Procese psihice senzoriale

SENZAȚIILE

DEFINIREA ȘI CARACTERIZAREA GENERALĂ A SENZAȚIILOR

Definiție:

Senzațiile sunt procese psihice elementare care semnalizează, sub formă de imagini simple și primare, însușirile concrete (intuitive), separate, ale obiectelor și fenomenelor, precum și stările interne ale organismului, în momentul acțiunii directe a stimulilor asupra organului de simț specializat pentru recepția lor.

legătura informațională cea mai simplă a omului cu realitatea este realizată prin intermediul senzațiilor; toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fără a avea o bază senzorială;

deși senzațiile sunt fenomene reale ale vieții psihice, omul nu are senzații decât în prima lună de viață și în condiții de laborator; în mod obișnuit, ele sunt integrate proceselor mai com-plexe.

senzațiile reflectă doar însușiri separate, dar omul trăiește într-o lume a obiectelor și de aceea, cu necesitate, le integrează în procesele perceptive;

sunt imagini primare pentru că ele reprezintă rezultatul imediat al acțiunii stimulului asupra analizatorilor și durează atâta timp cât durează acțiunea stimulului asupra analizatorului;

ca imagine primară dis pune și de alte câteva însușiri, și anume :

a) intensitatea senzației - este determinată de intensitatea stimului și de starea subiectului;

b) calitatea - determinată de specificul stimulului și caracteristicile structurale și funcționale ale analizatorului;

c) durata - determinată de prezențastimulului, dar nu încetează imediat după dispariția stimulului; fenomenul de post-efect;

d) tonalitatea afectivă (ecoul, rezonanța afectivă în funcție de experiența personală a subiectului);

însușirile senzațiilor depind de particularitățile stimului și ale subiectului:

a) interesul subiectului pentru o anumită categorie de stimuli;

b) aptitudini - presupune o dezvoltare superioară a unei anumite modalități senzoriale;

c) atitudinea față de stimul determină o creștere sau o scădere a sensibilității senzoriale;

d) locul stimulului în cadrul activității - stimulii centrali produc cu rapiditate senzații;

e) culturalizarea senzațiilor în sensul dezvoltării și perfecționării principalelor modalități senzoriale;

ANALIZATORUL — STRUCTURĂ ȘI FUNCȚIE

Analizatorul este un ansamblu structural-funcțional care face posibilă producerea senzațiilor

senzațiile sunt rezultatul activității reflexe a analizatorilor ca răspuns la stimulările exterioare simple

analizatorul are o activitate reflexă unitară; lipsa oricărei verigi, și mai ales, a celei centrale, face imposibilă apariția senzației pentru care este specializat acel analizator; funcționarea insuficientă a unora sau altora dintre componente perturbă realizarea senzațiilor cores-punzătoare (poate apare cecitate cromatică prin afectarea conurilor, poate fi perturbată capacitatea de percepere a limbajului — tulburare denu mită afazie senzorială etc.).

Elementele componente ale analizatorului:

Receptorul - este compenta periferică a analizatorului

este componenta care transformă energia excitanților ex teriori în influx nervos;

neurocibernetic, această transformare este o codare (o trecere de la stimulul fizic exterior într-un cod neurofiziologic : impulsurile nervoase);

receptorul vizual este retina cu conurile unității receptoare care con țin iodopsină, o substanță care se descompune în pre zența luminii; prin acest pro ces se produc biocurenții ca re vor fi transmiși celorlalte verigi ale analizatorului. Îm preună cu componentele au xiliare, retina constituie pri ma verigă a analizatorului vizual. Aceasta este specializată în urma unui îndelungat proces de adaptare la mediul te restru.

Calea de conducere a influxului nervos este veriga intermediară;

ea include fibre nervoase senzitive și o serie de centri subcorticali care fac o analiză și o sinteză primară a influxurilor nervoase și un prim filtraj senzorial, astfel încât la scoarța cerebrală nu se transmit toate stimulările mediului, ci numai acelea care au semnificație adaptivă pentru om;

căile de conducere transferă informația la scoarța cerebrală.