Bazele Teoretice ale Evaluarii Psihologice

Imagine preview
(8/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Bazele Teoretice ale Evaluarii Psihologice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 14 fisiere doc de 62 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Cuprins

I. Raportul general-aplicativ în cunoaşterea psihologică a persoanei - p. 3
II. Specificul şi funcţiile psihodiagnozei – p. 5
III. Clasificarea metodelor de psihodiagnoză – p. 8
IV. Definirea şi clasificarea testelor – p. 13
V. Calităţile psihometrice ale testelor psihologice – p. 20
VI. Fidelitatea testelor psihologice. Metode practice de determinare – p. 24
VII. Validitatea testelor psihologice – p. 29
VIII. Etalonarea testelor psihologice – p. 38
IX. Metode de construcţie a testelor psihologice – p. 41
X. Manualul unui test psihologic – p. 56
XI. Responsabilităţi privind aplicarea testelor şi utilizarea rezultatelor – p. 58
Referinţe bibliografice şi sugestii pentru lectură

Extras din document

I. Raportul general-aplicativ în cunoaşterea psihologică a personalităţii

G. Allport (1991) face o comparaţie, pornind de la următoarele două enunţuri: 1) Ce personalitate interesantă are Adrian; 2) Ce subiect (domeniu) interesant este personalitatea. În primul enunţ îi exclud pe Ion, Traian, Teodor (şi pe toţi ceilalţi); îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară care îl caracterizează pe Adrian ca individ. În cel de-al doilea enunţ, îi includ pe Adrian, Traian, Teodor şi pe toţi oamenii din lume. Cele două enunţuri (a include şi a exclude) sunt, după cum lesne se poate observa, polare în ceea ce priveşte sfera de cuprindere (un om sau toţi oamenii). Termenul de personalitate se referă atât la psihic în particular, cât şi la psihic în general. Dacă dorim să studiem conceptul de personalitate, trebuie să ne îndreptăm atenţia de la particular (în exemplul de mai sus, de la persoana lui Adrian) la general (la toţi ceilalţi oameni), adică de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers (în cazul în care ne interesează o anumită persoană). Acest du-te-vino, spune Allport, este util. Ceea ce aflăm de exemplu despre Adrian ne ajută să cunoaştem omul în general şi ceea ce ştim deja despre om în general este în parte aplicabil şi pentru Adrian. Din acest exemplu decurge că:

Orientarea idiografică

Termenul idiografic provine de la grecescul idios = specific, propriu. Termenul nu trebuie confundat cu ideografic care derivă de la ideo = idee (ceea ce este de văzut, o formă). Orientarea idiografică se referă la cunoaşterea psihicului în particular. Reprezentanţii acestei orientări susţinută de Allport, studiază specificul individual, adică omul concret în devenirea sa şi în totalitatea (dar şi unicitatea) personalităţii sale. Orientarea idiografică se bazează pe cazuistică, utilizând metode clinice – care presupun abordarea individuală a unui caz. Dar tot G. Allport (1991) afirmă că: ,,Scopul nostru – adică al cunoaşterii ştiinţifice n.n.- este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, organizării şi exprimării personalităţii...chiar atunci când subliniem faptul că principala caracteristică a omului este individualitatea, unicitatea sa”. Astfel, ,,ce putem face altceva cu o personalitate totală (sau unică) decât să-i trimitem flori” (aici, Allport citează pe unii autori sceptici).

Orientarea nomotetică

Termenul nomotetic provine de la grecescul nomothetikos = promulgarea legilor. Orientarea nomotetică se referă la cunoaşterea omului în general. Datele obţinute prin investigarea unui lot de subiecţi (sau, de regulă, eşantion reprezentativ) sunt generalizate asupra întregii populaţii (proces de inferenţă). Astfel se formulează sau se elaborează legi, principii, reguli, norme care, ulterior, vor fi aplicate pentru cunoaşterea cazurilor particulare. Orientarea nomotetică este asimilată de cercetători cu momentul introducerii metodelor pozitive în studiul fenomenelor psihice. Este vorba în special de metodele bazate pe experimentare, însoţită de preocupările de cuantificare a fenomenelor studiate (în acest sens, psihometria desemnează prelucrarea şi analiza datelor provenite din cuantificarea fenomenelor/funcţiilor/ caracteristicilor psihice). Apariţia orientării nomotetice în psihologie este legată de actul naşterii acesteia.

