Metode și instrumente de cunoaștere și evaluare a copilului

Înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor specifice copiilor din clasa pregătitoare

Dezvoltarea emoţională optimă reprezintă una dintre componentele esenţiale ale adaptării. Ea este necesară pentru menţinerea stării de sănătate mentală şi influenţează dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale. În cazul adulţilor dezvoltarea emoţională este deseori tratată sub termenul de Inteligenţă emoţională, în cazul copiilor, literatura de specialitate preferă termenul de competenţă emoţională.Competenţa emoţională se poate defini ca fiind capacitatea de a recunoaşte şi interpreta emoţiile proprii şi ale celorlalţi, precum şi abilitatea de a gestiona adecvat situaţiile cu încărcătură emoţională. Competenţa emoţională presupune înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor, reglarea emoţională şi experienţa (trăirea) şi exprimarea emoţiilor.

Unul dintre aspectele cele mai importante care stau la baza abilităţilor de identificare şi înţelegere a emoţiilor este reprezentat de conştientizarea acestora. Însă nu toate trăirile emoţionale sunt conştientizate în mod automat. Conştientizarea trăirilor emoţionale la copii din clasa pregătitoare se realizează prin monitorizarea reacţiilor fiziologice şi comportamentale care pot oferi semne ale unor trăiri comportamentale.

Spre exemplu: copilul căruia i se ia jucăria se înfurie, plânge, iar plânsul sau agresivitatea manifestată pot fi modalităţi de exprimare a acestei emoţii (furia), deşi nu este neapărat conştientizată. Etichetarea lingvistică a acestor manifestări facilitează conştientizare stărilor respective. Copiii înţelegfaptul că reacţiile emoţionale sunt legate de gândurile care apar în anumite situaţii.

2

Din moment ce copii sunt capabili să vorbească despre emoţii înseamnă că pot să aibă o viziune obiectivă asupra emoţiilor, atât ale lor, cât şi ale altor oameni. Această abilitate se perfecţionează de-a lungul copilăriei mijlocii , fapt care îi face capabili pe copii să discute incidente emoţionale trecute şi să anticipeze evenimente viitoare, să le analizeze în termeni de cauze-consecinţe, să aprecieze felul în care dispoziţia poate influenţa comportamentul şi să permită existenţa diferenţelor dintre indivizi în ceea ce priveşte natura responsivităţii lor emoţionale. Dacă copii sunt capabili să gândească despre emoţii interne şi să le discute cu alţii înseamnă că, copiii pot să încerce să înţeleagă propriile emoţii şi, pe de altă parte să asculte ceea ce spun ceilalţi oameni despre emoţiile lor şi să înveţe cum să interpreteze diferite situaţii. Altfel spus, limbajul emoţiilor are implicaţii considerabile pentru dezvoltarea emoţională şi creşte oportunitatea de a dobândi insight-uri despre relaţiile interpersonale.

Interesul copiilor pentru emoţii şi înţelegerea acestora se dezvoltă în timpul interacţiunii sociale. Chiar la o vârstă la care capacitatea lor de a discuta explicit despre emoţii este încă limitată, copii sunt cei care prezintă o curiozitate mare pentru motivele comportamentale ale oamenilor.

Copii nu doar trăiesc diferite emoţii, ci pe măsură ce cresc, ei se gândesc tot mai mult la ele. Ei încearcă să înţeleagă ce înseamnă acestea pentru ei şi pentru alţi oameni, să fie implicaţi în episoade emoţionale, construind astfel teorii despre natura şi cauzele emoţiilor pe care le întâlnesc. Într-o anumită măsură, odată cu înaintarea în vârstă , are loc o trecere în gândirea copiilor de la concepţii behavioriste la concepţii mentaliste, totuşi foarte devreme copiii încep să realizeze că emoţiile sunt parte a vieţii interne a oamenilor şi că e vorba de mai mult decât răspunsuri externe la situaţii externe. Cu înaintarea în vârstă ei devin mai exacţi în evaluarea emoţiilor şi în înţelegerea cauzelor lor.