Curs - Neuropshihologie

Neuropsihologia este o disciplină de graniţă între ştiinţele neurale, psihologice, sociale şi ştiinţele tehnice. Ea funcţionează ca ştiinţă pe principiul interdisciplinarităţii şi complementarităţii.

Există mai multe denumiri care, în decursul timpului, au dost date acestui domeniu. În secolul trecut, studiul relaţiilor dintre procesele mintale, comportament şi procesele fiziologice a purtat numele de psihologie fiziologică. Au mai fost folosite denumiri precum: psihologia biologică, fiziologia comportamentului sau neuroştiinţa comportamentului. Dar, când s-a ajuns la concluzia că trebuie să se evidenţieze relaţia dintre psihologie şi neurologia clinică, s-a impus termenul de neuropsihologie sau cel de neurologie comportamentală. În esenţă, toate aceste denumiri evidenţiază scopul de a studia baza neurofiziologică a proceselor psihice, a limbajului şi a comportamntului cu sublinierea aspectelor clinice ale acestora. Neuropsihologia trebuie privită ca ştiinţa care studiază problema raportului între psihic şi creier, în întreaga sa complexitate, bazându-se atât pe date experimentale, efectuate în laborator pe animale şi pe om, cât şi pe date oferite de clinica neurologică şi neurochirurgicală. Din acest motiv, neuropsihologia nu este doar o disciplină experimentală, ci şi o disciplină teoretică fundamentală.

În prezent, studiul organizării psiho-neuro-comportamentale se desfăşoară pe 4 direcţii principale:

1. Direcţia descriptivă, prin care se evidenţiază elementele componente ale unui

anumit comportament, succesiunea acestora în spaţiu şi timp şi corelaţiile ce se stabilesc între ele. Această direcţie permite studiul rolului specific al diferitelor componente în cadrul activităţii psihice generale a unui individ.

2. Direcţia evoluţionistă urmăreşte desprinderea şi formularea unor legităţi

generale ale devenirii psiho-comportamentale, pe toată scara animală, precum şi evidenţierea diferenţelor calitative între diferitele niveluri ale ierarhiei filogenetice.

3. Direcţia ontogenetică permite stabilirea stadiilor parcurse de entităţile

psihocomportamentale, de la apariţie şi până la desăvârşire şi maturizare, în

strânsă dependenţă de maturizarea structurilor cereblare, de maturizarea unui set de neuroni sau a unui anumit circuit neuronal.

4. Direcţia neuropsihologică, în cadrul căreia accentul cade pe dezvăluirea şi

explicarea mecanismelor concrete prin care se realizează, la nivelul creierului, un act psihocomportamental sau altul.

În ultima vreme, se manifestă un interes deosebit pentru alte două modalităţi de studiere a creierului:

1. Modalitatea cibernetică, în care creierul este considerat ca o reţea de tip computer

cu autoreglare;

2. Modalitatea fizică, în care sunt luate în considerare câmpurile electromagnetice ce

însoţesc activitatea psihică, schimbul de particule elementare, precum şi orice alt proces fizic care permite realizarea unor analogii între sistemele vii şi cele nevii.

Există mai multe domenii de activitate în care sunt necesare studiile de neuropsihologie: neurologia clinică, psihologia clinică, medicina psihosomatică, pedagogia, îndrumarea şi selecţia profesională.

Domeniile neuropsihologiei în care se fac studii şi cercetări susţinute sunt numeroase. Din acest punct de vedere, putem aminti faptul că este cunoscut faptul că determinismul psihologic al maladiilor poate ajunge până la un procent de 50%. Pe de altă parte, se consideră că aproximativ 65% dintre boli au o bază pur psihosomatică.

Este cunoscută relaţia strânsă ce există între sistemul imunitar şi starea psihică. Efectul emoţiilor pozitive sau negative asupra rezistenţei organismului la diferite boli este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetările în acest domeniu au evoluat până la a se demonstra că răspunsul pielii la reacţiile de hipersensibilizare poate fi accelerat sau încetinit prin sugestie şi hipnoză.