Gândirea și Vorbirea

Problema gândirii si vorbirii este una din problemele psihologice în prim planul carora se afla relatia dintre diferite functii psihice, diferite feluri de activitate intelectuala. Momentul central al acestei probleme este relatia între gând si cuvânt. Anume acest aspect al problemei a fost cel mai putin studiat si necesita o cercetare profunda.

Studiile istorice asupra problemei gândirii si vorbirii se dateaza din timpurile vechi si pâna astazi. Aceasta nu este solutionata pe deplin. Rezultatele cercetarilor si opiniile savantilor balanseaza între doua extreme:

• pe de o parte se afla parerea despre identitatea gândului si cuvântului,

• iar pe de alta parte, dispersarea totala a acestora.

Opinia despre identitatea gândului si a cuvântului presupune ca gândul este "vorbirea fara sunet", deci, este aproape acelasi fenomen. Daca gândul si cuvântul coincid, daca este una si aceeasi, nu poate exista între ele nici o relatie si ceea ce contopesc gândul si cuvântul neaga problema în general.

La prima vedere este mai avantajoasa cea de-a doua opinie despre independenta vorbirii si gândirii între ele. Dezmembrând gândirea verbala pe elemente ce o compun, straine una fata de alta - gândul si cuvântul - acesti cercetatori studiaza caracteristicile gândirii independent de vorbire si vorbirea independent de gândire.

Stabilind legatura între acestea ca o simpla relatie mecanica între doua procese diferite. Este o pozitie mai benefica, deoarece cel putin se pune problema relatiei între aceste doua procese, dar pozitia lor este incorecta, caci metoda lor de cercetare, prin descompunerea lor pe elemente, face imposibila studierea legaturilor interne între gând si cuvânt.

Se pune problema gasirii metodelor adecvate pentru aflarea legaturii dintre ga ndire si vorbire.

Cercetarea oricaror structuri psihice presupune aplicarea metodei analizei.

Primul procedeu de aplicare a analizei este descompunerea functiilor psihice complicate în elemente. Aceasta o putem compara cu descompunerea chimica a apei în elemente: hidrogen si oxigen. Esenta acestui tip de analiza este faptul ca produsele ei sunt straine fasa de întregul existent la început, adica elemente ce nu au trasaturile caracteristice întregului. La fel cum si descompunerea apei în elementele ei: hidrogen si oxigen. Apa are proprietatea de a stinge focul, iar aceste doua elemente nu o au, din contra hidrogenul este un gaz inflamator, iar oxigenul întretine arderea.

In asa mod si savantii psihologi studiaza problema gândirii si vorbirii prin cercetarea aparte a acestor functii. Ei afirma ca sunetul si sensul unui cuvânt nu sunt legate între ele. Ele sunt unite într-un semn, dar sunt absolut independente. Astfel sunetul rupt de la gând îsi pierde proprietatea specifica care 1-a si facut sunet al vorbirii umane si 1-a delimitat din sunetele naturale. La fel si sensul dispersat de fonetica cuvântului s-ar transforma într-o simpla notiune ce exista fara vreun suport material.