Comunicare Interpersonala

Imagine preview
(6/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Comunicare Interpersonala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Formele comunicarii tratate în capitolul anterior – lucrarile teoretice scrise sau expunerile, prezentarile si pledoariile orale – sunt mai degraba caracteristice pentru activitatea comunicationala desfasurata în cadrul unor institutii sau organizatii, adica într-un cadru în care comunicare îsi are relatiile fixate formal si variabil este doar continutul. Caracteristica acestei activitati comunicationale este faptul ca ea nu afecteaza cadrul institutional: într-adevar, relatiile instituite îi servesc drept cadru al metacomunicarii, pe care de regula aceasta comunicare nu-l pune în discutie. Schimbarea radicala sau distrugerea acestor relatii care servesc de cadrul metacomunicational este de obicei consecinta unei reorganizari exterioare sau a unei revolutii ori revolte interioare. Desigur, conexiunea dintre continut si relatie în comunicare nu este suspendata nici în acest caz, dar ea este oricum mai putin dinamica. În schimb, în comunicarea interpersonala relatiile de comunicare devin raporturi între persoane si sunt continuu licitate în jocul comunicarii. Tipul de comunicare specific în relatiile interpersonale este conversatia.

Formele traditionale ale comunicarii, cele care se petrec în cadru institutionalizat sau formalizat sunt cele pe care le-au studiat retorica si tehnicile oratoriei. Comunicarea interpersoanala este abordata abia dupa impunerea psihanalizei si este cel mai adesea consecinta directa a tehnicilor terapeutice de comunicare initiate de Milton Erickson. Cele mai cunoscute dintre ele sunt Analiza Tranzactionala a lui Eric Berne si Programarea Neuro-Lingvistica a lui John Grinder si Richard Bandler.

1. Conversatia - Forma tipica a comunicarii inter-personale

Conversatia pare un tip de comunicare atît de putin formala, atît de libera încât nu are nici o forma analizabila. Totusi cu tot proteismul si metamorfozele ei conversatia poate fi analizata atât la un prim nivel, dupa cum se va vedea imediat, cît si la niveluri mult mai profunde, asa cum o face Analiza Tranzactionala a lui Eric Berne.

1. Tipologia actantilor flecarelii sau cum se raporteaza oamenii la comunicarea conversationala.

Sa ne imaginam pauza unui congres în care participantii nu se cunosc personal, chiar daca într-un fel sau altul comunica institutional si sa vedem ce se întâmpla. Putem cu usurinta descoperi urmatoarele tipologii:

a. „cel care sta în colt” este atît de inhibat încît nu va face niciodata primul pas; el asteapta sa fie interpelat;

b. „lupul singuratic” tace de asemenea dar nu pentru ca îi este frica de oameni, ci pentru ca nu vrea sa-si arate slabiciunile fata de altii;

c. „colectionarul” cauta în fiecare convorbire un folos concret;

d. „descoperitorul”, care pare ca spune: „sunteti un tip interesant si numai aceasta ma intereseaza”. Tot asa procedeaza si profesionistul relatiilor interpersonale!

2. Cum se începe o conversatie:

- interesul prealabil pentru conversatie se poate constata observând manifestare non-verbala: daca se piaptana, îsi aranjeaza hainele, se lasa surpins cind ne priveste etc.

- cei carora le este frica sa intre în vorba trebuie sa comunice cu strainii ca si cum ar fi prietena sau prietenul lor: pentru ca nu exista replici critice discutia este mai usoara decît cea cu familia. Nu trebuie sa ai un comportament de asteptare (pe care eventualul partener îl percepe inconstient fara a-i cunoaste semnificatia !), ci trebuie pur si simplu sa comunici.

- nu se începe negativ, nici abrupt

- trebuie, pentru început, spus mai degraba ceva comun, decît foarte inteligent; referitor la: situatia data (ceva care sa implice reactia comuna similara a ambilor); la cealalta persoana (oamenilor le plac comentariile despre propria persoana) sau la noi însine (în ultimul rînd, pentru ca rar încurajeaza un început de conversatie, cu exceptia unei autoironii care poate avea sansa sa ofere o deschidere conversaâiei). Cheia succesului: pune-l pe celalalt în prim plan (cum va place ambientul, ce va aduce pentru dv. Congresul acesta etc.). Trebuie început încet, cu teme neutre, spre ex. despre ceea ce se bea sau manînca si cerute informatii concrete. Temele în discutie trebuie sa fie de interes general, nu excesiv de locale sau specioase. Conform indicatiei lui Aristotel, e bine sa fie folosite locurile comune = ceea ce se spune, ceea ce se crede. Nu se poate flecari cu necunoscutii, tinînd un pahar de sampanie în mîna despre filosofia lui Kant.

- nu începeti cu asertiuni, ci cu întrebari., deoarece acestea ofera o deschidere comunicativa mai mare

Atentie:

- nu manifestati dezacord înainte de întrebare

- nu puneti întrebari prea generale, stereotipe, repetate sau clisee (raspunsurile vor fi pe masura: prea generale, stereotipe sau clisee)

- folositi situarea în perspectiva celuilalt si nu uitati: cine pune întrebarile dirijeaza conversatia.

Efectiv se începe punînd o întrebare; exprimînd o parere; constatînd o stare de fapt. Întrebarile trebuie sa fie relativ la locul si situatia respectiva pentru ca partenerul sa-si poata împartasi opinia. În principiu, întrebarile pot fi închise - solicita un raspuns de tipul da/nu sau sugereaza raspunsul; dezvaluie lucruri precise, dar blocheaza conversaia - sau deschise: cum ? de ce ? în ce fel ? spune-mi... Tehnica „întrebarilor deschise” încurajeaza conversatia: ceea ce trebuie sa faceti este pur si simplu sa evitati întrebarile la care se poate raspunde prin „da” sau „nu”. Cele mai bune sunt întrebarile care fac din el un judecator (ca o recunoastere a competentei; orice om este vanitos). Puneti întrebari prin care sa permiteti interlocutorului sa-si exprime propriile vederi si sa se prezinte pe sine. Exprimîndu-se pe sine, el spune – sau ar trebui în mod normal sa spuna – întotdeauna adevarul despre ceea ce simte si gîndeste si din aceasta perspectiva nu poate fi niciodata în eroare. Astfel de întrebari relaxeaza interlocutorul si transforma flecareala în schimb de opinii. Întrebarile recomandate pot porni de la situatia în care se afla partenerii, sau chiar de la bijuterii, cravate etc. Se pot pune si întrebari ironice cînd stim ca ironia ne va fi împartasita. Lasati-va partenerul sa vorbeasca mult si în voie, dar ascultati-l cu interes; îsi va aminti ca a fost o discutie interesanta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicare Interpersonala.doc

Alte informatii

Niste cursuri practice de psihologie