Observația și conversația

Obiectiv central: cunoașterea specificului metodei observației în aria psihodiagnozei.

1. Epistemic și egocentric în observație

Ca metodă de cercetare, observația constă în urmărirea intenționată și înregistrarea

exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau grupului), ca și

a contextului situațional al comportamentului (Mielu Zlate, 1990).

Sillamy N.(1995) definește observația în corelație cu experimentul: „observația -

metodă care are drept scop relevarea unui număr oarecare de fapte naturale, pe baza cărora va fi

posibilă formularea unei ipoteze, care va fi supusă verificării experimentale".

De asemenea, M. Richelle definește observația tot prin raportare la experiment:

"observația este metoda de investigație științifică care constă în înregistrarea sistematică prin

simțuri, a caracteristicilor și transformărilor obiectului studiat” și ea „constituie primul demers

al oricărei științe empirice care își păstrează întreaga importanță în experimentare”.

Fie în științele naturii, fie în cele socio-umane și comportamentale, observația trebuie să

fie o constatare exactă a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de investigare și apoi studierea

aprofundată a acestei constatări. Dar, între observația în științele naturii și observația în

domeniul științelor socio-umane și comportamentale în general, și observația psihologică în

special, există o diferență provenită din specificul faptelor și fenomenelor psihice.

Deosebirea între observația din științele naturii și observația psihologică nu rezultă doar

din obiectul cunoașterii, ci și din subiectul cunoașterii (cel care realizează observația) și care de

asemenea diferă în psihologie față de științele naturii.

Intră astfel în discuție conceptele de:

subiect epistemic - eul în calitatea sa de agent al cunoașterii, al cercetării și observării

științifice;

subiect egocentric - eul în individualitatea sa, în calitatea sa de corp, istorie,

subiectivitate.

În condițiile cunoașterii psihologice, atât decentrarea, cât și obiectivitatea (calitate a

enunțurilor noastre de a concorda în esența lor cu realitatea pe care o exprimă) sunt greu de

realizat, sunt limitate. Ancelin-Schutzenberger consideră că "observatorul trebuie să fie obiectiv

și implicat fără a se angaja efectiv. Este vorba de o implicare controlată".

Structura:

Epistemic și egocentric în observație

Protocolul de observație

Conținuturile observației

Calitatea observației

Condițiile unei bune observații

Pentru corectarea deformărilor privind atitudinea subiectului cunoscător în procesul

observației psihologice, pentru a asigura ceea ce numim sensul psihologic impus fiecărui

observator, Roger Mucchielli, propune următoarele repere în procesul de observare metodică:

1. a fi atent la comportamente și atitudini, a învăța să le notezi și să le descrii așa cum se

prezintă, sensul lor direct și imediat fiind de cele mai multe ori aparent;

2. a sesiza contextul situațional al comportamentelor observate pentru a-l putea înțelege așa

cum este el trăit de subiect;

3. a dispune de un fel de simpatie intelectuală, prin intermediul căreia suntem capabili de a

înțelege existența, trăirile altora fără a le încerca în mod real în propria noastră

afectivitate.

2. Protocolul de observație

Începem înregistrarea fenomenelor cu inventarierea lor, urmând apoi o clasificare, o

taxonomie, ceea ce presupune un reperaj sistematic al asemănărilor și deosebirilor, apoi căutarea

relațiilor.

Protocolul de observație presupune o serie de elemente:

1. descrierea contextului (data, timpul, spațiul, ambianța fizică etc.);

2. descrierea participanților, a acțiunilor și conduitelor lor (sex, vârstă, etnie, conduite

verbale, motorii, expresiv-emoționale etc);

3. interpretarea situației (încercarea observatorului de a înțelege ce înseamnă situația pentru

subiecți, care este contextul etc);

4. interpretări alternative ale situației;

5. notarea și explorarea de către observator a propriilor trăiri și sentimente (analiza reflexivă

este întotdeauna necesară într-o cercetare calitativă deoarece include propria experiență a

observației).

Protocolul de observație trebuie să țină seama și de ceea ce K. Lewin numea câmp

psihologic (toate aspectele fizice, biologice, sociale, psihologice - conștiente și inconștiente -

care există la un moment dat pentru individul sau grupul observat).

3. Conținuturile observației

Simtomatologia stabilă, adică trăsăturile bioconstituționale ale individului (înălțimea,

greutatea, lungimea și grosimea membrelor, circumferința craniană, toracică, abdominală), ca și

trăsăturile fizionomice (aspectul capului, al feței, relațiile dintre diferitele detalii anatomice ale

feței: fruntea, nasul, bărbia ,ochii, etc).

Simtomatologia labilă, adică multitudinea comportamentelor și conduitelor flexibile,

mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbală, motorie, mnezică, ca și varietatea expresiilor

afectiv-atitudinale. Simptomatologia labilă poate fi observată în orice situație și context de viață,

inclusiv cu prilejul efectuării unor experimente în laborator, a unei convorbiri sau al administrarii

unui test.