Conflictul și Personalitatea

Dealungul istoriei literaturii, mulţi romancieri şi dramaturgi au definit personalitatea ca “destin”, ilustrând “inevitabilitatea” sorţii protagoniştilor ca fiind o consecinţă a trăsăturilor de caracter, care determină opţiunile lor de-a lungul vieţii. Dar chiar şi ca nişte observatori neavizaţi, dacă privim destul de atent în interiorul nostru vom fi destul de des surprinşi de cat de mult suntem conduşi de nevoile şi trebuinţele care definesc logica bunului simţ. Deşi mulţi sociologi sunt de acord cu scriitorii de ficţiune asupra puterii personalităţii de a determina cursul vieţiilor noastre, oamenii de stiinţă se concentrează asupra predictibilităţii decât asupra inevitabilităţii. Sarcina ştiinţei este de a observa şi de a documenta orice asociaţie veritabilă dintre trăsăturile de caracter şi diferitele alegeri de viaţă, patternuri comportamentale şi consecinţe ale comportamentului.

Părţile implicate într-un conflic pe care încearcă să-l rezolve în mod constructiv, trebuie să reuşească să se înţeleagă între ele în ciuda oricăror diferenţe de etnie şi de gen, de perspective culturale. Deşi practicienii şi teoreticienii în rezolvarea conflictelor văd importanţa pe care diferenţele individuale o pot avea în procesul negocierii, cercetarea în acest domeniu a fost mărunţită şi există puţine indicaţii în ceea ce priveşte aplicaţiile practice. În acest stadiu, o sinteză a informaţiilor interdisciplinare despre personalitate poate oferi practicienilor unelte suplimentare şi se poate dovedi folositoare şi teoreticienilor care doresc să conducă cercetări în acest domeniu. Conştiinţa modului în care caracteristicile personale predispun un individ să răspundă în cadrul unei negocieri, înzestrează părţile implicate cu informaţiile necesare pentru a descoperi şi înţelege mai temeinic interesele psihologice care stau la baza conflictului – în special acele interese care în mod normal ar rămâne ascunse dacă nu am considera influenţa personalităţii.

Prima secţiune a acestui capitol trece în revista cîteva dintre ideile importante ce privesc conflictul din pricipalele abordări teoretice ale personalităţii: teoria psihodinamică, teoria trebuinţelor, teoria învăţării sociale, teoria interacţiunii situaţie-persoană. În cea de-a doua secţiune vom discuta trăsăturile de personalitate şi evaluarea lor. În primă instanţă, vom arăta pe scurt câteva dinte trăsăturile individuale despre care se crede că au legătură cu comportamentul conflictual şi vom discuta câteva dintre limitările acestei abordări. Apoi, vom discuta mai pe larg teoria trăsurilor multiple, precum şi o metodă de evaluare a orintărilor conflictuale personale care au un potenţial considerabil pentru a evalua stilul personalităţii, reacţiilor şi comportamentului. În secţiunea finală vom dicuta cum se poate folosi teoria pesonalităţii în rezolvarea conflictelor din punct de vedere practic.

TEORII REPREZENTATIVE ASUPRA PERSONALITĂŢII

Există două abordări principale în studiul personalităţii: ideografic, opinia conform căreia comportamentul uman nu poate fi defalcat în părţi componente; şi nomotetic, conform căreia dimesiunile generale ale comportamentului pot caracteriza majoritatea persoanelor (Martin 1988). Pentru a ilustra mai bine, să începem prin a aminti că unul dintre cele mai importante modele a personalităţii, cel psihodinamic, care se bazează pe teoria ideografică.

Teoria Psihodinamică

Opera lui S. Freud, dintre anii 1880 si 1930, marchează începutul teoriei psihodinamice a personalităţii. Descendenţii lui intelectuali sunt numeroşi: Carl Jung, Alfred Adler, Karen Horney, Anna Freud, Erik Erikson, Erich Fromm, Harry S. Sullivan, Mellanie Klein, W.R.D. Fairbairn, Donald Winnicott, Heinz Hartmann, Jacques Lacan si Heinz Kohut.

În mod inevitabil, descendenţii lui Freud au modificat, revizuit, extins şi au schimbat ideile lui originale. Schimbările au fost în sensul de a pune accentul mai mult pe determinanţii sociali (culturali, de clasă, de gen, familiali şi experenţiali) ai proceselor psihodinamice, pentru a dezvolta o caraterizare detaliată a componentelor structurale implicate, procesele intrapsihice dinamice, şi pentru a căuta o conceptualizare adecvată a proceselor cognitive importante în relaţia individului cu realitatea. În ciuda schimbărilor petrecute, există cateva elemente cheie care caracterizează majoritatea abordărilor psihodinamice.

Un inconştien activ. Indivizii caută să rămână inconştienţi la impulsurile şi gândurile care induc emoţii deranjante (ex : anxietate, vină, ruşine).