Fundamentele Psihologiei

“Câteva fenomene au atras atenția oamenilor din cele mai îndepartate timpuri, asupra psihicului și a naturii sale. Moartea, cu incetarea respirației, visele din timpul somnului, manifestările bolilor psihice (delirul, halucinațiile, etc.) au impresionat de-a lungul vremii și au suscitat numeroase observații și analize” (Andrei Cosmovici).

Psihologia ca stiinta apare spre sfarsitul secolului al XIX-lea, sub imboldul dezvoltarii cercetarilor bazate pe observatie si experiment, urmand ca in secolul XX sa se dezvolte impetuos, prin diferentierea domeniilor de interes si a aparitiei a numeroase ramuri particulare.

Ce este de fapt, psihologia?

Psihologia ne ajuta sa ne cunoastem semenii si pe noi insine, ne ajuta sa raspundem la intrebari de tipul: ce anume ne determina sa functionam, ce anume ne indeamna sa actionam sau să ne inhibăm acțiunile, de ce actionam intr-un anumit fel, de ce luam anumite decizii și nu altele, etc

Cu totii suntem “psihologi” in mod inconstient, atunci cand purtăm o conversatie sau sfatuim pe cineva, atunci cand invatam si ne transformam ca urmare a experientei dobandite, atunci cand luam decizii, analizand urmarile si efectele acestora, sansele de reusita sau probabilitatile de esec, etc.

Temă de gândire. Care profesii, ca urmare a experientei acumulate in timp, dezvolta celor care le practica, abilitatea de a caracteriza foarte exact felul de a fi si de a reactiona al unei persoane?

Asadar, utilizam psihologia la nivel de amatori in viata cotidiana, cunostintele noastre fiind intuitive si subiective, invatand din propriile trairi sau imitandu-i pe altii, adaptandu-ne la situatiile stresante sau abadonand “lupta” cu stresul, toate demersurile ajutandu-ne practic, sa facem fata cerintelor vietii intr-un mod cu totul personal. In aceste conditii, totusi, putem gresi sau proceda incorect.

Psihologia ca stiinta presupune investigare intreprinsa cu rigoare si cu multa atentie si o verificare a rezultatelor cercetarii pe mai multe căi, pentru a fi siguri ca ceea ce afirmam, corespunde realitatii. Unii psihologi utilizeaza experimente fie in laborator, fie in viata reala a subiectilor; altii efectueaza studii bazate pe observatie; unii lucreaza cu animale pentru a le intelege comportamentul (etologie) sau mecanismele invatarii, rezultatele fiind ulterior transferate in cunoasterea umana; altii utilizeaza studiul de caz pentru a cunoaste un anumit individ, familie sau comunitate, in profunzime. Indiferent de metodele utilizate, psihologii trebuie sa se asigure ca lucreaza sistematic si știintific, pentru a nu fi indusi in eroare de propriile credințe, idei sau prejudecăți.

Psihologii profesionisti actioneaza dupa reguli etice foarte stricte; aplicând psihologia intr-un mod gresit sau in necunostinta de cauza, este posibil sa se produca foarte mult rau celor implicati. Studierea psihologiei presupune si insusirea unui limbaj specific, de specialitate, care sa permita explicarea unor fenomene intr-un mod foarte precis si pe intelesul tuturor.

Psihologia este un domeniu vast, deoarece fiinta umana este un foarte complex sistem bio-psiho-social, fiecare psiholog profesionist fiind specializat intr-un anumit domeniu, adoptand diferite abordari si sustinand anumite opinii cu privire la problemele studiate.

Obiectul psihologiei

1. Psihologia, ca ştiinţă independentă, s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei de naştere” fiind semnat în 1879, prin înfiinţarea, la Leipzig, de către savantul german Wilhelm Wundt a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale. Pentru prima dată, fenomenele vieţii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri şi speculaţii filosofice şi incluse în programul cercetării ştiinţifice sistematice, aplicându-li-se operaţiile măsurării, cuantificării şi criteriile obiectivităţii şi cauzalităţii.

Foarte curând, însă, aveau să apară divergenţe în legătură cu definirea şi circumscrierea obiectului noii ştiinţe. Deşi denumirea părea să impună de la sine identitatea acestui obiect – psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = ştiinţa despre psihic, s-a dovedit că, în realitate, modul de înţelegere a naturii şi structurii interne a psihicului uman nu a fost câtuşi de puţin unitar. Astfel, s-au configurat trei orientări diferite şi în mare măsură opuse, şi anume:

a) orientarea care reducea psihicul uman la conştiinţă şi care susţinea că obiectul psihologiei îl reprezintă studiul conştiinţei (respectiv, al proceselor psihice conştiente);

b) orientarea care susţinea că elementul esenţial şi determinant al vieţii psihice a omului este inconştientul, acesta trebuind, chipurile, să reprezinte principalul domeniu de preocupare al psihologiei (psihologia abisală sau psihanaliza elaborată de S. Freud);