Pedagogie

Pedagogia ca stiinta a cunoscut 2 mari perioade:

1) Pedagogia filosofica care cuprinde o perioada de evolutie pâna la sfârsitul secolului XIX, iar apoi, dupa anul 1900 o pedagogie efectiv stiintifica pentru ca acest domeniu si-a structurat în linii mari o serie de notiuni, principii si legi care îi confera statutul de disciplina de sine statatoare.

Pedagogia este stiinta despre educatie.

Educatia reprezinta totalitatea influentelor exercitate asupra tinerelor generatii cu scopul de a li se inocula o serie de valori culturale si cu scopul de a li se forma o cultura instrumentala cu ajutorul carora elevii sa poata fi profesionalizati în diverse domenii si implicit sa se poata integra în diversele sectoare ale economiei.

Acestei pedagogii cu caracter filosofic de dinainte de 1900 reprezentata de o serie de pedagogi foarte cunoscuti, multi dintre ei fiind si filosofi ( Herbal, Descartes, Kant, Pestalozzi) si a altor autori, sunt încadrabili în acest curent al pedagogiei filosofice.

Aceasta orientare a fost criticata spre sfârsitul sec.XIX pentru unele limite, neajunsuri care îi erau specifice si care au fost scoase la iveala de catre unii autori care aveau o înclinatie mai mare spre partea experimentala a educatiei. Alfred Binet reproseaza pedagogiei filosofice faptul ca aceasta abordare s-a facut idealist, adica facându-se apel la argumente de natura filosofica si literara atunci când se dorea explicitarea unor aspecte de natura strict pedagogica. Alt repros este acela ca pedagogia filosofica si-a focalizat aproape exclusiv demersurile pe problematica idealului educational sau petipul de personalitate pe care scoala dorea sa-l edifice într-un anumit moment el evolutiei societatii, ignorând aspectele legate de caracteristicile si particularitatile psiho-fizice ale elevilor care nu sunt deloc neglijabile pentru ca ele conditioneaza realizarea accelui tip de ideal care a facut obiectul unor reflectii anterioare începerii procesului intructiv-educativ.

2) Reprezentantul curentului pedagogic de dupa 1900 este pedagogia experimentala în care sunt încadrabili A.Binet, Th.Simon, W.A.Lay, E.Neuman, M.Montessori, etc, care si-au adus contributii în sustinerea acestui curent pedagogic.

Reprezentantii pedagogiei experimentale au identificat lacunele pedagogiei traditionale si au încercat sa-I elimine o parte din aceste neajunsuri si sa orienteze pedagogia pe coordonate actuale. În consecinta, pachetul de teme luate în considerare se referea la gasirea unor metode prin intermediul carora sa se cunoasca mai bine caracteristicile copiilor care se gasesc pe diversele stadii de dezvoltare. De aceea, majoritatea autorilor au încercat sa elaboreze o serie de instrumente care sa poata aborda cu succes toate activitatile psihice. Ca urmare a acestor contributii au început sa apara lucrari de psihopedagogie care sa prezinte caracteristicile elevilor integrabili în anumite perioade de dezvoltare.

Alta perioada a pedagogiei experimentale a vizat metodologia de instruire care sa fie mai adaptabila caracteristicilor continuturilor care urmeaza sa fie transmise. Ca urmare a acestor demersuri au si fost identificate o serie de metode care sunt grupabile în categoria metodelor active. Dupa 1900 apare în cadrul pedagogiei experimentale o orientare “curentul scolii active” reprezentata de pedagogi care au adus câteva inovatii esentiale în teoria si practica educationala. (A.Feriere, E.Claparide).

Unele dintre aceste contributii ale scolii active pot fi aplicabile si azi în toate sistemele de învatamânt, cum este cazul folosirii învatarii prin descoperire, studiului de caz, metode care se folosesc oriunde. Chiar daca unele dintre ele nu au o importanta la fel de mare, totusi se folosesc în anumite circumstnte de instruire, cum este cazul metodei centrelor de interes, metoda lansata de O.Decorly în ideea ca elevii sa fie orientati spre anumite continuturi de învatare care sunt compatibile cu nevoile lor. Aceasta metoda se regaseste în cercurile organizate pe specialitati.

