Genetica Comportamentului Uman

Imagine preview
(9/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Genetica Comportamentului Uman.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 18 pagini .

Profesor: Dr. Corneliu Stanciu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Cuprins

Motivatia în contextul cauzalitătii. Originile si tipurile motivatiei.
II.Finalitatea actelor comportamentale. Homeostazia la niveluri joase ale entropiei,
ca parametru ce caracterizează starea globală (bio-psihologică) a fiintei animale si
starea globală (bio-psiho-socio-culturală) a fiintei rationale.
III.Instinct si învătare: continuitate si discontinuitate în determinarea
comportamentelor.
IV. Bazele biologice ale instinctelor: pattern-uri preformate.
V. Învătare prin conditionare.
VI. Factori ce conditionează comportamentul uman.
VII.Categorii de comportamente umane.

Extras din document

Prolegomena

Etologia (gr. ethos = morav, obicei, atitudine) este o ramură a stiintelor psihosociale

care studiază comportamentul animal (deosbit profund de cel uman) si uman

(initial, etologia avea ca obiect exclusiv comportamentul animal). Includerea în obiectul

aceleasi ramuri stiintifice – etologia – a comportamentelor fiintelor din cele două domenii

atât de diferite, cel animal si cel uman, o considerăm total nepotrivită, păgubitoare chiar,

dacă judecăm lucrurile din perspectiva devenirii lumii materiale si spirituale. Dacă,

începând cu Konrad Lorenz (ca să ne referim la cel mai fervent sustinător al ideii), acest

demers urmărea înocularea ideii de continuitate (si nu numai!) între lumea animală si cea

umană, în baza celor mai recente cercetări stiintifice, ne simtim, moralmente, obligati să

respingem cu vehementă o astfel de opinie. Lumea umană nu este „un altfel” de lume

animală (prea ne domină definitia dată omului de către stagirit!), ci „un altceva” decât

aceasta! Or, tocmai acesta este motivul esential pentru care am denumit disciplina de care

ne ocupăm – Etologie comparată: să evidentiem deosebirile fundamentale dintre

comportamentul animal si comportamentul uman; la rigoare, ar fi trebuit să vorbim

despre două discipline: Etologia animală (bio-psihologică) si Etologia umană (bio-psihosocio-

culturală).

Ar putea fi adusă obiectia -desigur, pertinentă- că procesele si fenomenele de

ordin superior pot fi mai bine si mai usor întelese dacă se porneste de la cunoasterea

proceselor si fenomenelor de acelasi gen, dar mai simple, aflate mai jos pe scara

devenirii. Nimeni nu poate contesta avantajul unui asemenea demers. Ne-o dovedeste

Levi-Strauss, printre altii: pentru a întelege societatea umană actuală, el coboară la

societatea totemică, arhaică. Da, dar societatea totemică era tot societate umană, si nu de

alt gen; acesta este motivul pentru care Levi-Strauss nu a coborât la legitătile specifice

animalelor “sociale” (albine, termite etc. care nu au nimic comun cu « socialul » uman).

Meritul lui constă tocmai în aceea că a înteles cât de gravă poate fi gresala extrapolării

legitătilor dintr-o lume în alta.

Comportamentul (potrivit Dictionarului de Psihologie Larousse 2000) reprezintă

“conduita unui subiect luat în considerare într-un anumit mediu si într-o unitate de timp

dată.” Într-o altă exprimare, comportamentul reprezintă « ansamblul manifestărilor

obiective ale animalelor si oamenilor prin care se exteriorizează viata psihică » (si

ratională, în cazul omului, adăugăm noi). Dacă ar fi să admitem “ad literam” aceste

definitii, atunci s-ar impune ca psihoterapia, ca să nu ne referim la zone mai profunde ale

psihologiei, să fie considerată o impostură. În primul rând, trăirea nu se desfăsoară într-o

sectiune a timpului, adică doar în clipa prezentă, ci într-un segment temporal, care

