Caracterul

Acceptiunile notiunii de caracter

Una din însusirile psihice cele mai complexe specifice persoanei umane este caracterul. Cuvântul deriva din limba greaca si înseamna „trasatura”, „particularitate”, „semn”. Caracterul deosebeste persoana ca individualitate psihologica fata de alte persoane.

Caracterul, fiind considerat latura relationala a personalitatii, responsabil de felul în care oamenii interactioneaza unii cu altii în cadrul societatii, el a fost definit cel mai adesea ca o pecete sau o amprenta ce se imprima în comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihica complexa, prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si în functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.

Datorita faptului ca exprima valoarea morala personala a omului, caracterul a mai fost denumit si profilul psiho-moral al acestuia, evaluat dupa criterii de unitate, consistenta si stabilitate.

Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune în contact individul cu realitatea, facilitându-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.

În sens larg, caracterul poate fi definit ca ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice care se exprima în activitatea omului în mod stabil si permanent. În interiorul lui, se includ componente psihice distincte ca natura, structura si functionalitate, cum ar fi: conceptia despre lume si viata, aspiratii, idealuri, continutul si calitatea actiunilor, stilul activitatii etc, toate corelate si integrate într-o structura unitara.

În sens restrâns, caracterul poate fi definit ca un ansamblu de atitudini si trasaturi esentiale si stabile, derivate din orientarea si vointa omului.

Trasaturi si atitudini – elemente structurale ale caracterului

Definind caracterul în functie de notiunea de trasatura, trebuie sa determinam continutul notiunii de trasatura caracteriala.

Trasaturile nu sunt direct observabile, ele pot fi descifrate din viata individuala sau prin interpretarea faptelor de conduita observabile. Trasaturile reprezinta nivelul de organizare a comportamentului, bazat pe corelatiile dintre diferite obisnuinte.

Trasaturile caracteriale sunt acele particularitati psihice individuale care fac parte integranta din structura caracterului. Fiind însusiri esentiale si durabile ale persoanei, ele determina un mod constant de manifestare. Datorita acestui fapt, cunoscând trasaturile de caracter, putem prevedea cu multa probabilitate cum se va comporta un individ într-o împrejurare sau alta.

De exemplu, cunoscând ca trasatura de caracter a unui om harnicia, stim cum se va comporta când are de îndeplinit o sarcina, stim ca va da dovada de exigenta, straduinta, manifestari care constituie criterii ale harniciei. La un lenes ne asteptam la lipsa de exigenta, delasare, superficialitate. La fel vom sti ca un om curajos va înfrunta cu barbatie situatiile periculoase, pe când un las va da bir cu fugitii.

Trasaturile caracteriale nu sunt o manifestare întâmplatoare a persoanei. Este adevarat ca lenesul poate savârsi fapte de harnicie uneori, dar asta numai sporadic, nu se poate contabiliza ca trasatura de caracter.

Pot fi considerate trasaturi de caracter numai însusirile care exprima o atitudine stabilizata (pozitiva sau negativa) fata de realitate si care se manifesta constant si durabil în faptele de conduita ale omului. Este vorba tocmai de trasaturile derivate din orientarea si vointa omului: