Extras din curs
Desi evaluarea dinamica a cunoscut o dezvoltare teoretica si metodologica extrem de puternica in ultimele doua decenii, ea nu este nici pe de parte o rezultanta a cercetarilor recente. Alfred Binet (1909), creatorul primului test de inteligenta si intemeietorul orientarii clasice in evaluare, subliniaza rolul evaluarii bazate pe proces, insa nu propune nici un instrument de lucru centrat pe proces.
Thorndike (1924) scoate in evidenta necesitatea unei evaluari a aptitudinii de a invata, considerand aceasta aptitudine o parte componenta a inteligentei.
Dearborn (1921) afirma ca “majoritatea testelor utilizate nu sunt teste care evalueaza capacitatea de invatare ci ele evalueaza ceea ce a fost invatat”.
in anii ‘50 s-au conturat doua linii de studiu pe linia evaluarii dinamice. Prima linie s-a constituit intr-o serie de studii care urmareau efectul antrenamentului in performanta la testele de inteligenta (Dempster, 1954; James, 1953; Vernon, 1954, Wiseman, 1954). Acesti autori nu urmareau identificarea unor programe de interventie ci a unor tehnici de antrenament care sa creasca performanta la testele clasice.
Cea de-a doua directie de studiu a fost aceea a relevarii modificabilitatii inteligentei. Contributiile majore aduse in aceasta perioada sunt cele ale lui Piaget care conturau cadrul teoretic al educabilitatii inteligentei.
La o scara mult mai redusa, insa de o maniera mai dinamica a fost utilizarea testului de inteligenta pentru copii Wechsler (WISC). Volle (1957) care propune aceasta utilizare administra mai intai itemii testului asa cum erau ei prezentati in manual; in cazul in care copilul exprima faptul ca nu a inteles sarcina, itemul era repetat; in caz de esec si de aceasta data intrebarea era reformulata si/sau simplificata, evaluand nivelul la care copilul poate rezolva sarcina.
in 1961 Jensen considera ca utilizarea evaluarii dinamice pentru copiii minoritatilor si pentru copiii ce proveneau dintr-un mediu cu status socio-economic scazut este mult mai adecvata decat evaluarea pe baza testelor clasice. El argumenteaza aceasta propunere prin faptul ca evaluarea pe baza testelor clasice era de cele mai multe ori biasata datorita faptului ca normele culturii anglo-americane nu constituiau cea mai buna modalitate de raportare pentru grupele mentionate anterior, sustinand ca “cea mai buna modalitate de evaluare a potentialului de invatare sau cea mai buna modalitate de a decide daca un copil are un ritm al invatarii lent este aceea de a da copilului o sarcina standard si de a observa cat de repede invata sa o rezolve”. El realizeaza astfel o serie de studii privind potentialul de invatare atat la copiii ce proveneau din mediu cultural anglo-american cat si cu copii ce proveneau din mediul mexicano-american. Concluzia acestui studiu a fost aceea ca “distributia aptitudinilor de invatare nu este diferita la copiii din cele doua culturi, daca acestia provin din acelasi mediu socio-economic” (Jensen, 1980). Jensen sustinea faptul ca performantele scolare scazute la copiii mexicano-americani sunt datorate nefamiliarizarii acestora cu sarcinile si cunostintele cerute de invatarea scolara.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Evaluarea Potentialului Intelectual.doc