Pedagogia ca stiinta a progresat în sensul ca acopera întreaga problematica a educatiei. Se poate afirma ca s-a progresat referitor la mai buna functionare a elementelor integrate în procesul de instruire. Pedagogia a facut progrese în legatura cu cercetarea naturii obiectivelor educationale tocmai în ideea caacestea sa se constituie în repere pe care trebuie sa le aiba în vedere cadrele, elevii si studentii pentru a-si regla comportamentele pentru a atinge obiective care au fost dinainte stabilite.Aceste obiective educationale sunt clasificate în functie de diverse criterii si sunt valabile pentru diferite instante ale învatamântului, astfel încât unele sunt valabile pentru întregul sistem de învatamânt, altele sunt valabile pentru anumite cicluri de învatamânt. Progrese s-au facut si în legatura cu selectia continuturilor ce urmeaza sa fie transmise. Aceste criterii fac posibila o selectie mai buna a continuturilor si o adecvare mai fidela la caracteristicile subiectilor.

Progrese s-au facut si pe fondul împrumutarii unor procedee cognitiviste, în legatura cu analiza structurii de continut si cu organizarea semantica a continuturilor în cadrul unor scheme, retele, scenarii, etc. Pedagogia a progresat si în metodologia didactica în sensul ca s-au activizat metodele traditionale care erau utilizate. S-au depus eforturi pentru identificarea unor metode de educatie. Brainstorming-ul este o metoda de stimulare a creativitatii de grup adaptata la specificul activitatii în scoala.

Evaluarea este subiectul celei mai mari inovatii, în sensul ca aceasta a cunoscut o extindere în privinta elementelor care fac obiectul unor masurari si aprecieri si a progresat în instantele sau organismele care pot realiza unele dintre modalitatile de evaluare.

RELATII ÎNTRE PEDAGOGIE SI ALTE STIINTE

Pedagogiei îi sunt specifice o serie de legaturi pe care le are cu alte discipline, legaturi care îi permite sa primeasca si sa utilizeze anumite date specifice domeniului respectiv si relatii în cadrul carora, pedagogia este în situatia de a oferi un suport altor stiinte care nu se pot dezvolta daca nu respecta unele exigente pedagogice. Corelatiile pe care le manifesta pedagogia sunt:

A) pedagogie-filosofie

B) pedagogie-psihologie—a)psihologie generala; b)psihologia copilului; c)psihologie sociala; d)psihologie cognitiva; e)psihologie diferentiala.

C) pedagogie- stiintele naturii

D) pedagogie-sociologie

A) Este o iterdependenta traditionala pentru ca la începuturile ei, aedagogia a fost predominant filosofica. Pedagogia pastreaza o serie de legaturi cu filosofia, legaturi reclamate de necesitatile survenite când trebuie sa se stabileasca idealul educational care nu poate fi configuratdcaa nu se au în vedere o serie de consideratii filosofice. Din punctul de vedere al tipologiei valorilor, când se pune problema inocularii acestora la elevii care sevor instrui. Aceste valori sunt clasificate în mai multe categorii: valori care apartin culturii, stiintei, aticii, etc. Aceste valori trebuiesc echilibrate astfel încât sa nu apara diferente între ele, pentru ca ar fi conseconte negative în dezvoltarea personalitatii elevilor. La ora actuala, una din ramurile pedagogiei o reprezinta filosofia educatiei care circumscrie toate aspectele de mai sus. În categoria acestor probleme, intra si cele care obiectiveaza problemele de deontologie didactica. Unele practici sunt interzise în educatie cu elevii sau adolescentii.

B) Este cea mai semnificativa corelatie pentru ca poate fi demonstrata la nivelul mai multor ramuri ale psihologiei. Primul exemplu care vizeaza psihologia generala se xemplifica prin faptul ca instruirea nu se poate realiza în conditii bune daca nu se cunoaste foarte bine de catre educator cum este structurat sistemul psihic uman în globalitatea lui, pe de alta partenu se poate realiza daca nu sunt cunoscute detaliat structurile fiecarui proces psihic, iar pe de alta parte daca nu se stie cum functioneaza procesul psihic. Nu se dezvolta gândirea ca proces cognitiv central daca nu este cunoscut din perspectiva componentelor structurale si a operativitatii generale si specifice.