Dezvoltarea Umană

Conceptul de dezvoltare

Înţelegem prin dezvoltare, schimbarea calitativă sau ansamblul transformărilor pe care fiinţa umană le traversează pe parcursul existenţei sale. Dezvoltarea implică reorganizarea comportamentului şi a proceselor mentale, integrarea vechiului sistem într-o nouă structură sau achiziţii cantitative urmate de salturi calitative.

Schimbările legate de vârstă:

- urmează o ordine logică, fiecare etapă o pregăteşte pe cea următoare, îi conferă un sens

- sunt cumulative fiecare fază include ceea ce a fost şi reprezintă ceva mai mult decât etapa precedentă, pregătind în acelaşi timp trecerea la o altă etapă

- sunt direcţionate în sensul creşterii nivelelor de complexitate.

Dezvoltarea este predictibilă în sensul că secvenţele sale se desfăşoară într-o ordine stabilă valabilă pentru toţi indivizii.

Dezvoltarea depinde de existenţa unui plan al dezvoltării construit la nivelul organismului- genele conţin instrucţiunile de bază pentru derularea secvenţelor dezvoltării. De asemenea, dezvoltarea depinde de istoria individului şi de condiţiile mediului actual.

Perspectivă istorică

Revoluţia darwiniană a stabilit că fiecare specie este echipată pentru a supravieţui în mediul său de viaţă şi pentru a se reproduce, având propria sa strategie de viaţă necesară înfăptuirii celor două procese fundamentale. Conform teoriei, selecţia naturală este procesul prin care cei mai adaptaţi exponenţi ai speciei au cele mai mari şanse de a-şi transmite trăsăturile la generaţiile următoare. Deşi teoria prezintă numeroase aserţiuni discutabile, ea poate fi valorizată datorită accentului pus pe rolul potenţialului genetic, al experienţei anterioare dar şi al mediului de viaţă în procesul dezvoltării.

Ideile lui J. Locke conform cărora mintea umană este la naştere „tabula rasa”, vor fi valorificate în teoriile învăţării sociale. Concepţia lui Locke duce la concluzia dependenţei totale a individului de mediu, de experienţa dobândită prin învăţare.

J.J. Rousseau arată că individul este bun de la natură şi se dezvoltă în mod natural pe această cale, dar în limitele societăţii. Dacă va prezenta anumite însuşiri negative aceasta se datorează răului existent în mediul social.

Teoriile actuale pun accent pe contribuţia moştenirii genetice arătând că acestea influenţează inputurile (copiii cu diferite caracteristici înnăscute caută diferite aspecte în mediul lor de viaţă şi le asimilează în mod diferit) sau accentuează rolul mediului ori interacţiunea ereditate-mediu.

Contextele dezvoltării

Dezvoltarea umană depinde de contextele în care se derulează. Acestea includ moştenirea biologică a individului, mediul imediat, contextul social şi economic, contextul cultural.

El vine pe lume echipat cu tendinţe înnăscute de explorare şi stăpânire a mediului, cu o predispoziţie înnăscută pentru învăţare şi cu predispoziţia de a deveni fiinţă socială.

Alt context important îl constituie mediul imediat ce conţine obiectele fizice, oamenii cu care copilul interacţionează direct. Familia reprezintă componenta dominantă a acestui context. Membrii familiei stimulează dezvoltarea cognitivă, oferă modele de roluri sociale, oferă îngrijire şi alte influenţe importante în procesul educaţiei. Familia este un sistem de interacţiuni în care comportamentul fiecăruia depinde de comportamentele celorlalţi.

Mediul imediat sau proximitatea individului se integrează într-un context mai larg de natură socio-economică care îl influenţează. Contextul socio-economic este compus din numeroase aspecte statut socio-economic, acces la serviciile sociale, locuinţă, suport social, şcoală etc.

Contextul cultural al dezvoltării este cel mai general, le include pe celelalte şi reprezintă ansamblul credinţelor, valorilor şi normelor de conduită specifice societăţii în care se dezvoltă individul.

Principii ale dezvoltării

1. Există diferenţe fundamentale de la o perioadă a dezvoltării la alta.

2. Capacităţile mentale şi manifestările externe dintr-o anumită etapă se formează în mod ordonat din procese şi comportamente anterioare.

3. Dezvoltarea fiecărui este coerentă în timp. Continuitatea este la fel de importantă în procesul dezvoltării ca şi schimbarea.

4. Perspectiva dezvoltării se referă la aspectele general umane şi la diferenţele individuale. Cele două aspecte sunt complementare. În acest sens se vorbeşte despre o dezvoltare normativă şi o dezvoltare individuală.

Dezvoltarea normativă se referă la aspectele generale ale schimbării comportamentului valabile la toţi indivizii. Dezvoltarea individuală se referă la variaţiile în jurul mediei sau în jurul aspectului general al dezvoltării unei anumite caracteristici.

Explicarea dezvoltării

Modul în care are loc dezvoltarea face obiectul mai multor modele teoretice, unele dintre ele vizând un aspect particular – dezvoltarea cognitivă, emoţională, socială, morală – altele privind dezvoltarea într-o perspectivă globală.

Dezvoltarea cognitivă

De multe ori, adulţii aşteaptă de la copii să gândească şi să înţeleagă realitatea asemenea lor. Le vorbesc, le explică şi se miră, uneori se înfurie, de ce nu pricep, de ce nu reacţionează?

Modul de a gândi sau de a judeca specific copiilor, aşa cum a demonstrat Piaget, diferă în mod fundamental de al adulţilor. Nu este doar o diferenţă de nivel sau o diferenţă cantitativă, ci una calitativă.

Conform teoriei, dezvoltarea cognitivă parcurge câteva etape sau stadii. Toţi indivizii parcurg aceste stadii, în aceeaşi ordine. Ei trec însă de la un stadiu la altul la o vârstă specifică diferită de la o persoană la alta. Dacă ordinea stadiilor nu poate fi schimbată, poate fi în schimb, schimbat ritmul traversării.