Autoritate, Libertate, Severitate

Termenul de autoritate este definit ca:

- impunerea unor influenţe recunoscute de către un subiect asupra altui subiect, realizată prin consens sau prin acceptare,

- instituţionalizarea drepturilor,

- puterea legitimă,

- personalizarea regulilor.

- Toate aceste semnificaţii subliniază criteriile de recunoaştere ,de consens,de legitimitate esenţiale pentru conceptul de autoritate.

- Fenomenul psiho-social al autorităţii a fost caracterizat de Gh.Bourceanu astfel : putere obiectivă şi obiectivată în norme,regulamente,uzanţe,simboluri,întemeiată pe consimţământ şi conformitate ,fiind produsul unui proces de evaluare presupune prezenţa unei ierarhii de roluri sociale.

Libertatea este:

- Posibilitate a unui sistem (persoană, grup, organizaţie, colectivitate) de a realiza finalităţile sale. Cu cât un sistem social prezintă o autonomie funcţională mai ridicată, dinamica sa fiind orientată de finalităţi proprii, cu atât l. va constitui pentru el o cerinţă mai accentuată, luând forma idealului, aspiraţiei, revendicării. L. are două nivele: unul negativ ( eliberarea de factorii perturbatori care împiedică realizarea finalităţilor proprii) şi unul pozitiv ( posibilitatea instrumentală de a realiza acele finalităţile). Consecinţa morală a l. este responsabilitatea. L. este vital legată de cunoaşterea necesităţii interioare, proprii (pentru a o promova) şi a necesităţii exterioare (pentru a o putea controla, contracara). În sociologia actuală, tema l. este legată în mod special de modificările profunde ale relaţiei dintre individ şi colectivitate, de tranziţia de la formele tradiţionale ale autorităţii la democraţie şi participare.

- Drepturi cetăţeneşti: l. individuală este dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei; l. de conştiinţă este dreptul oricărui cetăţean de avea o opinie proprie în orice domeniu; l. de gândire sau l. cuvântului este dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii etc.

Severitatea inseamna:

- exigenţă.

- asprime, constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, străşnicie, stricteţe, (înv.) străşnicire, (fig.) duritate

- seriozitate.

- austeritate, gravitate, rigorism, sobrietate, (fig.) asprime.

IN ANTICHITATE

Instrumentul, cadrul, unei formaţii era familia. Istoricii dreptului subliniază solida construcţie a familiei romane, autoritatea supremă cu care era investit pater familias, respectul de care se bucura mama. În nici un alt domeniu rolul acestei celule sociale nu se manifestă mai pregnant ca în educaţie.

IN PREZENT

Indiscutabil, afirmaţia lui Iosef Bochenski:„trăim în epoca autorităţii” nu este mai adecvată decât afirmaţia că trăim o „perioadă de contestare a autorităţilor, deci de criză”

Semnul crizei pare a fi, după Hannah Arendt, faptul că în procesul contestării a fost antrenată şi Şcoala: „Simptomul cel mai semnificativ al crizei, şi care indică profunzimea şi seriozitatea ei, este că a atins sfere pre-politice, ca educaţia şi instrucţia copiilor, unde autoritatea în sensul ei cel mai larg, a fost întotdeauna acceptată ca o necesitate naturală.”

Trăim într-o perioadă în care autorităţile par a fi luat locul Autorităţii, fără a se observa că aceasta subsitituire pune sub semnul întrebării îndreptăţirea acestora.

Accelerarea transformarilor sociale, democratice, emanciparea femeii (la preocuparile materne si gospodaresti adaugându-se preocuparile profesionale si de studiu), modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educatiei familiale (pe care l-a avut pâna la introducerea învatamântului obligatoriu), progresele sociologiei si psihologiei, precum si alte cauze au dus la întelegerea faptului ca orice sistem de educatie ramâne neputincios daca se izbeste de indiferenta sau de opozitia parintilor.

"Deoarece axa directoare a civilizatiei occidentale este înaintarea persoanei spre mai multa libertate si fericire, înaintarea societatilor spre mai multa întelegere si justitie si dat fiind demisia unui numar de parinti si faptului ca un numar crescând de copii vin fie din familii destramate, fie din medii analfabete si o comunicare între parinti si copii nu se face întotdeauna foarte bine (parinti nascuti într-o lume aproape imobila înca, au copii care sunt nascuti într-o lume bulversata), pentru toate aceste motive scoala are în sarcina o misiune suplimentara"

Au existat întotdeauna educatori excelenti si parinti iubitori, care nu si-au pus probabil atâtea probleme si totusi au reusit foarte bine; dar poate ca acest lucru era mai usor într-o lume foarte statornica, în care traditia avea ultimul cuvânt