Cursuri - Filosofie

I.1 Obiect, definiţie, caracteristici esenţiale

I.2 Apariţia filosofiei şi devenirea problematicii

a. condiţiile apariţiei filosofiei

b. cauzele filosofiei

I.3 Domeniile filosofiei

I.1 Obiect, definiţie, caracteristici esenţiale

Este de domeniul evidenţei că, din raporturile noastre polimorfe cu lumea exterioară, obiectivă, în care trăim şi asupra căreia acţionăm, se naşte polimorfismul vieţii noastre spirituale, subiective. Vorbim despre o realitate obiectivă şi un subiect ce cunoaşte această realitate. Aceasta înseamnă că trebuinţele şi interesele noastre îşi găsesc expresie în produsele noastre spirituale, pentru că, prin asemenea produse (producţie de idei) căutăm întotdeauna o explicaţie asupra lumii exterioare.

Putem spune că viaţa noastră spirituală este un anumit mod de cunoaştere a realităţii. Căutările vieţii spirituale se îndreaptă spre elaborarea unor noţiuni, idei, teorii etc., până la concepţii generale, pe baza cărora putem cunoaşte, înţelege şi explica atât lumea exterioară cât şi cea interioară, în unitatea şi diversitatea ei.

În decursul existenţei sale istorice, viaţa spirituală a oamenilor s-a amplificat şi diversificat continuu, luând forma a numeroase domenii, între care reţinem ca domenii distincte ştiinţa, arta, morala, religia, filosofia etc., toate fiind forme ale conştiinţei sociale.

Filosofia, deci, este o formă a vieţii spirituale a omului, a conştiinţei sale, având o filosofie proprie pe care nici o altă forme din cele enumerate nu şi-o poate asuma, dar care se realizează nu prin izolare, ci prin interelaţie activă cu celelalte forme ale conştiinţei.

Prin intermediul filosofiei, omul încearcă să surprindă explicaţia fundamentală a temeiurilor lucrurilor, caută să exploreze originea, natura şi rostul lucrurilor, prin raportarea la sine.

Dacă adăugăm faptul că filosofia formează, prin intermediul unui sistem coerent, de cunoaştere, o concepţie generală despre lume şi viaţă, care implică o anumită înelegere a condiţiei umane, putem afirma că ea se poate defini drept “o reflecţie metodică asupra totalităţii activităţilor şi experienţelor umane, răspunzând la marile întrebări privind determinaţiile generale ale existenţei raporturilor omului cu ansamblul universului şi cu civilizaţia impusă de el” (Ludwig Grunberg, Prelegeri de filosofie, Ed. ASE, 1993, p. 12)

Rezultă că trăsătura esenţială şi definitorie a filosofiei este aceea că ea reprezintă un ansamblu coerent de enunţuri formulate prin categorii, teze şi principii referitoare la determinările fundamentale ale lumii, ca totalitate.

Filosofia are ca obiect lumea văzută în totalitatea ei, în centru fiind omul, operându-se cu categorii (noţiuni de maximă generalitate - Ex.: timpul). Din acestea se poate deduce că filosofia îşi conturează specificul demersului său prin câteva categorii esenţiale:

1. Prin aria ei, filosofia vizează explicit sau implicit universul ca întreg, fiind deci o

interpretare totalizatoare, propunând o imagine de ansamblu asupra universului (cosmic, social, uman).

2. Prin natura ei, filosofia reprezintă o meditaţie a omului asupra sa, despre sine în

raport cu universul, dezvăluindu-şi destinul înlăuntrul acestuia.

3. Prin referenţialul ei, filosofia include acele teme care au impact permanent cu

condiţia umană, descoperindu-l pe om ca fiinţă raţională şi valorizatoare.

4. Prin rostul ei, filosofia corespunde trebuinţelor omului, de a conştientiza sau construi

repere valorice pentru marile întrebări asupra condiţiei lui umane.

Concluzii:

1. Cele arătate până acum ne sugerează faptul că (cf. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, p. 57: “Filosofia nu dă şi nu îşi propune să dea soluţia directă a problemelor variate din diferite domenii ale cunoaşterii, dar caută şi reuşeşte adesea să întreţină climatul spiritual favorabil găsirii unei astfel de soluţii, dă orientarea metodologică generală a demersului cognitiv”).

2. La aceasta se adaugă faptul că filosofia s-a născut din nevoia omului:

1. de a-şi desluşi locul şi rostul în univers;

2. de a-şi ierarhiza formele de existenţă în raport cu valoarea lor pentru om;

3. de a formula idealuri sprijinite pe construirea unor imagini totalizatoare asupra