Bazele Metodei Experimentale - Modulul 1

MODULUL I

BAZELE METODEI EXPERIMENTALE

CURIOZITATE, OBSERVATIE, EXPERIMENT

Vreme îndelungata, psihologia s-a aflat în sfera de actiune a filosofiei. Abia la sfârsitul secolului al XIX-lea, odata cu îmbunatatirea tehnicilor de cercetare, psihologia s-a deplasat spre tarâmul stiintelor pozitive.

Psihologii ar putea fi organizati pe o linie de continuitate în raport cu modul în care ei considera stiintele exacte drept model pentru psihologie. Psihologii „hard“ considera ca stiintele fizicii sau chimiei sunt modele perfecte de urmat, în timp ce psihologii „soft“ considera ca stiintele sociale trebuie sa constituie modelul de urmat. Toate stiintele dispun de un set de date si de teorii explicative. Ceea ce este distinctiv între diferitele stiinte, ca si între subspecialitatile din interiorul unei stiinte, sunt diferitele tehnici folosite. Astfel, astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint, asa cum nici subiectul experimentat de catre psihologi nu are nevoie de telescop. Daca psihologii hard uzeaza de tehnici mult mai rafinate, aceasta se datoreaza în mare parte tipurilor de probleme care impun un anumit gen de analize sofisticate.

Desi distinctia cercetare fundamentala – cercetare aplicativa a intrat în vocabularul cotidian al stiintelor, noi credem ca cea mai importanta distinctie trebuie sa fie facuta între o cercetare buna si alta proasta. Principiile si practicile psihologiei experimentale se aplica în egala masura cercetarii fundamentale si celei aplicative. Ele pot fi folosite pentru a evalua cercetarile psihologice pe care le întâlnim sau le realizam fie ca studenti, fie ca psihologi profesionisti sau ca cercetatori în domeniul psihologiei.

Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale trebuie sa înceapa prin a oferi definitiile operationale ale urmatorilor termeni: experiment, metoda experimentala si psihologie experimentala.

Termenul de experiment este larg utilizat atât în limbajul cotidian cât si în cel al diverselor stiinte. Daca stiinta izvoraste din realitate încercând s-o explice, experimentul este demersul prin intermediul caruia realizam extragerea unui esantion din realitate spre a-l supune verificarii (testarii) în vederea cunoasterii. Ce vrem si ce trebuie sa cunoastem? Una dintre trasaturile definitorii ale psihicului uman este ca acesta dispune de cele mai complexe dispozitive de determinare antialeatorii (P. Popescu Neveanu, 1987). A experimenta constituie, în fapt si în esenta, o dimensiune intrinseca a lui „homo sapiens“ si raspunde nevoii imperioase de a gasi cauzalitatea, de a raspunde la întrebarea „de ce“ si apoi de a se asigura asupra modului cum vor evolua lucrurile în viitor. Oamenii de stiinta nu au facut altceva decât sa formalizeze acest demers si experimentul a constituit si constituie o ambitie marturisita a tuturor stiintelor naturii. Experimentul este o manipulare deliberata a unui esantion din realitate pe care dorim sa-l studiem în scopul de a întelege mai bine modul cum acesta se produce, din ce cauza si cu ce efecte.

Metoda experimentala în psihologie a fost introdusa pe la jumatatea secolului al XIX-lea si putem afirma ca celebra lucrare a lui G.T. Fechner „Elemente de psihofizica“ (1860) sta la baza ei. Domeniul psihologiei experimentale se defineste prin intermediul metodei experimentale, considerata ca forma cea mai desavârsita si cea mai convingatoare a demersului stiintific (M. Richelle, X. Seron, 1994). Metoda experimentala constituie cadrul logic, formal si epistemic de utilizare a experimentului. Aceasta implica prezenta si utilizarea (prin verificari si revizuiri periodice) unor instrumente de lucru, reguli de conduita, dispozitive tehnice si proceduri, strategii, planuri de experimente, modalitati de culegere si prelucrare a datelor. Asa cum sustin, pe buna dreptate, autorii mai sus citati, de obicei psihologii insista mai mult asupra modalitatilor de culegere si prelucrare a datelor, neglijându-se rolul capital pe care îl joaca instrumentele tehnice în dezvoltarea psihologiei experimentale. Domeniul psihologiei experimentale s-a conturat, s-a impus, s-a dezvoltat si va progresa în masura în care cercetatorii imagineaza si propun noi mijloace de investigare ce deschid noi orizonturi de cercetare a realitatii psihice.

