Dezvoltarea Prenatală

DEZVOLTAREA PRENATALĂ

Vârsta prenatală este de departe cea mai dinamică etapă a ciclului vieţii. Cele 38/40 de săptămâni (266/280 de zile) constituie pentru ontogeneză un interval temporal primordial şi miraculos totodată, dată fiind complexitatea proceselor care transformă biologicul (gameţii) într-o realitate bio-psiho-socială (nou-născutul).

Sub aspectul cunoaşterii ei, această vârstă a trezit, în ultimii cincizeci de ani, un interes cu totul remarcabil datorat, pe de o parte, progreselor geneticii şi embriologiei şi, pe de altă parte, neo-nantologiei şi psihologiei, rafinării metodologiei de cercetare în toate cele patru domenii. Nu este de mirare că multe dintre manualele dedicate psihologiei vârstelor debutează cu acest capitol, care începe să conţină, tot mai consistent şi rezultate ale investigaţiilor de tip psihofiziologic sau chiar psihologic.

Ca şi în alte perioade ale vieţii, vârsta prenatală poate fi analizată dintr-o perspectivă stadială. O stadialitate bio-fiziologică însă. Din momentul contopirii ovulului (unul dintre „giganţii” celulelor umane – 200 microni) cu spermatozoidul (unul dintre „piticii” celulelor umane – 60 microni) se declanşează o procesualitate succesivă în trei etape: 1) etapa germinală (sau pre-embrionară) de la 0 la 2 săptămâni; 2) etapa embrionară (sau fetală timpurie, numită şi primul trimestru al sarcinii) între 2 săptămâni şi 8/12 săptămâni ; 3) etapa fetală de la 8/12 săptămâni – 38/40 săptămâni (9 luni).

Termenul fœtus (fetus/făt) denumeşte organizarea prenatală post embrionară în care, din punct de vedere morfologic, se poate identifica specia căreia îi aparţine (vezi figura nr. 1). Genetic, această determinare se poate face mult mai rapid, încă din faza germinală, pe baza structurii ADN-ului zigotului.

Sunt autori care consideră că etapa fetală începe odată cu apariţia primului os solid (O. Benga, Psihologia dezvoltării, Cluj Napoca, 2004, p. 47).

peşte salamandră broască găină porc viţel iepure om

ţestoasă

Figura nr. 1 Structurări prenatale succesive la diferite specii

TEMĂ

În Franţa, Comitetul naţional de etică medicală a recomandat, din 1988, utilizarea terminologiei fetus/fetal pentru toate etapele gestaţiei. De ce?

Cele trei etape prenatale pot fi caracterizate fiecare prin câte trei aspecte fundamentale. Să le urmărim.

1. ETAPA GERMINALĂ (0-2 săptămâni)

La scurt timp după momentul întâlnirii gameţilor începe să se deruleze procesualitatea germinală care cuprinde, în esenţă, trei aspecte: a) fecundaţia şi migraţia; b) nidaţia şi c) debutul diferenţierii celulare.

a) Concepţia, un proces cunoscut astăzi şi chiar manipulat genetic, a avut parte de o autentică mitologie, în care preformismul a premers principiului epigenetic (vezi caseta nr. 1).

CASETA NR. 1

ÎNCEPUTURILE VIEŢII

„De-a lungul istoriei, oamenii au formulat un mare număr de reprezentări şi superstiţii despre începuturile vieţii umane. Până în secolul al XVIII-lea, era o credinţă comună faptul că viaţa începe printr-o miniatură completă şi perfect funcţională a fiinţei umane, iar de-a lungul perioadei prenatale această miniatură nu face altceva decât să se mărească.

O importantă "controversă" a acelei perioade a constituit-o originea acestui făt preformat. Unii biologi considerau că el era conţinut în ovulul matern, iar spermatozoizii paterni au doar rolul de a stimula dezvoltarea acestuia. Alţii pretindeau că fătul preformat exista în capul spermatozoizilor, iar uterul matern servea pe post de incubator. Anton van Leeuwenhoek, inventatorul microscopului optic (1677), a susţinut că folosind noul său instrument a văzut în spermatozoid mici animale de ambele sexe care se împreunau pentru a forma alte noi animale. Mai mult, alţi cercetători ai vremii au afirmat că pot diferenţia spermatozoizii de cal de cei de măgar pentru că animăluţele din gameţii măgarului au urechile mai lungi.

În 1759, Kaspar Wolff a afirmat că ambii parteneri au o contribuţie egală în reproducere, iar viaţa începe printr-un grup de "globule" (celule). Această idee a avut implicaţii foarte importante, întrucât însemna că dezvoltarea intrauterină consta în apariţia şi diferenţierea unor sisteme şi structuri noi şi nu doar în mărirea unui individ preformat”.

(D. Papalia, ş.a., Human Development, 1986, p. 40.)

Figura nr. 2 Un Homunculus.

Oamenii de ştiinţă ai secolului XVII-lea îşi imaginau că în capul spermatozoidului există o fiinţă miniaturală, gata să crească în uter

La câteva ore după formarea sa, zigotul (celula ou) începe să se dividă. Acest proces are loc concomitent cu deplasarea produsului de concepţie prin trompa uterină (numită şi canalul falopian sau oviduct) spre uter. Această migraţie durează aproximativ trei zile. Cariokineza (karyon – nucleu; kinesis - mişcare) are debut precoce (în jurul a 12 ore de la momentul fecundaţiei) şi un ritm considerabil. Aceasta face ca, în plan celular, viitoarea fiinţă să se prezinte sub forma a: 2 celule identice (după 36 h), 4 celule identice (48 h) … 16-32 celule identice / 3 zile), … 100 celule (6-7 zile), … în jur de 2000 de celule la sfârşitul etapei germinale, câteva miliarde (la o lună), şi, în final, sute de miliarde de celule, câte are structura corpului omenesc. Dacă la început ritmul diviziunilor este de două reprize în 24 ore, ulterior el se diferenţiază pentru cele două jumătăţi iniţiale rezultate din zigot: macromerul – structura primară a embrioblastului, nucleul viitorului embrion, şi micromerul – structura primară a trofoblastului, nucleul viitoarelor organe anexă: placenta, sacul amniotic, cordonul ombilical etc.

TEMĂ

Care dintre cele două structuri primare – macromerul sau micromerul – credeţi că va avea ritm mai rapid de divizare? De ce?

În funcţie de structura sa celulară, produsul de concepţie poartă diferite denumiri: zigot (gr. zygoo – unesc) înainte de prima diviziune, morulă, glastrulă, blastomer, blastocist etc.

TEMĂ

Utilizaţi un dicţionar şi fixaţi-vă sensul corect al conceptelor precedente.

Ceea ce constituie debutul perioadei germinale, fecundaţia, este un fenomen natural cu „logică” probabilistă (vezi caseta nr. 2).

CASETA NR.2

CONCEPŢIA

Ovulul eliberat poate fi fecundat doar pe durata a 24 de ore cât migrează din trompa uterină spre uter.

Dacă toate ovulele pe care o femeie le va produce sunt prezente într-o formă imatură în ovare încă de la naştere, bărbatul, odată cu instalarea funcţiei reproductive, produce spermatozoizi în mod continuu. În timpul unui contact sexual normal el elimină aproximativ 400-500 milioane de spermatozoizi, care vor putea supravieţui în tractul genital feminin circa şapte zile, dar pot fecunda ovulul doar în primele 48 de ore.