Personalitate

Obiectul de studiu al psiholigiei- studierea studiul fenomenelor psihice

PERSONALITATEA SI DIMENSIUNILE EI PSIHOLOGICE

1. Definirea personalitatii

Personalitatea este o calitate pe care o poate dobandi virtual orice individ intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale- si anume in perioada adolescentei avansate- intrunind anumite note sau caracteristici definite.

Dupa G. Allport ‘personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracateristic’’.

N. Sillamy ‘’personalitatea este in esenta elemental stabil al conduitei unei persoane , modul sau abisnuit de a fi ceea ce o diferentiaza de altele’’.

COMPONENTELE PERSONALITATII

Personalitatea poate fi definite ca un tipar –cognitiv, emotional, comportamental si biologic distinct al unei persoane care:

a) ii defineste stilul personal

b) ii influenteaza interactiunile cu mediul

Intre aceste componente exista interactiuni continue.

Gandurile, atitudinile, convingerile, mediaza atat modul in care ne comportam, cat si emotiile pe care le traim. Totodata un comportament poate deveni un stimul care declanseaza un gand ( cognitie, expectanta, convingere), care la randul lui determina o traire emotionala.

Exemple ale relatiei dintre ganduri, emotii si comportamente

In general, exista tendinta de a considera gandurile ca o reflectare fidela a realitatii. Totusi, de cele mai multe ori gandurile sunt doar o interpretare mai mult sau mai putin fidela a realitatii.

DISTORSIUNI ALE GANDIRII ( DISTORSIUNI COGNITIVE)

Distorsiuni ale gandirii =tendinte dezadaptative ale gandirii care pot avea ca punct de plecare pe de o parte experientele negative din copilarie si de mai tarziu , iar pe de alta parte preluarea modelelor parintilor si ale altor personae semnificative ( professor, rude) priving interpretarea realitatii.

Exemplu: judecatile pe care le fac parintii asupra propriei personae, asupra evenimentelor de viata prezente si viitoare sunt preluate de copii si devin astfel tipare de interpretare a propriei personae, a realitatii prezente si viitoare. De exemplu, parintii pot afirma frecvent : ‘’ oamenii sunt rai, ca atare , nu merita sa ai incredere in nimeni’’. Aceasta afirmatie insumeaza experientele pe care le-au avut in relatille cu cei din jur. Copilul preia acest tipar de gandire al ;parintilor care-I va produce anxietate sociala –teama nejustificata de a cunoaste ale persoane.

Mentionam cateva din erorile de gandire care apar cu cea mai mare frecventa:

1. Suprageneralizarea- pe baza unui eveniment singular se fac generalizari asupra unor situatii variate. Ele se manifesta in limbaj prin utilizarea unor asa numiti cuantificatori universali ca de exemplu: intodeauna, niciodata, de fiecare ata, totul. Aceste generalizari creeaza implicit premisele mentinerii comportamentelor negative.

2. Personalizarea – persoana se considera singura responsabila pentru un eveniment negative sau neplacut, cand de cele mai multe ori, de fapt, exista o prea mica baza pentru aceasta concluzie. Ex: din vina mea prietenii mei nu se simt bine cu mine.

3. Gandirea in termini de ‘’alb –negru’’- serefera la tendinta de autoevaluare , de a-I evalua pe a;tii si de a evalua propria situatie in categorii extreme. Este un mod de a rationa extremist lipsit de nuante. Daca un rezultat nu este conform expectantelor, il putem considera un esec total.

4. Saltul la concluzii-rezida in a ajunge la o concluzie negative chiar si atunci cand nu are suficiente informatii pentru a lua o decizie corecta si realista. Ex: ‘’Pentru ca nu am reusit sa retin o formulala nu am o memorie buna’’.

5. Catastofizarea sau deformarea selective-consta in supraevaluarea propriilor greseli cu o subevaluare a aspectelor pzitive ale propriului comportament sau ale unor situatii parcurs. Aceasta vizine distorsionata are ca si consecinte o stima de sine scazuta, lipsa increderii de sine.

6. Folosirea lui ‘’trebuie’’ –impunerea de catre adulti a unor standarde prea ridicate, nerealsite poate duce la descurajare si neincredere din partea copilului. Inducerea la copil a ideii ca trebuie sa fie mereu fericit si stapan pe sentimentele lui, ca oamenii normali nu sunt niciodata nefericiti va duce la idea gresita a unui perfectionism emotional.

FENOMENUL ATRIBUIRII

Unul din aspectele importante ale componentei cognitive a personalitatii, cu impact asupra educatieie, il constituie fenomenul atribuirii. Pentru a gasi justificari plauzibile pentru comportamentele noastre , uneori atribuim performanetele noastre slabe fie asteptarilor nejustificate ale celorlalti, fie unor factori externi asupra carora nu avem control.