Defectologie

OBIECTUL

Preocuparile pentru cunoasterea copilului si evaluarea capacitatilor psihice în scopul adaptarii unor strategii eficiente pentru optimizarea procesului instructiv-educativ sunt tot mai intense în ultimul timp.

Probleme deosebite le ridica copiii cu diverse deficiente, a caror instructie si educatie trebuie sa se subordoneze scopului corectiv-recuperativ si integrativ socio-profesional.

Progresele medicinei au determinat un recul sensibil al maladiilor susceptibile de a provoca deficiente grave. Daca salvam azi un copil de o encefalita grava, de anumite leziuni cerebrale, o facem cu pretul unor deficiente intelectuale sau senzoriale, al unor tulburari de motricitate, care vor marca pe copil sever si definitiv.

Diferitele conflicte sociale, interetnice, armate, au descompletat familii, au lasat copii pe drumuri, fara protectie adecvata. Aglomerarile urbane, insuficient controlate, genereaza sporirea cazurilor de delicventa, devianta comportamentala, a starilor infractionale.

Acestea pot fi contracarate sau ameliorate daca se pune în actiune un plan global de profilaxie si corectie care sa porneasca de la necesitatea fundamentala de depistare si interventie precoce a fenomenelor de inadaptare.

Este recunoscut rolul primilor ani de viata pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Acum se formeaza comportamentele de baza. Este etapa cea mai maleabila si mai receptiva a stimularii. În lipsa stimularilor adecvate pot aparea incertitudini ale ritmului dezvoltarii uneori chiar fenomene disfunctionale.

Trebuie vizate chiar etapele anterioare nasterii copilului. Depistarea si interventia pot începe înca din perioada prenatala. Se stie ca unele tulburari sunt ereditare, ca exista risc la copiii cu diabet, boli venerice, afectiuni renale, malnutritia, fumatul, alcoolul, maladiile infectioase. Aceste mame trebuie bine informate asupra factorilor de risc ce pot avea repercursiuni asupra normalitatii copilului. Perioada prenatala are mare importanta sub raportul prevenirilor (evitarea traumatismelor cerebrale, anoxiilor responsabile de un mare numar de encefalite etc.)

Imediat dupa nastere pot fi identificate handicapuri (malformatii ale membrelor, sindrom Dawn si alte anomalii cromozomiale, anoncefalii si alte infirmitati fizice, paralizie cerebrala, deficiente vizuale sau auditive, anomalii neurologice).

Sub raportul neurologic si al normalitatii dezvoltarii noului nascut sunt necesare:

- evaluarea maturitatii S.N.

- observarea plânsului, a figurii (detectarea eventualelor paralizii faciale)

- observarea normalitatii craniene (perimetru, suturi)

Înaintând pe scara evolutiei ontogenetice, disfunctionalitatile organice, fiziologice sau psihomotrice pot genera în cazul neinterventiei sau a interventiei neadecvate, dificultati suplimentare de natura psihica, intelectuala, afectiva.

Disfunctionalitatile aparute si depistate sa fie înlaturate sau ameliorate, oprite din evolutie. Pentru aceasta vor trebui stabilite programe de interventie speciala. O stimulare senzoriala sau motrica în cursul primilor ani de viata prezinta o importanta cruciala la copiii handicapati fizic sau la cei cu deficiente de auz sau vaz. Interventiile medicale vor fi corelate cu cele educationale.

Din aceasta necesitate s-a nascut DEFECTOLOGIA cu toate subramurile ei.

Defectologia este o stiinta psiho-pedagogica ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv-recuperative pentru verificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora în vederea integrarii socio-profesionale cât mai adecvate.

DEFECTOLOGIE

Defectologia este o stiinta psiho-pedagogica ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv-recuperative pentru verificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora în vederea integrarii socio-profesionale cât mai adecvate.

Domeniul defectologiei depaseste cadrul teoretic si are profunde implicatii practic-aplicative în care educatia, instructia, recuperarea si integrarea se constituie ca activitati de interventie speciala, care conduc la dezvoltarea de comportamente si disponibilitati necesare insertiei sociale.

Ea are ca obiect de studiu fenomenul deficientei, în multiplele sale forme si grade.

Orice deficienta reprezinta un handicap în procesul dezvoltarii psihice si implicit în integrarea copilului deficient în viata si activitatea sociala. Copilul deficient ramâne în urma copilului cu posibilitati normale de dezvoltare. Decalajul este mai mare sau mai mic în functie de gravitatea deficientei, de momentul aparitiei ei, de conditiile de viata si de educatie. De aceea se impune o interventie educativa speciala, stiintific fundamentata, intensiva, prompta si precoce.

Defectologia nu-si asuma sarcina de a elimina defectul ci cel mult de a-l ameliora, prin exercitii, antrenament, prin folosirea capacitatilor functionale ale elementelor intacte ale organului defect. Mult mai mari posibilitati exista în ceea ce priveste asa numita compensare intersistemica - functia pierduta este preluata de alte organe, alte sisteme. Polimorfismul defectologiei decurge din varietatea formelor de handicap si a celor de inadaptare consecutive.

Câmpul de actiune al defectologiei se situeaza între studierea normalului si patologicului, având în vedere prevenirea, depistarea, diagnoza, orientarea scolara, complexul terapeutic educational. Complexul terapeutic consta în administrarea unui ansamblu de interventii psihologice, pedagogice, medicale sau sociale determinate de investigatiile clinice si de elementele de evaluare socio-pedagogica.

În principiu, orice deficienta prezinta un anumit grad de recuperabilitate. Dar nivelul efectiv al recuperarii nu este egal la toate tipurile de deficienta si la toti copiii deficienti supusi actiunii psihoeducative. În unele cazuri deficienta poate fi eliminata complet, în altele recuperarea este relativ redusa. Rezultatul muncii recuperatorii depinde în primul rând de calitatea si de continutul actiunii psihopedagogice investite dar nu e suficienta, în special la copiii la care defectul vizeaza organul fundamental al activitatii psihice - creierul. De exemplu, oricât de mari ar fi eforturile si oricât de înalta ar fi calitatea muncii psihopedagogice, nivelul efectiv al recuperarii psiho-sociale a D.M. e limitat de însasi natura defectului.

Diversitatea de tipuri si grade ale deficientelor impune gasirea si adoptarea unor criterii riguroase, stiintifice, de diagnosticare la a caror conturare, interventia activa a psihopedagogului, medicului, sociologului este indispensabila.

Urmarind formarea si evolutia proceselor psihice la diferite categorii de handicapuri se constata ca acestea se realizeaza diferentiat în raport cu tipul de handicap si gravitatea acestuia. Astfel, la deficientii de vedere, limbaj, comportament si fizic, exista posibilitatea unei dezvoltari continue, pe tot parcursul vietii.

La deficientii de auz, dezvoltarea se produce mai lent si chiar cu unele stagnari.

La deficientii de intelect, dezvoltarea este mult mai lenta, adeseori cu stagnari, iar dupa o anumita vârsta se înregistreaza un regres evident la nivelul întregii activitati psihice.

Progresele, stagnarile, regresele, nu tin neaparat de eficienta sau neeficienta activitatii recuperativ-educative ci mai ales de structura anatomo-fiziologica a creierului, a analizatorilor si a modului în care a fost structurat întregul psihism.