Introducere la senzații, percepții și reprezentări

MECANISMELE PSIHICE OPERATIONAL-INFORMATIONALE

DE PRELUCRARE PRIMARA A INFORMATIILOR (INTRODUCERE LA SENZATII, PERCEPTII si REPREZENTARI)

Psihicul reprezinta o organizare sistemica, ce include 4 mari categorii de mecanisme psihice: mecanismele informational-operationale, mecanismele psihice stimulator-energizante, mecanismele psihice reglatorii si mecanismele psihice integratoare.

Traind intr-un mediu informational, omul are nevoie de o serie de instrumente care sa-i permita operarea adecvata cu informatii. Unele dintre aceste instrumente sunt mecanismele psihice de prelucrare a informatiilor. Prin toate, el prelucreaza informatiile, dar fiecare o face în felul sau, dispunând de functii specifice.

Prin senzatii, omul capteaza, înregistreaza si efectueaza o prelucrare initiala destul de simpla a informatiilor. La nivelul lor, nu-i sunt accesibile decât însusirile concrete simple, izolate ale obiectelor si fenomenelor, care sunt insa insuficiente pentru adaptarea rapida la mediu.

De aceea el recurge la perceptii, ca mecanisme psihice de prelucrare aprofundata nu a insusirilor, ci a obiectelor luate ca întreguri distincte, ca trasaturi ce contin elemente inter-relationale. La acest nivel omului ii este accesibila semnificatia obiectelor în virtutea careia, acestea capata valoare adaptativa. Perceptia este legata „de aici si acum” de ceea ce se întâmpla în prezent.

Pentru a evoca experiente trecute, omul se serveste de reprezentare, prin intermediul careia îsi reexprima experienta. Unele dintre aceste mecanisme, dar mai ales senzatiile si perceptiile functioneaza la nivel intrasemantic, rolul lor fiind, mai ales, de a extrage informatii din semnale si de a asigura, traducerea ei în comportamente. Reprezentarea functioneaza la nivelul semantic al identificarii obiectelor.

Mecanismele de prelucrare primara a informatiilor, apar si se dezvolta în activitate, astfel încât ele sunt mijloace eficiente, ameliorativ-optimizatoare.

SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL SENZATIEI

In diferite lucrari de specialitate, termenul de senzatie, prezinta unele „ambiguitati” datorate disputelor teoretice în care a fost implicat.

Psihologia contemporana ofera definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori intr-o forma generala. Astfel pornindu-se de la considerarea stimulului ca o „sursa fizica de energie care activeaza organul de simt”, se arata ca termenul de senzatie, este utilizat pentru a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli (Feldman 1990).

Din perspectiva psiho-cognitivista, senzatia este definita ca „eveniment psihic elementar, rezultând în tratarea informatiilor în SNC, în urma stimularii unui organ de simt „(Bonnet, 1994).

Asemenea definitii sunt prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Pentru a surprinde specificitatea senzatiei, este indicata compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare cum ar fi excitatia, fie cu unele superioare ei , ca de exemplu perceptia.

Pentru demonstrarea specificului psihologic al senzatiei, se recurge la compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei ( excitatia) sau cu fenomene superioare ei (perceptia).

• Compararea senzatiei cu excitatia

Henri Pieron considera senzatiile ca fiind forme elementare de inserare în reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu(1957). Ele exista atunci când „eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, când efectul stimularii ne poate integra în sistemul vietii psihice, care guverneaza adaptarea la mediu”. Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie intre excitatie si senzatie.