Allport concluziona:

II. Specificul şi funcţiile psihodiagnozei

În capitolul 17 al lucrării sale Structura şi Dezvoltarea Personalităţii, G. Allport citează: ,,Scopul studiului psihologic este să îmbunătăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste nivelul de exactitate pe care îl putem atinge cu bunul simţ neajutorat” (1991). Dar, în ce măsură putem realiza acest lucru şi la ce ne foloseşte el ?

Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus, este necesar să pornim mai întâi de la definirea noţiunii de diagnostic. Pentru N. Sillamy (1996), diagnosticul este o ,,concluzie logică a o serie de investigaţii destinate înţelegerii comportamentului unei persoane, a funcţionării unui grup sau a situaţiei unei întreprinderi”. Această definiţie are tendinţa de a extinde noţiunea ca atare. Termenul a fost folosit iniţial în domeniul medical (patologie). Definiţia lui R. Lafon (1963) arată că diagnosticul constă în recunoaşterea unei boli, pornind de la semnele descrise de medic (date rezultate din observaţii clinice) şi de alţi specialişti (date paraclinice, de laborator).

În medicină, diagnoza este un demers (investigaţie planificată) care conduce la un diagnostic (concluzii) (după A. Lalande, metoda este ,,un program reglând dinainte o succesiune de operaţii şi semnalând anumite greşeli de evitat în vederea atingerii unui rezultat”) şi care cuprinde:

a) analiza diferitelor simptome (semiologia) – gruparea şi sintetizarea simptomelor în cadrul unui sindrom sau al unei boli (diagnostic pozitiv);

b) raportarea datelor culese la datele tipice ale nosologiei (diagnostic diferenţial);

c) investigarea şi elucidarea factorilor cauzali pentru fenomenele patologice constatate (diagnostic etiologic);

d) decelarea mecanismelor de acţiune a factorilor etiologici în producerea reacţiilor organismului (diagnostic patogenic). Această etapă condiţionează tratamentul şi ameliorerea evoluţiei ulterioare a pacientului (refacerea, reabilitare).

Psihodiagnoza este procesul de evaluare, de culegere a unor informaţii concretizat în schitarea profilului psihologic al unei persoane (diagnostic) în scopul realizării unei predicţii asupra comportamentului ei (prognostic). Termenul psihodiagnoză provine de la cuvintele greceşti psiché = suflet, respectiv diagnosis = cunoaştere; termenul diagnostikos desemnează sintagma capabil de cunoaştere.

N. Sillamy (1996) arată că diagnosticul se bazează pe trei mari principii:

1) informaţia trebuie să fie abundentă şi variată;

2) informaţia trebuie să fie raportată la subiect (să fie relevantă pentru acesta) şi

3) informaţia trebuie să fie privită în istoricitatea sa şi în relaţie cu mediul în care subiectul este ancorat.

Interpretarea cea mai probabilă va fi aceea care va explica maximul de fapte graţie unui minimum de ipoteze. Este necesar ca psihologul să stăpânească foarte bine tehnicile (metodele), să aibă suficientă exprienţă, cultură generală şi de specialitate şi să dea dovadă de multă intuiţie. Ideal ar fi să se constituie un grup de diagnostic, adică o echipă de persoane cu orizonturi diferite care acceptă să trăiască, timp de mai multe zile, experienţe comune cu scopul de a înţelege fenomenele care se produc în mulţimi restrânse. Munca în echipă înlocuieşte din ce în ce mai mult actul individual. Avantajele ţin de faptul că, în primul rând, sunt eliminate erorile de diagnostic.

Fisiere in arhiva (14):

  • bibliografie.doc
  • calitatile psihometrice ale testelor.doc
  • clasificarea metodelor de psihodiagnoza.doc
  • constructia testelor psihologice.doc
  • cuprins.doc
  • definitia si clasificarea testelor.doc
  • etalonarea testelor psihologice.doc
  • fidelitatea testelor psihologice.doc
  • manualul testelor psihologice.doc
  • pagina de garda.doc
  • raportul general aplicativ in cun psih apersoanei.doc
  • specificul si functiile psihodiagnozei.doc
  • utilizarea testelor psihologice.doc
  • validitatea testelor psihologice.doc