Fundamentele Psihologiei Generale

Cursul 1: DOMENIUL DE REFERINTA,OBIECTUL SI DEFINITIA PSIHOLOGIEI

Rigoarea epistemologica impune ca accesul la statutul de stiinta a unui corpus de cunostinte sa fie conditionat de:

- delimitarea unui domeniu de investigare specific, unic si neintersectabil cu al altor stiinte;

- stabilirea unui obiect de studiu, caruia sa-i identifice aspectele esentiale, relativ stabile si repetabile;

- utlizarea unei metodologii autentice, specifice domeniului si obiectului de studiu abordat;

- stabilirea unui set de concepte, formularea unor legi proprii si a unor principii pe baza carora sa realizeze descrieri, clasificari, explicatii si predictii asupra evolutiei fenomenelor investigate;

- obiectivitatea discursului teoretic si practic aspra fenomenelor investigate, ce trebuie sa aiba un minimum de concretete si determinari sensibile, nemijlcit perceptibile si observabile, pretabile operatiei de masurare/ cuantificare ce asigura posibilitatea reproducerii si reluarii cercetarii de alti autori.

La momentul actual, fiecare din aceste aspecte este subiect de disputa; respectiv, psihologia este contestata ca stiinta, fiind acuzata a fi tributara speculatiei filosofice din care s-a desprins (abia la finele sec. al XIX-lea), medicinei prin necesitatea explicatiilor anatomo-fiziologice necesare descrierilor functionale ale sistemului nervos (în calitatea sa de suport al fenomenelor psihice) ,practic, tuturor stiintelor despre om, de la biologie si istorie, pâna la sociologie si antropologie.

Asa cum se va vedea pe parcursul studiului, amplul proces de restructurare a psihologiei din ultimele decenii, simultan cu al celorlalte stiinte, se afla sub influenta noilor metodologii derivate din teoria generala a sistemelor, cibernetica, teoria organizarii si, nu în ultimul rând, teoria si practica IT. Abia din a doua jumatate a sec. XX ( anii 50), dupa mai multe etape de ezitari si clarificari epistemologice s-a circumscris domeniul si s-a formulat obiectul de studiu al psihologiei.

Astfel, considerând întreaga existenta, lumea în vastiatea si diversitatea sa, ca fiind materie/câmp, energie si informatie, domeniul psihologiei vizeaza fenomenele de natura energetic- informationala (denumite psihice), realitatea subiectiva si expresiile sale interne si externe ca fapte, procese, stari, structuri, operatii etc. orientate spre realizarea adaptarii specifice a unei entitati biologice (animal sau om) la mediul sau de existenta.

Domeniului psihologiei umane îl reprezinta omul si particularitatile sale ca individ apartinator speciei homo sapiens, caracterizat de rationalitate, inteligenta si vointa (homo sapiens sapiens), producator si utilizator de unelte (homo faber), membru al unei societatii care îl integreaza (homo socius) prin comunicare (homo comunicans), cultura si valori pe care le produce/reproduce si dupa care se orienteaza (homo valens), utilizând resursele potentiale de creativitate.

Altfel spus, domeniul psihologiei omului include fenomenele subiective si procesele psihice, aspectele psiho -comportamentale, activitatea specific umana de adaptare la mediul natural si social de existenta, precum si sistemul personalitatii, cu determinarile sale biologice, psihologice, socio-culturale si spirituale, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteia.

Ca stiinta fundamentala despre om, psihologia are ca obiect cunoasterea stiintifica, specializata a omului, a realitatii sale subiective, interne, aspectele de natura energetic-informationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate) în mediul social, aflat in situatii si împrejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita).

Circumscrierea si definirea obiectului de studiu al psihologiei a suferit frecvente amendari si reveniri, fiecare vizând stabilirea problematicii abordate într-o etapa istorica sau alta, cât si statutul disciplinei în sistemul general al stiintelor.

Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de învatatul german Rodolphe Goglenius în sec. XVI, utilizarea lui fiind sporadica pâna în secolul XVIII ; decoderea lui se facea pur etimologic : psihe = psihic ; suflet ; duh-, la care se adauga logos = discurs ; vorbire despre. Adica, psihologia este discursul sau vorbirea despre psihic (suflet).

Desprinderea de filosofie (1879), a fost foarte târzie (ultima din corpul stiintelor despre om) si, paradoxal, desi omul a facut totdeauna apel la cunostintele (empirice) de psihologie, stiinta ca atare a avut o alta conditie. Aftfel spus, psihologia are o viata lunga si o istorie scurta si este înca tributara filosofiei, din care s-a desprins, medicinei pe care o completeaza cu aspectele de psihiatrie ( iartos= vindecare), biologiei pentru partea de « bios » din individul uman, practic, tuturor stiintelor despre om si umanitate.

La debutul ca stiinta imdependenta, obiectul sau a fost considerat a fi studiul exclusiv al sferei constiintei, care era definita si interpretata fie din punctul de vedere substantialist, constiinta fiind considerata ca un conglomerat de functii si procese particulare având o existenta de sine statatoare (orientare proprie asociationismului în variantele lui W. Wundt si Ed. Titchner), fie în viziune epifenomenist spiritualista- în care constiinta era descrisa ca o lume pur subiectiva, de natura spirituala, ermetica, fara nici o legatura cauzala cu lumea externa, fiind accesibila numai pe calea introspectiei.

O asemenea întelegere a psihologiei era însa incompatibila cu metodele obiective de cercetare, fapt ce a determinat, în prima parte a sec.XX, reluarea disputelor si controverselor privind obiectul acesteia. Cel mai radical punct de vedere a fost cel exprimat de J.B. Watson, care a impus comportamentul ca fiind realitatea psihologica autentica, constiinta fiind declarata o simpla fictiune, un epifenomen aspra carei stiinta nu se poate pronunta. Numai comportamentul (behavior), ca ansamblu de reactii de raspuns al organismului la simulii externi, era acceptabil ca obiect al psihologiei, dupa schema cauzala univoca S  R, ce permitea integrarea psihologiei în stiintele obiective. Reactiile comportamentale- motorii si verbale- pot fi masurate si cuantificate (intensitate, latenta, ritm, directie s.a.), iar predictibilitatea era asigurata de legatura cauzala între stimul si reactie: un stimul (S) va derermina o reactie (R) ce poare fi prevazuta ( va fi predictibila); asa cum si observând o reactie (R), putem cu usurinta sa indicam stimulul care a determinat-o. Fara a putea înlatura din psihologie constiinta, behaviorismul i-a îngustat mult sfera. Contributii ulterioare au corectat relativ behaviorismul