Metode de Cercetare in Psihologie

Imagine preview
(9/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Metode de Cercetare in Psihologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 103 de pagini .

Profesor: Mihai Curelaru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Extras din document

I.1. PARTICULARITÃÞI TEORETICE ªI METODOLOGICE ÎN ªTIINÞELE SOCIALE

Se face o permanentã distincþie între ºtiinþele fizice, numite uneori naturale, ºi cele sociale sau

umane. Distincþia aceasta se manifestã atât în limbajul curent, neºtiinþific (spunem ºtiinþe exacte vs. alte

ºtiinþe, ºtiinþe ale naturii vs. ºtiinþe ale omului, ºtiinþe reale vs. ºtiinþe umane), cât ºi în cel ºtiinþific, unde

specialiºtii utilizeazã un discurs diferit, o conceptualizare ºi o interpretare specificã a datelor. Un anume

limbaj utilizeazã fizicianul, un alt limbaj sociologul sau psihologul, chiar dacã astãzi existã termeni care

trec dintr-o parte în alta (de exemplu, noþiunea de câmp social vehiculatã de Lewin ºi preluatã din

fizicã). Dacã toatã lumea este de acord asupra faptului cã existã o serie de diferenþe, dificultatea constã

în a arãta care sunt aceste diferenþe.

Deseori, se încearcã realizarea unei comparaþii între ºtiinþele sociale ºi cele exacte. Aceastã

temã de reflecþie, câteodatã subiect de controversã, este de domeniul epistemologiei sau de cel al

filosofiei ºtiinþei. Aici înregistrãm cel puþin douã poziþii distincte:

1. Prima este fundamentatã pe filosofia pozitivistã ºi ignorã diferenþa dintre lumea fizicã ºi cea

socialã, solicitând o abordare similarã a celor douã realitãþi. Este ceea ce E. Durkheim cerea

sociologilor: cercetarea obiectivã a faptelor sociale (Durkheim, 2002). Prin mecanismul obiectivãrii,

ºtiinþele sociale au tratat obiectul cunoaºterii la fel ca în ºtiinþele naturale, adicã s-a încercat o

exteriorizare a lui. O asemenea concepþie epistemologicã a generat modificãri la nivel metodologic:

fenomenologia ºi introspecþionismul au fost marginalizate în favoarea “metodelor obiective” de cercetare

a faptelor sociale. Experimentul ºi testul standardizat devin astfel metodele favorite. Din perspectiva

acestei poziþii, comparaþia dintre ºtiinþe este foarte posibilã, ºtiinþele sociale fiind considerate ca “slabe”,

iar cele exacte ca “tari”. La cele dintâi, metodele de cercetare admise sunt mai firave, mai puþin sigure,

iar teoriile sunt însoþite de alternative numeroase ºi legile au aplicabilitate limitatã. ªtiinþele au un

discurs comun, numai cã cele “tari” beneficiazã de un discurs lipsit de ambiguitãþi ºi legi cu aplicabilitate

universalã. Comparaþia este aºadar posibilã.

2. A doua poziþie se sprijinã pe opinii care apãrã ideea conform cãreia este imposibil de a realiza

o comparaþie obiectivã între teoria ºi metoda ºtiinþelor sociale ºi a celor exacte, datoritã faptului cã

existã o diferenþã esenþialã între obiectele cunoaºterii celor douã domenii (lumea fizicã ºi lumea

socialã). Fenomenul uman, psihologic ºi social, este guvernat de un relativ indeterminism. Aceastã

slabã determinare a acþiunii umane, care a fãcut subiectul a numeroase dispute filosofice ºi religioase,

provine din complexitatea spiritului uman ºi din principiul libertãþii de alegere. De aceea, vorbim în

ºtiinþele sociale mai degrabã de posibilitate, decât de certitudine. Se considerã, prin urmare, cã legea

ºtiinþificã din domeniul social are un caracter special ºi ea nu poate fi comparatã cu cea din ºtiinþele

exacte.

În stiinþele sociale, cu privire la unul si acelasi fenomen, existã mai multe discursuri stiinþifice,

adicã teorii care sã propunã o explicaþie, în timp ce în celelalte stiinte nu existã, de regulã, o astfel de

MIHAI CURELARU

160

diversitate explicativã. Spre exemplu, facilitarea socialã este explicatã prin mai multe teorii (teoria

impulsului, frica de evaluare sau teoria distragere-conflict), pentru atitudine existã mai multe modele

explicative etc. Ca un exemplu opus, în stiintele exacte se stie clar care este cauza producerii mareelor,

respectiv atractia lunii. Exceptie fac totusi fenomenele de la granita cunoasterii, unde existã, chiar si

acolo, mai multe propuneri explicative.

La fel cum existã mai multe teorii concurente, ne confruntãm în stiintele sociale si cu o

metodologie extrem de diversã. Metodele s-au multiplicat în decursul timpului, “dispozitivele de

observare” atingând o complexitate si o înaltã diversitate, în special în sociologie (Combessie, 1996).

Odatã cu diversificarea metodelor s-au declansat si disputele metodologie, fapt care determinã anumiti

cercetãtori sã afirme cã în stiintele sociale se discutã mai mult metodele, în timp ce în cele naturale se

discutã descoperirile (Dogan si Pahre, 1997).

Ne putem întreba de ce stau asa lucrurile. În decursul istoriei au existat scoli ale cunoasterii,

focare de culturã si civilizatie. Exponentii acestor scoli (profesori, filosofi) colectionau fapte din imediata

lor apropiere (de exemplu: ciclul lunar, anotimpuri, inundatii etc.). Pe baza lor, inferau ulterior legi. Nu

exista însã constiinta necesitãtii de a construi cadre teoretice explicative si unificatoare, adicã acel

suport care sã permitã corelarea faptelor acumulate. Mai târziu, apare tendinta unificatoare - crearea

unor stiinte universale care sã formuleze legi care sã explice totul (omul, natura, societatea). Tendintele

unificare ale fenomenelor s-au vãzut în crearea marilor discipline sau a disciplinelor tari (matematica,

fizica, astronomia). În aceste domenii, lucrurile au fost relativ mai simple, comparativ cu domeniile

sociale. Datoritã recentei lor, stiintele sociale nu au avut timpul suficient necesar unificãrii discursurilor si

cadrelor explicative. Mai mult decât atât, limbajul lor este deseori diferit chiar în interiorul aceleasi

stiinte, existând o multime de concepte, cu niveluri diferite de generalitate, desemnând aceeasi realitate

psihicã sau socialã. Ca urmare, se organizeazã congrese, sesiuni de comunicãri pentru unificarea

limbajului.

O altã explicatie posibilã pentru aceastã diversitate este originea dualã a stiintelor sociale care

trebuie cãutatã, pe de o parte, în discipline reflexive, ca filosofia si istoria, iar pe de altã parte, în cele

exacte. Ca urmare a impactului cu acestea din urmã, a trebuit sã se realizeze, dupã cum remarca

Combessie (1996), “un transfer al procedurilor de tip experimental”, adicã recurgerea la definirea

precisã, operationalã a termenilor, enuntarea ipotezelor, aplicarea protocoalelor experimentale si

elaborarea relatiilor de cauzalitate. Impactul stiintelor naturii a fost decisiv asupra dezvoltãrii stiintelor

sociale, dupã Renastere dezvoltându-se si impunându-se spiritul stiintific în întreaga gândire europeanã

(Grawitz, 1996).

Orice comparatie

Fisiere in arhiva (1):

  • Metode de Cercetare in Psihologie.pdf