Psihologia experimentala este o ramura a psihologiei, care, fiind atât de intim legata de metoda, se defineste chiar prin metoda experimentala. Cel mai frecvent criteriu utilizat în clasificarea ramurilor psihologiei este continutul, ori, constatam ca psihologia experimentala se defineste prin metoda. În acelasi timp, fiecare ramura a psihologiei definita de un continut dispune de o parte experimentala mai mult sau mai putin importanta. Unii autori sunt tentati sa nu considere psihologia experimentala ca o ramura obisnuita ci, mai curând, ca metoda aplicabila variatelor domenii ale cunoasterii. Alti autori (P. Fraisse, 1963) considera psihologia experimentala drept sursa de cunostinte acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale. Din punctul de vedere al psihologiei americane, care pune accentul mai mult pe atributele experimentului, psihologia experimentala este un demers repetabil si autocorector în studierea manifestarilor vietii psihice (Kantovitz, B.H., Roediger III, H.L., Elmes, D.G., 1991). Din punctul de vedere a lui N. Lungu (2000), domeniul psihologiei experimentale îl constituie teoria si practica experimentului ca metoda de cercetare activa si eficienta, deservind astfel orice cercetare psihologica de tip experimental. Mai departe, acelasi autor ne ofera urmatoarea definitie: „psihologia experimentala reprezinta ansamblul principiilor, normelor si regulilor care stau la baza organizarii si desfasurarii experimentului în psihologie, cu scopul obtinerii de date verificate asupra realitatii psihice“ (pp. 15) Dupa cum observam si aceasta definitie trimite la metoda (principii, norme, reguli, organizare), ceea ce este, practic, inevitabil în orice tentativa de definire a psihologiei experimentale.

În concluzie, domeniul psihologiei experimentale îl constituie manifestarile vietii psihice abordate într-o maniera experimentala. Obiectul psihologiei experimentale este reprezentat de problemele vietii reale identificate si asupra carora cercetatorul avanseaza ipoteze ce urmeaza a fi testate prin experimente controlate si replicabile în vederea avansarii unor predictii verificabile statistic privitoare la generalizarea rezultatelor obtinute si evolutia comportamentelor studiate.

Trebuie sa fim realisti: finalitatea oricarui demers stiintific veritabil este de a prezice fenomenul studiat. Experimentul psihologic, metoda experimentala, psihologia experimentala constituie fundamentul cercetarii stiintifice asigurând aceste exigente la cel mai înalt nivel de vigoare stiintifica si oferind imaginea unei evolutii dinamice a tehnicilor, instrumentelor, mijloacelor de lucru în deplin acord cu evolutia celorlalte stiinte moderne.

1.2 Observatie si experiment

Din perspectiva temporala observatia si experimentul constituie doua momente succesive ale cercetarii, astfel încât – desigur – observatia precede experimentul. Aceasta este si o ordine istorica în evolutia stiintelor, implicit a psihologiei. Spunem – în mod obisnuit – ca realitatea fiind observata ne semnaleaza anumite probleme pe care le vom aborda într-o maniera experimentala. Apoi, în timpul experimentului observatia survine ca element ajutator, ca sursa de date suplimentare asupra efectelor variabilei independente.

Înca în sec. al XVIII-lea R. Bacon facea distinctia între observatia pasiva si vulgara si observatia activa si savanta. Elementul comun pentru observatie si experiment este constatarea unor fapte menite a fi un raspuns la o problema. Un lucru pe care adesea îl uitam este ca nu vom gasi decât ceea ce cautam. Laboratoarele de cercetare sunt pline de observatii acumulate în timp si inutile pentru ca cercetatorii nu si-au pus întrebari precise. Or, diferenta dintre observatie si experiment consta tocmai din natura (prezenta) întrebarii. În observatie întrebarea ramâne deschisa si cercetatorul nu cunoaste raspunsul sau nu are decât o idee vaga asupra lui.