si originea

religiei. Tabu-ul se referă la distinctii între regimuri ontologic distincte ale realului

- sacru / profan. Or, o bună parte a interpretărilor date religiei se bazează pe

această distinctie sacru – profan si pe ideea că tot ce tine de raportul omului cu

sacrul intră în sfera religiei.

Alte căi de definire a religiei au în vedere: “credinta în fiinte spirituale”, act

de credintă

Stiinta religiilor este mai veche si mai amplă decât cercetările propriu-zis

antropologice

În Antichitate apare o mare cantitate de date referitoare la faptele religioase

ale grecilor, romanilor si popoarelor cu care acestia au venit în contact si o primă

încercare de comparatie si sistematizare.

În afară de Homer si Hesiod – la greci, v. si Diogene Laertios îi atribuie lui

Teofast (320 ă.H.) o “Istorie a lucrurilor divine”

Apar si interpretările psihologice – sociologice – filosofice ale religiei.

Protagoras în dialogul Protagoras al lui Platon spune despre omul religios:

“omul participant la demnitate (datorită întrudirii cu zeii) a fost singura dintre

făpturi care i-a cinstit pe zei si a început să le ridice altare si statui”.

Perioada patriotică + medievală nu cunoaste studiul obiectiv al faptului

religios, tocmai pentru că acesta presupune “o anumită distantare fată de” religie

care să existe în acea perioadă.

Totusi, ceva se întâmplă ca urmare a călătoriilor întreprinse de Occidentali

în tări din Orient care vin în contact astfel cu cultele populatiilor de aici.

relatările din călătoriile lu Marco Polo si Giovanni di

Monte Corvino în Extremul Orient si a lui Jourdain de Severac în Persia.