Profile Atipice

Particularităţi ale etiologiei tulburărilor psihice la copil şi adolescent

Sunt numeroase asemănările, dar şi deosebirile în domeniul etiopatogeniei tulburărilor psihice ale adultului pe de o parte şi cele ale copilului şi adolescentului pe de altă parte. In ceea ce priveşte asemănările, nu vom menţiona decât că foarte multe din manifestările psihopatologice ale adultului îşi au originea sau chiar debutul în perioada infanto-juvenilă. De asemenea, patologia psihică a copilului, ca şi cea a adultului, cunoaşte o cauzalitate predilect multifactorială în cadrul căreia are loc o inepuizabilă gamă de asocieri interactive patogene.

Factori etiologici şi de risc specifici tulburărilor psihice ale copilului şi adolescentului

Factorul etiologic este un complex cauzal antagonic constituit din factori patogeni şi protectivi.

Din perspectiva înţelegerii tulburărilor psihice ca procese dinamice interactive, sub numele de factori etiologici sunt cuprinse asociaţiile de circumstanţe (complexe etiologice) care participă la apariţia şi evoluţia fenomenelor patologice - etiologie multifactorială. Un complex etiologic este reprezentat de factori cu acţiune nocivă, patogeni sau etiopatogeni (psihopatogeni în cazul tulburărilor psihice) pe de o parte, şi din factorii protectivi care conferă rezistenţă individului, pe de altă parte.

Complex psihopatogen

Un complex psihopatogen este constituit din doi sau mai mulţi factori care acţionează simultan sau succesiv, uneori la lungi intervale de timp care interacţionează sumându-şi, stimulându-şi sau potenţându-şi efectul, au roluri şi semnificaţii diferite, care se pot schimba în timp, de la un individ la altul, de la o tulburare psihică la alta sau de la un complex psihopatogen la altul.

Factori de risc

Prin factori de risc se înţeleg acele variabile interne şi externe care au demonstrată o prezenţă statistic semnificativă la persoanele care ulterior dezvoltă un anumit proces patologic. Ei indică doar probabilitatea de a se produce o tulburare şi că ea este mai mare decât în mod normal. Aceasta nu înseamnă nici că persoana respectivă va prezenta în viitor tulburarea pe care o vizează şi nici că subiecţii la care factorul de risc este absent vor rămâne sigur neafectaţi. Pot fi reprezentaţi de factori singulari sau asociaţi, caz în care au loc interacţiuni complexe, sau unul şi acelaşi factor de risc poate anticipa apariţia mai multor tulburări.

Tipologia factorilor de risc

1. Rolul determinant pentru apariţia unei tulburări este jucat de factorul etiologic sau de asociaţia obligatorie de factori patogeni fără de care boala nu ar putea apărea. Numele acestora conferă în mod obişnuit identitate afecţiunii pe care o determină: microbii şi viruşii patogeni, mutaţii genetice, traume psihice majore, substanţe toxice etc.

2. Factori cu rol favorizant, agravant sau de întreţinere. Ex.: alimentaţie insuficientă, condiţii de viaţă precare, veşti proaste, atitudine lipsită de înţelegere, conflicte etc.

3. Factori cu rol precipitant sau declanşant. Aşa cum o subliniază denumirea, în apariţia tulburărilor psihice ei au rolul picăturii care umple paharul. Identificarea lor are o importanţă practică deosebită deoarece mai ales aparţinătorii (familia) îi prezintă adesea, în mod eronat, drept factori cauzali principali.

4. Factorii predispozanţi şi vulnerabilizanţi. Sunt reprezentaţi de tot ceea ce determină predispoziţie şi vulnerabilitate. Predispoziţia şi vulnerabilitatea nu sunt în măsură să ducă singure la apariţia tulburărilor la geneza cărora se fac părtaşe. Ele definesc fiecare în felul lor doar existenţa unei rezistenţe scăzute a capacităţii de apărare a organismului în faţă unei agresiuni.

Predispoziţia se referă la substratul (terenul) biologic sau psihologic, cu caracter specific şi origine de regulă genetică, care stă la baza riscului crescut al unui individ de a face o afecţiune bine definită - predispoziţie pentru schizofrenie, depresie, boală bipolară, hipertensiune, diabet etc.

