Dezvoltarea psihică la vârstele copilăriei, preadolescenței și adolescenței

CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA PSIHICĂ LA VÂRSTELE COPILĂRIEI,

PREADOLESCENȚEI ȘI ADOLESCENȚEI

2.1. Consideraţii generale privind dezvoltarea psihică

Dezvoltarea individuală a ființei umane are loc simultan pe trei planuri interdependente,

personalitatea fiind un sistem bio-psiho-social:

- biologic, proces numit dezvoltare biologică şi care cuprinde ansamblul transformărilor fizice,

morfologice, fiziologice şi biochimice care au loc la nivelul organismului;

- psihologic, proces numit dezvoltare psihică prin care se formează şi se dezvoltă procesele,

funcţiile şi însuşirile psihice, personalitatea în ansamblul ei;

- social, dezvoltarea socială făcând referire la transformările care au loc la nivelul conduitei şi

personalităţii în raport cu mediul social şi cultural de apartenență.

Dacă dezvoltarea biologică nu reprezintă obiectul de studiu al psihologiei, dezvoltarea psihică şi

cea socială constituie probleme de interes pentru știința psihologiei, dar mai ales pentru unele

ramuri teoretice sau aplicative ale acesteia, cum ar fi: psihologia vârstelor, psihologia educaţiei,

psihologia învăţării etc. La dezvoltarea psihosocială vom face referire şi în cele ce urmează.

Dezvoltarea psihică reprezintă procesul care cuprinde totalitatea transformărilor psihice

ireversibile, cu sens ascendent, care conduc la schimbări cantitative şi calitative la nivelul

structurilor psihice, inclusiv comportamentale.

La om, procesul dezvoltării psihice prezintă o serie de trăsături specifice, după cum urmează:

o are o finalitate adaptativă: la om, dezvoltarea psihică este un proces prin care se formează

noi însuşiri şi structuri psihice funcţionale care diferenţiază comportamentele noi de cele anterioare

şi care conduc la o mai bună adaptare la mediu;

o are un caracter multifactorial, plurideterminat, dezvoltarea psihică fiind un proces

complex, dinamic, cu multiple determinări filogenetice şi ontogenetice. Factorii dezvoltării psihice

sunt factorii ereditari, factorii de mediu (familial, social, cultural, şcolar, profesional, natural,

istoric, economic etc.) şi factorii educaţionali (educaţia şi autoeducaţia). Ereditatea, mediul şi

educaţia sunt, prin urmare, factorii dezvoltării psihice, ai devenirii personalității;

o este un proces neliniar deoarece dezvoltarea psihică nu se prezintă şi nici nu trebuie gândită

ca un proces caracterizat doar prin progrese şi evoluţii continue şi prin acumulări cantitative şi

treptate, ci ca un proces dialectic. Aceasta deoarece pe parcursul dezvoltării psihice etapele de

evoluţie mai rapidă sau mai lentă pot alterna cu paliere de echilibru, cu etape de stagnare sau chiar

cu regrese posibile. În acest fel, acumulările treptate conduc cu timpul la schimbări calitative

semnificative. Primul pas independent, primul cuvânt rostit, prima operaţie mintală sau primul

raţionament verbal sunt achiziţii pregătite prin acumulări cantitative lente, dar care odată apărute

marchează adevărate salturi calitative în evoluţia ascendentă a copilului (I. Radu, 1991);

o dezvoltarea psihică se conformează principiului dialectic al trecerii determinărilor externe

în determinări interne (autodeterminări). Atfel spus, influenţele şi cerinţele externe exercitate în

mod repetat asupra copilului ajung să fie treptat asimilate şi interiorizate, devenind astfel cerinţe

interne. Este ușor de înțeles faptul că aceste influenţe şi cerinţe externe care se exercită din asupra

copilului vin din partea mediului (familial, şcolar, de grup social, cultural, economic etc.) sau sunt

de natura educațională,

o este un proces stadial deoarece se prezintă ca o succesiune de stadii a căror ordine este

relativ constantă. Înţelegerea dezvoltării psihice presupune delimitarea traseului acestui proces în

stadii, perioade sau etape ale dezvoltării psihice, pe baza unor criterii, precum şi operarea cu

însuşirile esenţiale şi specifice care caracterizează fiecare etapă. Conceptul de stadiu se referă la

succesiunea în timp a apariţiei şi dezvoltării structurilor psihice şi la modul complex de organizare a

acestora. Stadiile de dezvoltare psihică dispun de următoarele caracteristici:

a) se succed într-o ordine bine determinată pe parcursul dezvoltării psihice;

b) au o structură specifică;

c) în interiorul fiecărui stadiu au loc momente caracteristice de dezvoltare pentru etapa

respectivă, şi totodată apariţia de noi elemente care pregătesc stadiul următor;

d) în fiecare stadiu se realizează un relativ echilibru pentru structurile psihice caracteristice;

e) au un caracter integrator, în sensul că fiecare dintre structurile psihice anterioare se

integrează în cea următoare, superioară;

f) evidenţiază structura unitară a vieţii psihice şi nu se limitează la o simplă juxtapunere de

fenomene psihice.

Dacă însă stadiile de dezvoltare psihică se succed într-o ordine bine determinată, reperele

cronologice corespunzătoare acestor stadii pot prezenta o anumită variabilitate în funcţie de

condiţiile şi de solicitările mediului sociocultural şi educaţional. Aceasta face ca reperele

cronologice care delimitează stadiile de dezvoltare psihică să fie doar orientative, nu şi normative.

În funcţie de perspectiva de abordare a dezvoltării psihice pot fi diferențiate două tipuri de

stadii: