Logică

1.1 Gândire şi gândire logică;

1.2 Obiectul logicii ca ştiinţă;

1.3 Definirea logicii ca ştiinţă;

1.4 Problematica logicii.

Explicarea naturii şi rolului gândirii logice ca sistem de forme şi legi reflectorii a constituit de-a lungul vremurilor, alături de marile probleme legate de existenţa şi activitatea oamenilor o preocupare fundamentală şi continuă. Marii gânditori i-au dat diferite explicaţii în funcţie de gradul de dezvoltare a ştiinţelor şi în funcţie de poziţia filozofică de pe care o priveau (vezi cursul II – Istoria Logicii).

Procesul prin care cunoaştem este, evident, rezultatul dezvoltării istorice a omului. În cursul acestei dezvoltări, omul a reuşit, datorită capacităţii sale de muncă, uneltelor făurite, dezvoltării gândirii şi a limbajului, să se desprindă de starea de animalitate a strămoşilor şi să devină ceea ce este astăzi.

În dezvoltarea procesului de cunoaştere, gândirea are un rol important pentru că, prin apariţia ei, omul a reuşit echilibrarea senzorială cu mediul înconjurător, a făcut un salt calitativ ajungând să reflecte lumea înconjurătoare, exterioară, nu numai nemijlocit, ci şi mijlocit, adică trecând de la senzorial la logic şi revenind apoi, de la logic la senzorial.

Câştigând capacitatea de a-şi forma idei, omul are apoi posibilitatea de a–şi reprezenta şi înţelege raţional lumea, tocmai prin înţelegere raţională. Omul poate să surprindă relaţia subiect-obiect în cunoaştere, faptul că lumea există în afară de gândire şi că el o poate transforma, adică transpune în gândire sub forma noţiunilor, judecăţilor, raţionamentelor, teoriilor.

Ştiinţa urmăreşte să cunoască:

1. Legile de producere a obiectelor, fenomenelor şi proceselor din mediul natural şi social al

omului;

2. Procesul complex de cunoaştere, adică legile prin care omul reflectă în conştiinţa sa legile

obiective de producere şi dezvoltare a obiectelor, fenomenelor şi proceselor, realităţii înconjurătoare.

3. Formele şi legile logice prin care gândirea structurează rezultatele obţinute în procesul de

cunoaştere. Fiecare aspect (1+2+3) constituie obiect de cunoaştere pentru diferite ştiinţe astfel:

a). Ştiinţele ontologice (ontos – existenţă) cercetează legile realităţii obiective;

b) Gnosiologia (teoria cunoaşterii) analizează legile de dezvoltare a procesului de

cunoaştere, modul cum se constituie, conţinutul reflectărilor.

c). Ştiinţa logicii studiază sistemul de forme şi reguli prin care gândirea structurează în

planul său specific, reflectarea obiectelor, fenomenelor şi proceselor sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor, ca şi legile după care acestea se structurează raţional.

Preocupările din logică nu vizează gândirea în interesul ei general şi în toate

aspectele şi funcţiunile ei. Nu putem confunda gândirea logică, adică structura sistemului de forme şi legi logice cu gândirea în general.

Gândirea, această proprietate a creierului uman, este un fenomen complex, cu multe laturi, aspecte şi funcţii. Ea constituie în totalitatea laturilor şi funcţiilor sale o modalitate specifică de reflectare, adică (Pavel Apostol – Probleme de logică dialectică în filozofia lui Hegel (studiu), Ed. Academiei, 1964: “de reproducere a structurii şi dezvoltării obiectului în forme proprii, în forme abstracte, în generalitatea, în esenţialitatea lor”.

Dacă procesul gândirii în ansamblul său constituie obiectul de studiu al psihologiei, logica analizează corectitudinea gândirii prin prisma formelor şi legilor acesteia. Ea, logica, ne cere să facem distincţie între conţinuturile determinate din ideile, judecăţile şi raţionamentele noastre, între reflectările propriu-zise şi formele logice ale reflectării.

Sesizarea corectă a strânsei legături şi în acelaşi timp a deosebirii care există între logic şi psihologic ne dă posibilitatea să precizăm esenţa gândirii ca obiect al logicii. În acest sens, întâlnim aprecieri ale unor mari specialişti în domeniu, astfel Lubenstein, în lucrarea Existenţă şi conştiinţă, scria “Psihologia studiază gândirea în aspectul ei psihic ca proces de constituire a reflectărilor, ca proces încă neîncheiat, încă în devenire, ca act încă pus individual, variabil şi încă netransmisibil şi altora”. În acelaşi sens reţinem şi aprecierea unui mare logician, acad. Atanasie Joja, care, în studiile sale de logică (Studii de Logică, Ed. Academiei), aprecia: “Gândirea în sens psihologic este proces de constituire a reflectăriilor, pe când gândirea