Vulnerabilitatea defineşte o stare de sensibilitate crescută, de rezistenţă redusă sau de capacitate de apărare scăzută, faţa de anumiţi factori sau grupe de factori bine definiţi, cărora în mod normal individul ar trebui să le facă faţă -vulnerabilitate la frustrare, carenţă afectivă sau de altă natură, frig, solicitare fizică sau psihică etc.

În timp ce predispoziţia face trimitere spre o anume afecţiune, care-i conferă identitate (predispoziţie pentru boala bipolară spre exemplu), vulnerabilitatea are în vedere doar factori a căror acţiune o favorizează şi al căror nume şi-l însuşeşte - vulnerabil la stres, suprasolicitare sau singurătate etc.

În timp ce în cazul predispoziţiei ştim ce afecţiune urmează să apară, în cazul vulnerabilităţii, tulburările, dintre cele mai diferite, nu pot fi anticipate ca formă de manifestare decât în cazul recidivelor, sau uneori, a existenţei unor antecedente la rude apropiate.

5. Rolul patoplastic subliniază importanţa terenului, a particularităţilor biologice şi psihologice ale individului care fac ca aceeaşi agresiune să determine la indivizi diferiţi, forme clinice diferite ale aceleiaşi afecţiuni. Exemplu, diversitatea formelor clinice ale tulburărilor care apar la indivizi supuşi aceleiaşi situaţii de stres psihic, manifestărilor psihopatologice clinice individuale, prezente la indivizi supuşi aceleiaşi agresiuni.

6. Factori cu rol protectiv şi rezilienţa (rezistenţa). Factorii protectivi grupează toate circumstanţele de origine internă şi externă care conferă individului capacitatea de a se opune agresiunii, indiferent de natura sa.

Rezilienţa exprimă rezistenţa crescută a individului în faţa unor agresiuni psihologice, biologice sau fizice, capacitatea de a se reconstrui şi a relua apoi o dezvoltare normală şi, uneori, de a-şi creşte competenţele pornind de la o confruntare cu situaţii excepţionale. Sunt aici patru componente constitutive complementare: a ţine sub control, a reface, a continua şi chiar a consolida.

a. Factori protectivi individuali:

- calitatea relaţiei de ataşament şi gradul securităţii psihologice interne;

- un temperament sau o personalitate echilibrată, activă, independentă stenică, perspicace, creativă, cu simţul umorului, orientată pozitiv;

- aptitudini cognitive, capacitatea de a se sprijini pe suportul extern sau pe exemplele reuşitei altora;

- stima de sine crescută şi identificarea cu modele şi roluri de succes;

- reuşite şcolare profesionale sau sociale;

- competenţe sociale, capacitate de adaptare relaţională şi de empatie;

- capacitatea de seducţie;

- prezenţa sau însuşirea unor mijloace şi strategii de apărare, de adaptare, sau ajustare, experienţă, antrenament în domeniu, călire fizică şi psihică;

- o sănătate somatică şi o condiţie fizică bună;

- sexul feminin este mai rezilient înainte de pubertate decât cel masculin;

- prezenţa de anticorpi specifici;

- o alimentaţie echilibrată sau specific adaptată;.

b. Factori protectivi familiali:

- părinţi şi fraţi apropiaţi, cu bune relaţii de comunicare;

- o familie armonioasă, sau un substitut valabil al acesteia, o familie lărgită cu persoane de suport activ implicate - bunici, unchi, mătuşi;

- suportul matern este mai eficient decât cel patern.

c. Factori protectivi sociali:

- un sistem de servicii de psihoprofilaxie primară activă bine pus la punct;

- prieteni şi anturaj suportivi;

- un educator, o persoană de îngrijire sau lucrător social apropiat;

- sistem de servicii sociale capabile să ofere suport psihologic;

- un mediu şcolar sau profesional care să valorizeze reuşitele.

7. Rol de semnal. Este rolul jucat de acei factorii de risc care nu au sau nu este cunoscută contribuţia lor la apariţia tulburărilor.

II. TULBURĂRI PERVAZIVE DE DEZVOLTARE

Acest grup de tulburări a fost introdus în clasificarea DSM III în 1980 sub numele de „Pervazive developmental disorders" şi reflectă efortul de a delimita o patologie pedopsihiatrică specifică precum: Autismul infantil, Tulburarea Asperger, Tulburarea Rett şi Tulburarea dezintegrativă a copilăriei (Demenţa Heller).