Personalitatea

2. Personalitatea  sistem integral supraordonal

- acceptiuni ale termenului de personalitate

- dimensiunea personalitatii: temperament, aptitudini, caracter

- Eul in raport cu personalitatea si constiinta. Natura psihologica a Eului

(Golu Mihai, Bazele psihologiei generale pag 645-712

Zlate Mielu, Eul si personalitatea pag 103-121)

Termenul personalitate, cu radacini in persona, in pofida faptului ca are un caracter foarte abstract, a intrat in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri. In latina clasica se folosea numai cuvantul persona, care, initial, insemna masca, aparenta. Treptat, sensul termenului s-a intregit conferindu-i-se functia de a reprezenta si actorul din spatele mastii. Astfel, persona a ajuns sa exprime reunirea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe. Termenul a fost apoi asociat si cu aspectele diferentiale, folosindu-se pentru a desemna un om important (personaj, paroh). De asemenea, biserica l-a introdus in limbajul religios pentru a distinge si nominaliza cele trei entitati ale Sfintei Treimi.

Dupa aprecierea lui G. Allport, cea mai relevanta definitie a temenului persona a fost formulata de Boethius (sec VI): persoana este o substanta individuala de natura rationala.

In prezent exista trei termeni: individ, persoana, personalitate.

Individ  acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice  innascute sau dobandite  care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Temenul individ se atribuie tuturor organismelor vii. Fiind o entitate biologica si o unitate structural si functional indivizibila, omul este, primordial, un individ.

Persoana am legat-o de manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala data, manifestare care se subordoneaza unui anumit rol.

Personalitatea am asociat-o cu mecanismul si logica generala de organizare si integrare in sistem generic supraordonat a componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale. Persoana si personalitatea sunt determinantii pe care ii atribuim exclusiv omului.

Conceptul de personalitate apare ca integrator semantic de ordin superior, el coordonand si coreland functional-dinamic continuturile notiunilor referitoiare la multitudinea comportamentelor bioconstitutionale, a proceselor, starilor si conditiilor psihice particulare si a comportamentelor socio-culturale.

Sinteza conceptuala ne obliga sa nu hipostaziem perceptia, memoria, gandirea etc, transformandu-le in realitati sui generis, de sine statatoare, ci sa le consideram permanent ca manifestari si dimensiuni ale unui sistem integral supraordonat  personalitatea. Termenul de personalitate se foloseste in acceptiuni foarte diferite, dobandind astfel un caracter inalt polisemic. Deosebirile semantice se evidentiaza in cadrul principalelor discipline socio-umane care si-l include in sistemul lor conceptual: sociologia, politologia, etica, istoria, pedagogia, psihologia (care opereaza cu termenul de personalitate in referirea sa la orice om normal: fiecaruia dintre noi ne atribuie calificativul de personalitate)

Fondatorul psihologiei personalitatii trebuie socotit W Stern prin lucrarea sa din 1923. Psihologia personalitatii trebuie sa-si focalizeze atentia asupra modului in care procesele, functiile si starile psihice individuale se integreaza pe cele trei coordonate principale: dinamico-energetica, relational-sociala si instrumental performantionala. Procesul integrarii pe cele trei coordonate duce la elaborarea a trei subsisteme functionale independente, care definesc domeniul de studiu al psihologiei personalitatii: temperamentul, caracterul si aptitudinile.

Temperamentul

Integrarea insusirilor si trasaturilor de ordin dinamico-energetiv ale proceselor psihice si actelor motorii, precum intensitatea, pregnanta, acuitatea, modulitatea, echilibrul etc da structura temperamentala a personalitatii.

Temperament  ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea (N. Sillamy, Dictionar de psihologie 1996).

Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se psihiseaza (adica se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice  perceptie, memorie, gandire, afectivitate) si se reflecta in comportament.

Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental. Temperamentul se regaseste si incepe sa-si dezvaluie trasaturile sale specifice de indata ce omul incepe sa deschida gura, sa ridice mana, sa gesticuleze. De aceea spunem ca temperamentul se manifesta in orice situatie, in orice imprejurare, fiind prima determinatie a personalitatii care se impune nemijlocit observatiei.

Depinzand direct de structura biologica, temperamentul este propriu nu numai omului, ci si animalelor,

Temperamentul tine de latura formala, de suprafata a personalitatii si nu de cea interna, de continut. El nu are o semnificatie axiologica, nereclamand o impartire a oamenilor in buni sau rai, in superiori sau inferiori, intrebarea la care ne raspunde temperamentul este una de ordin pur fenomenologic, dinamico-energetic: cum se exteriorizeaza si se manifesta o persoana, intr-o situatie concreta sau alta, sub aspectul intensitatii sau a fortei, al mobilitatii si echilibrului diferitelor tendinte, pulsiuni si procese biologice de semn contrar (forta-slabiciune, labilitate-inertie, excitatie-inhibitie, control-impulsivitate, impresionabilitate etc)

Clasificare

A. Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale

Tipologia lui E. Kretschmer cuprinde trei tipuri principale:

- tipul picnic-ciclotim (constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil), predispune la tulburari maniaco-depresive;

- tipul leptosom (astenic-schizotin) (constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei), predispune la tulburari de natura schizoida (schizofrenica)

- tipul atletic-vascos (constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust), predispune la epilepsie.

Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, Kretschmer a obtinut 6 tipuri temperamentale: 3 ciclotimice si 3 schizotimice.

Temperamente ciclotimice: 1. hipomania (dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata), 2. sintonic (spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta), 3. greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari)

Temperamente schizotimice: 1. hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie), 2. schizotimic (intermediar, rece, calm, energic), 3. anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, inaccesibil pasiunilor, indolent).

B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos comune omului si animalelor, cu cele patru temperamente stabilite in antichitate:

a) tipul puternic-echilibrat-mobil are drept corespondent temperamentul sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat)

b) tipul puternic-echilibrat-inert are corespondent temperamentul flegmatic (calm, tacut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situatii noi, putin impresionabil, rezistent la stres si frustratii)

c) tipul puternic-neechilibrat-excitabil are corespondent temperamentul coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, trairi emotionale explozive, instabilitate comportamentala, tendinta de dominare in relatiile interpersonale, saturatie si plictiseala rapida la monotonie)

d) tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic (interiorizat, retras, sensibil, delicat).

Pavlov a demonstrat ca cele patru tipuri considerate pure se combina intre ele, dand 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate, tipul pur fiind o entitate mai mult teoretica.