Însușirile de personalitate - temperamentul, caracterul și aptitudinile

Tema 4: Însuşirile de personalitate – temperamentul, caracterul şi aptitudinile

1. Personalitatea şi însuşirile de personalitate – definiţii şi caracteristici generale

2. Temperamentul şi tipologiile temperamentale

3. Structura şi formarea caracterului

4. Caracterizarea aptitudinilor şi predispoziţiilor individuale. Tipuri de aptitudini

5. Modalităţi şi metode de determinare, dezvoltare şi valorificare a principalelor însuşiri de personalitate

Cuvânt introductiv:

“Există uşi care se deschid în afară şi altele care se deschid înăuntru. Oamenii de asemenea.”

În viaţa de zi cu zi, tindem să-i etichetăm pe cei din jur în funcţie de tipul de persoană pe care îl reprezintă fiecare. Există tipul prietenos şi sociabil, tipul agresiv, tipul liniştit şi timid, tipul activ şi ocupat, şi aşa mai departe. La baza acestor clasificări se află ideea că fiecare persoană are o anumită personalitate — un anumit fel de a reacţiona şi de a se comporta. Dacă ştim cu ce fel de persoană avem de-a face, ne poate fi mai uşor să-i înţelegem comportamentul. De asemenea, putem să anticipăm reacţiile unei persoane într-o anumită situaţie.

Totuşi, aceste clasificări nu sunt foarte ştiinţifice. Ele pot fi uneori chiar înşelătoare, discriminatorii pentru celelalte persoane.

Psihologii — oamenii de ştiinţă ce se ocupă cu studiul comportamentului uman şi cu complexitatea minţii — cercetează în mod continuu ceea ce numim “personalitate”. Ei folosesc mai multe metode de clasificare a indivizilor, în funcţie de caracterul, temperamentul şi aptitudinile lor, în dorinţa de a înţelege omul.

De-a lungul timpului s-a încercat găsirea unei legături între personalitatea unui om şi data naşterii sale (în astrologie), între personalitatea sa şi umflăturile de pe craniul său (în frenologie), şi între personalitate şi liniile din palmă (în chiromanţie). Însă ştiinţa modernă nu acordă o importanţă prea mare acestor tehnici.

1. Personalitatea şi însuşirile de personalitate – definiţii şi caracteristici generale

În Larousse găsim definiţia personalităţii ca: element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.

Fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective şi cognitive (cu referire la voinţă, la temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale.

Una dintre problemele referitoare la „personalitate” este aceea că fiecare percepe diferit acest cuvânt. Multe dicţionare de psihologie susţin că „personalitatea” nu poate fi definită.

Celebrul austriac Sigmund Freud considera că trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează foarte devreme, probabil în primii cinci ani de viaţă. Acestea sunt influenţate de experienţe; treptat, aceste experienţe se combină şi se integrează, dar personalitatea se modifică şi se dezvoltă de-a lungul copilăriei până în perioada adultă.

Concepţiile moderne referitoare la astfel de teorii insistă asupra modului în care copiii reacţionează între ei şi faţă de adulţi, cum îşi fac prieteni sau duşmani şi cum se integrează într-o anumită cultură sau societate.

Sigmund Freud a susţinut că personalitatea se compune din trei elemente: Ego, Id, şi Superego. Ego-ul corespunde cel mai bine cu Eul pe care îl cunoaştem. Prin Id el a cuprins instinctele primare, care stau de fapt la baza oricărui comportament uman. În concepţia lui Freud, rolul Superego-ului era să controleze activitatea Ego-ului şi a Id-ului. De exemplu, Id-ul ne va îndemna să ne satisfacem foamea, Ego-ul ne va spune în acest caz să mâncăm, iar Superego-ul ne va controla comportamentul, şi îl supune unui cod moral, astfel încât o persoană normală va mânca respectând o serie de standarde socialmente acceptate.

Psihologul elveţian Carl Gustave Jung a elaborat o altă teorie referitoare la tipurile de personalităţi. El era de părere că fiecare dintre noi se poate închide în sine, devenind tăcut, retras şi preocupat de propriile gânduri. Această acţiune poartă numele de introspecţie, iar persoanele care recurg la ea frecvent – introvertite. De asemenea, putem fi deschişi lucrurilor ce se întâmplă în jurul nostru, devenind mai sociabili şi mai implicaţi în acţiunile celorlalţi. Persoanele care fac aceste lucruri sunt numite extrovertite.

Multe persoane trec de la introspecţie la extrospecţie, în funcţie de circumstanţe. La unele persoane însă, una dintre aceste atitudini tinde să domine. De exemplu, tipul de persoană extrovertită este vorbăreaţă şi activă într-o situaţie în care cele mai multe persoane ar fi tăcute şi rezervate.

Noţiunea celor două tipuri de personalităţi principale a lui Jung nu mai este în totalitate acceptată de majoritatea psihologilor, deşi introspecţia şi extrospecţia au devenit cuvinte descriptive utile.

În prezent se acordă mai puţină importanţă tipurilor de personalităţi, acestea fiind folosite doar pentru identificarea cazurilor extreme. Majoritatea psihologilor sunt de acord că personalităţile sunt extrem de complexe, variate şi schimbătoare, imposibil de categorisit.

În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală.

Sunt diverse discipline care se ocupă de om ca personalitate, fiecare căutând să exploreze fiinţa umană în devenirea ei continuă (antropologia biologică şi culturală, sociologia, istoria, psihologia).

Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară unică, singulară şi mai departe în câmpul existenţei sociale concrete, fiecare străbate un drum anume, desfăşurând diferite activităţi şi intrând în anumite relaţii, toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării şi construirii edificiului de personalitate. În realitate, fiecare om are un mod propriu şi concret, irepetabil de a fi, de a gândi şi simţi. Între oameni nu sunt numai deosebiri, ci şi asemănări.

Într-o populaţie relativ omogenă, sub raport etnic, cultural, ocupaţional, într-o epocă dată se întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip, după însuşirile lor fizice sau psihice comune. Se vorbeşte doar despre tipuri de francezi, englezi sau români şi printre aceştia de moldoveni, olteni ardeleni – despre tipuri de ţărani, negustori, militari, sportivi, artişti, despre tipuri temperamentale sau caracteriale.

În primul rând, dispoziţia spre comunicare implică nu numai un limbaj, dar şi motivaţia, trebuinţa de a comunica şi totodată un mod de a gândi şi de a simţi.

În al doilea rând, factorii de personalitate dispun de o relativă stabilitate, cine este înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine şi calm, de cele mai multe ori dovedeşte aceste calităţi.

În al treilea rând, factorii de personalitate caracterizează pe om în ansamblul său, de exemplu, inteligenţa generală, fermitatea în atitudini se manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de acestea.