Motivația

I.CARACTERIZAREA GENERALĂ A MOTIVAŢIEI

Motivaţia este una dintre problemele centrale ale psihologiei. Ea încearcă să explice de ce anume oamenii fac ceea ce fac, de ce preferă o activitate alteia şi ce anume îi face să treacă de la o activitate la alta. Conform lui Sillamy (1996) motivaţia reuneşte “ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ …sau totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte.

Motivaţia transformă fiinţa umană într-un subiect activ şi selectiv, cu un determinism intern propriu în alegerea şi declanşarea acţiunilor şi comportamentelor. Posedând o structură motivaţională proprie, omul se plasează într-o relaţie dublă faţă de mediul ambiant: una de independenţă –constând în capacitatea lui de a acţiona pe cont propriu, în absenţa unor stimuli sau solicitări externe, cealaltă de depedendenţă –constând în satisfacerea stărilor de necesitate pe baza schimburilor substanţiale, energetice şi informaţionale cu mediul ambiant. Motivaţia apare ca o cauzalitate externă transpusă în plan intern: astfel dacă obiectul corespunzător satisfacerii unei trtebuinţe lipseşte şi nu are cum să se declanşeze comportamentul corespunzător, locul său este luat de starea de necesitate în raport cu el, actualizată spontan, în urma unor modificări de ordin fiziologic sau psihologic.

S-au elaborat mai multe teorii care încearcă să explice natura motivaţiei. Astfel, la baza motivaţiei ar sta un principiu din biologie, cel al homeostaziei, potrivit căruia organismele tind să-şi menţină aceeaşi stare, un anume echilibru constant cu toate modificările mediului. Când echilibrul este perturbat, atunci fiinţa vie reacţionează în vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc pe plan psihic prin apariţia unei trebuinţe: nevoia de hrană, de apă etc. Trebuinţa este tocmai o trăire a unei stări de dezechilibru, provocată, de obicei, de o lipsă. Dar nu tot ceea ce reţinem ca o necesitate are o cauză nativă. Sunt multe trebuinţe formate în cursul existenţei: nevoia de a avea telefon mobil, nevoia de a merge cu automobilul, nevoia de a consuma alcool etc. Toate acestea se formează, fiind produsul experienţei, al civilizaţiei care, satisfăcând unele nevoi, creeează şi altele noi. O altă direcţie de cercetare a motivaţiei susţine că, la baza acesteia s-ar afla un deficit. Nici acestă ipoteză nu se verifică în practică în toate cazurile: de exemplu, experimentele arată că dacă cimpanzeilor le punem în cuşcă un zăvor mai complicat, nu se lasă până nu-l demontentează în bucăţi. Montându-l din nou şi repunându-l la îndemâna lor, sunt în stare să-l descompună de nenumărate ori. În acest caz, la baza comportamentului manifest al cimpanzeilor nu se află un deficit, ci impulsul curiorităţii, tendinţa de manipulare a obiectelor. Pe acestă direcţie se situează şi cercetările realizate de Charlotte Bühler: acesta, studiind copii foarte mici, a constatat la ei, pe lângă motivele în relaţie cu foamea, setea, nevoia de ocrotire, şi un activism fără rădăcini homeostatice materializat prin: a)tendinţa de a cunoaşte, de a explora mediul înconjurător; b) impulsul spre manipularea obiectelor; c) tendinţa de influenţare creatoare a mediului. Astfel, încă din copilărie, se vădeşte tendinţa de dominare a mediului, atât de caracteristică speciei umane. Ea este efectul unui surplus de energie, nu al unui deficit. Astfel, motivaţia are o dublă natură: înnăscută, aşa cum se manifestă ea prin intermediul instinctelor (care la om sunt supuse socializării şi culturalizării) şi dobândită ca urmare a energiei psihice care se cere a fi satisfăcută (în multitudinea formelor în care ea poate fi întălnită mai ales în cadrul speciei umane)

În cadrul SPU, motivaţia se evidenţiază prin două laturi: latura informaţională, de conţinut şi latura dinamică. Latura de conţinut este dată de natura calitativă a semnalelor pe care le antrenează starea internă de necesitate: de foame, de sete, de mişcare, de cunoaştere etc. Aceste semnale exprimă existenţa unei legături selective a subiectului cu anumite obiecte şi activităţi asigurând desprinderea şi individualizarea pe fondul motivaţional general a unui anumit motiv. În plan subiectiv, atunci când se diferenţiază şi se conştientizează aceste semnale, vorbim de existenţa dorinţelor. Latura dinamică este dată de încărcătura energetică a semnalelor respective şi de raportul tensiune / destindere care se stabileşte la nivelul profilului general de stare al sistemului personalităţii. În plan subiectiv, ea se exprimă prin intermediul unor stări emoţionale specifice – încordare, tensiune, disconfort, insatisfacţie.

Elementul constitutiv –central al motivaţiei este reprezentat de motiv. Motivul este acel fenomen psihic ce are un rol esenţial în declanşarea, orientarea şi modificarea conduitei; este cauza internă a conduitei noastre. Acesta poate fi analizat după următoarele dimensiuni sau caracteristici:

- Conţinutul: se identifică şi se apreciază pe baza stării de necesitate pe care o reflectă motivul şi a valenţelor obiectuale sau comportamentale pe care le reclamă satisfacerea lui. Din acest punct de vedere putem diferenţia: motive fiziologice (de foame, sete, odihnă etc), motive psihologice ( de afiliere socială, de acceptare socială, de autorealizare afectivă etc), motive cognitive (de cunoaştere, de explicare –interpretare) etc.

- Intensitatea: exprimă încărcătura energetică a motivului şi se concretizează în forţa de presiune a lui asupra mecanismelor de decizie şi execuţie. Motivele pot fi: puternice, moderate şi slabe. Intensitatea unui motiv este condiţionată de: apartenenţa modală sau locul ocupat de un motiv în sistemul general –motivaţional. Astfel, conform lui A. Maslow, primele motive ce se cer satisfăcute sunt cele bazale –motivele fiziologice –pentru ca ulterior să poată fi satisfăcute motivele superioare –cognitive, de autorealizare; intervalul de timp (durata care trece de la apariţia stării de necesitate şi satisfacerea propriu –zisă a motivului). Dacă are loc amânarea îndelungată a satisfacerii acestora, pot apărea manifestări psihologice negative momentane sau care se pot croniciza (frustrarea, stresul, depresia, patologia instinctelor etc)

- Durata: exprimă timpul de menţinere în stare activă dominantă a motivului fără a fi satisfăcut. Se constată că orice motiv se activează şi se menţine în prim plan un anumit interval de timp, atingând punctul său maxim de intensitate şi apoi, dacă nu este satisfăcut, slăbeşte treptat nemaifiind resimţit ca atare. În cazul motivaţiei biologice, starea obiectivă de necesitate persistă şi se accentuază pe măsura amânării momentului satisfacerii ei, având efecte dăunătoare pentru starea de echilibru a personalităţii.(Rezultă de aici necesitatea educaţiei motivelor primare, fiziologice pentru a presevi tulburările care pot dezorganiza întreaga viaţă psihică.)