cuprinde, deopotrivă, trecutul, prezentul si viitorul. În al doilea rând, în baza aceluiasi

rationament, mediul în care se manifestă un anumit comportament nu este unul omogen,

dat la un moment anume, ci el reprezintă “sinteza” perceptiilor, asocierilor,

semnificatiilor si rationamentelor izvorâte din viata deja trăită, din cea prezentă si din cea

proiectată a subiectului considerat. În al treilea rând, viata psihică a unui subiect, de cele

mai multe ori, nu se exteriorizează obiectiv, ci dimpotrivă si, din acest motiv, ea trebuie

sondată si adusă la “suprafată” prin tehnici speciale.

I. Cauzalitate si motivatie în etologie

Un obiect sau un proces se numeste cauză când precede si produce cu necesitate

un alt obiect sau proces denumit efect. ( Cu stupoare am constatat, la un logician de

prestigiu –este vorba despre von Wright, 1995-, punerea efectului înaintea cauzei, caz

considerat de el ca unic în realitate, ceea ce, considerăm noi, reprezintă o eroare de

gândire). Atât în plan fenomenologic, cât si procesual, comportamentul este un fenomen

cauzal, dând termenului « cauză » un înteles mai general.

Mai mult decât în oricare alt domeniu, în etologie trebuie să facem distinctie între

tipurile de cauze, cu atât mai mult cu cât, în această zonă stiintifică, interpretările eronate

pot conduce la grave consecinte. Din perspectiva celor ce ne interesează, cauzele pot fi

împărtite în două mari categorii: cauze eficiente si cauze declansatoare. Pentru a

simplifica lucrurile, să dăm un exemplu dintr-un domeniu mai accesibil. Pentru gândirea

comună, cauza plecării proiectilului din armă este apăsarea pe trăgaci. În realitate, însă,

cauza eficientă a plecării proiectilului este presiunea de gaze dezvoltată de aprinderea

pulberii din cartus, celelalte procese fiind, în raport cu plecarea proiectilului, cauze

declansatoare în trepte: apăsarea pe trăgaci –desi ea este cauza eficientă a eliberării

cuiului percutor al capsei-, detonarea capsei –desi ea este cauza eficientă a aprinderii

pulberii-, aprinderea pulberii –abia aceasta fiind cauza eficientă a generării presiunii de

gaze care elimină proiectilul. În domeniul de care ne ocupăm, comportamentul,

independent de categorie, are o singură cauză eficientă (cea de la capătul initial al

lantului cauzal), aceasta fiind reprezentată de atingerea unui anumit nivel al entropiei la

care se mentine homeostazia globală (în cazul fiintei umane –homeostzie bio-psihosocio-

culturlă), si mai multe cauze declansatoare, acestea putând să fie considerate drept

« motivatii secundare » sau aparente. O asemenea problemă este esentială pentru

psihoterapeuti: arta lor constă tocmai în descoperirea cauzei eficiente prin analiza celei

declansatoare (motivatie aparentă).

Motivatia eficientă se institue ca o fortă ce dinamizează actele comportamentale.

Stabilirea cu precizie a spatiului si timpului dinspre care actionează motivatia constitue

adevărata măiestrie a psihoterapeutului; pentru că unele motivatii îsi au originea în

prezent, altele în trecut –de cele mai multe ori în trecutul foarte indepărtat, chiar în viata

intrauterină-, iar altele în viitor (scopuri, aspiratii). Faptul că scopul, care este o proiectie

în viitor, poate constitui o motivatie, nu trebuie să conducă la concluzia gresită că efectul

anticipează cauza: scopul, desi este o proiectie în timpul ce va să vină, el este stabilit

înaintea actiunii ce urmează a-l împlini.

Fisiere in arhiva (1):

  • Genetica Comportamentului Uman .pdf

Alte informatii

UNIVERSITATEA SPIRU HARET, FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ,ANUL III.SEM 1