Inteligența Socială a Copiilor cu Deficiență Mintală

Obiectivele cursului:

- explicarea diferenţierii necesare între competenţa şi inteligenţa socială;

- prezentarea unor experimente care să ilustreze caracteristicile inteligenţie sociale la copiii cu deficienţă mintală.

Cuvinte-cheie: competenţă, inteligenţă, expresii emoţionale, abilităţi sociale

În general, inteligenţa socială ar putea fi definită ca şi capacitate cognitivă superioară de percepere adecvată, de comprehensiune, evaluare şi utilizare corespunzătoare a evenimentelor şi practicilor sociale. Modalitatea de operaţionalizare a inteligenţei sociale poate include:

- nivelul de sensibilitate faţă de evenimentele sociale;

- fluiditatea şi flexibilitatea interpretativă în evaluarea interacţiunilor sociale;

- capacitatea de asimilare, evaluare şi exersare a valorilor şi practicilor sociale;

Determinarea nivelului de inteligenţă socială devine semnificativă în raport cu cunoaşterea poziţiei receptorului faţă de intenţionalitatea mesajului şi de finalitatea concretă a acestuia. Decodificarea de către receptor a mesajului social reface în sens invers drumul codificării. Putem presupune că receptorul trebuie să fie înzestrat sau să dispună cel puţin parţial de aceleaşi mijloace operaţionale, de structuri logice similare de simbolizare, care să-i mijlocească o apropiere firească, naturală şi eficientă de evenimentele sociale.

Având în vedere considerentele de mai sus, devine evidentă importanţa inteligenţei sociale pentru adaptarea corespunzătoare a individului la mediul social. Fiecare persoană este membră a cel puţin unui grup social, se formează şi se dezvoltă în raport cu grupul respectiv. Interacţiunea socială nu este întotdeauna uşoară, de aceea se poate presupune că ea ridică probleme mai deosebite persoanelor (şi mai ales copiilor) cu deficienţă mintală.

Competenţa socială - construct important în evaluarea deficienţei mintale

În definirea retardului mental, Asociaţia Americană a Deficienţei Mintale a luat în mod special în considerare insuficienta dezvoltare a comportamentului adaptativ, definită ca limitare semnificativă în capacitatea individului de a răspunde satisfăcător cerinţelor privind maturarea, învăţarea, independenţa personală, precum şi responsabilităţilor sociale corespunzătoare grupului său de vârstă sau grupului social. Deşi în această definiţie comportamentul adaptativ nu a fost conceptualizat în termeni de competenţă socială, a fost în mod evident subliniată importanţa comportamentului social competent pentru ilustrarea capacităţii de adaptare la mediul social. Spre exemplu, până la vârsta de 6 ani, copiii cu deficienţă mintală uşoară trebuie să fie capabili să participe la activităţi de grup şi la jocurile simple şi să interacţioneze cu ceilalţi în cadrul jocului şi a activităţilor expresive. Până la vârsta de 9 ani, copiii trebuie să participe în mod spontan la activităţile de grup, să se implice în jocuri competitive simple şi să stabilească relaţii de amiciţie care să se menţină pe o perioadă mai îndelungată de timp. La vârsta de 12 ani, preadolescenţii trebuie să interacţioneze cooperativ sau competitiv cu ceilalţi, iar până la vârsta de 15 ani, adolescenţii trebuie să iniţieze şi activităţi de grup cu caracter recreaţional.

Este evident că aspectele sociale ale comportamentului adaptativ se schimbă atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ. Copiii trec de la jocul individual la jocul în grup, de la participarea spontană în activităţile de grup la interacţiunea cooperativă sau competitivă în grup şi la iniţierea unor activităţi mai complexe. Toate aceste comportamente, dar mai ales direcţia lor de schimbare, reflectă dezvoltarea competenţei sociale.

Educatorii din grădiniţele şi şcolile speciale au evidenţiat faptul că abilitatea persoanelor cu deficienţă mintală de a se adapta satisfăcător mediului social depinde în mare măsură de abilităţile pe care şi le formează şi de vârsta la care începe educarea socială a acesor persoane. Incompetenţa socială constituie unul dintre factorii majori care aduce copiii cu deficienţe mintale în atenţia cadrelor didactice din şcolile de masă. Tocmai de aceea, educarea competenţei sociale a copiilor cu deficienţă mintală constituie o latură importantă a procesului de formare a acestor persoane ca membri activi ai diferitelor grupuri sociale (familie, şcoală, comunitate ).

Deşi utilizarea competenţei sociale ca şi criteriu de identificare a persoanelor cu deficientă mintală constituie o idee interesantă, evaluarea ar fi foarte greu de realizat. Din acest motiv, utilizarea coeficientului de inteligenţă drept principal criteriu în identificarea deficienţei mintale a fost, cel puţin în parte, rezultatul incapacităţii de a stabili un consens cu privire la componentele comportamentului social competent şi la modalităţile de evaluare a acestora. Spre exemplu, competenţa socială a fost definită pe rând în termeni de comportament social corespunzător în raport cu normele sociale, prezenţa sau absenţa relaţiilor cu persoane de aceeaşi vârstă, şi chiar prin percepţia individului asupra propriei competenţe. Mai mult chiar, unii autori au acordat o importanţă mai mare duratei interacţiunii sociale drept criteriu pentru evaluarea competenţei sociale, în timp ce alţii s-au concentrat asupra calităţii acestor interacţiuni.

În ciuda acestor dificultăţi, este evidentă tendinţa de includere a competenţei sociale în identificarea şi terapia personelor cu deficienţă mintală. Aceasta se datorează în parte încercărilor de a asocia competenţa socială cu abilităţile social-cognitive şi abilităţile de rezolvare a problemelor. Toate aceste modele fac posibilă înţelegerea modului în care indivizii cu dezvoltare normală dobândesc şi exersează competenţa socială, ca şi factorii care mediază exprimarea acesteia.

În descrierea comportamentului social competent al copiilor cu deficienţă mintală, trebuie consideraţi acei factori care stau la baza competenţei sociale, aceasta constituind rezultatul interacţiunii cunoştinţelor sociale cu comportamentul social. Trebuie, aşadar, analizate şi abilităţile social-cognitive ale acestor copii, cunoştinţele şi capacitatea lor de înţelegere a lumii sociale.

Abilităţile sociale ale copiilor cu deficienţă mintală

Majoritatea studiilor despre persoanele cu deficienţă mintală au fost centrate pe întârzierile lor în dezvoltarea cognitivă, acordându-se o mai mică importanţă funcţionării sociale şi emoţionale ale acestor subiecţi. Această abordare a fost treptat modificată, odată cu recunoaşterea tot mai largă a faptului că relaţiile sociale din cadrul grupului de vârstă pot influenţa pozitiv capacitatea de adaptare a copilului cu deficienţă mintală, stima lui de sine şi chiar dezvoltarea cognitivă ulterioară (Johnson, 1989, Gootman 1993).