Fundamentele Psihologiei II

Gândirea este mecanism psihic intelectual de prelucrare logică a informaţiilor. Psihologia gândirii, ca orice altă problemă psihologică, a generat o multitudine de terminologii (gândire conceptuală, gândire concretă, gândire intuitivă), o serie întreagă de modele, teorii asupra structurii, genezei etc. Cert este că gândirea ocupă un loc central în sistemul psihic uman, fiind o trăsătură distinctivă a psihicului uman. Particularităţi:

- este specific umană - numai oamenii gândesc;

- produce modificări de substanţă la nivelul informaţiilor cu care operează

- abstractizează, esenţializează, dă naştere unor concepte

- antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice (percepţia,

reprezentarea, memoria)

- valorifică celelalte mecanisme şi rezultatele lor.

- are rol central în structura intelectului uman.

Există o multitudine de definiţii. “Gândirea este un sistem ordonat de operaţii, de

prelucrare, interpretare şi valorificare a informaţiilor, sistem bazat pe principiile abstractizării, generalizării şi anticipării şi subordonat sarcinii de a alege alternativa optimă din mulţimea celor iniţial posibile”. (M. Golu)

Din această definiţie, la fel ca şi din altele, rezultă o serie de caracteristici psihologice ale gândirii:

- caracter informaţional – operaţional;

- caracter mijlocit, în sensul că operează asupra unor informaţii furnizate de

senzaţie, percepţie, memorie, dar sunt mijlocite de limbaj;

- caracter mijlocitor, adică la rândul său atribuie un înţeles unor imagini, dând o

anumită semnificaţie;

- caracter generalizat şi abstractizat, în sensul că stabileşte ce este general, legic în

obiecte, fenomene, procese, se extrag însuşirile generalizate, comune;

- caracter finalist, se anticipează un anumit scop;

- caracter sistemic, pentru că diferitele sale componente se intercondiţionează şi se

interinfluenţează;

Evident, plecând de la prima caracteristică, putem identifica şi componentele sale

fundamentale, astfel încât există latura informaţională (de conţinut) şi latura operaţională (funcţională).

Latura informaţională - este ansamblul noţiunilor şi conceptelor ca forme de generalizate de reflectare a însuşirilor. Conceptele sunt de mai multe feluri: după producerea lor, sunt concepte empirice şi concepte ştiinţifice.

Conceptele empirice sunt formate aleator, cu generalizări greşit sau defectuos făcute, sărăcăcioase în conţinut, faţă de conceptele ştiinţifice, însuşite într-o manieră logic, care reflectă realmente esenţialul şi care prezintă toate notele definitorii ale fenomenului.

Conceptele manifestă câteva trăsături comune:

- ele reunesc cât mai multe cazuri, fenomene particulare;

- permit un control cognitiv al ambianţei noastre;

- economisesc eforturile mentale;

- reunesc date senzoriale independente.

Latura operaţională a gândirii constă în ansamblul operaţiilor şi structurilor operaţionale

prin care se prelucrează în mod logic informaţia. Astfel, există operaţii fundamentale, care se regăsesc în orice act al gândirii (comparaţia, analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea), operaţii instrumentale (operaţii algoritmice, operaţii euristice, operaţii reproductive, operaţii productive). Cele două tipuri de operaţii (fundamentale şi instrumentale) dau naştere structurilor cognitive ale gândirii, care pot fi: mai mult sau mai puţin complexe, mai mult sau mai puţin flexibile, mai mult sau mai puţin constituite (formate, desăvârşite), mai mult sau mai puţin adaptative. Tocmai în funcţie de aceste ultime 4 caracteristici, poate fi produsă o serie de disfuncţii în funcţionarea gândirii (ex.: stereotipia, fixitatea funcţională, orbirea gândirii).