Psihanaliză - Teorie și Practică Psihoterapeutică

A. Instinctele - forţe de dinamizare a personaltăţii.

Freud a interpretat funcţionarea psihicului uman în termeni biologici, prin analogie cu funcţionarea somatică. Cu alte cuvinte, Freud considera că la baza activităţii psihică stă aşa numita energie psihică, care diferă sub aspectul formei, dar nu şi al conţinutului de energia fizică.

Mai mult, el consideră că energia fizică poate influenţa psihicul, de unde rezultă conceptul psihanalitic de instinct. Instinctul constituie reprezentarea mentală a unor ştimuli de natură fiziologică. Instinctul devine, la Freud, baza care activează şi direcţionează personalitatea. Termenul cel mai potrivit este cel de impuls (driving force). Instinctele reprezintă o formă de energie care face legătura dintre nevoile biologice şi dorinţele de natură psihică şi are rol motivator. Se poate spune că Freud este partizanul unei teorii homeostatice asupra personalităţii. Scopul instinctului este satisfacerea nevoii şi prin aceasta, reducerea tensiunii nervoase. Freud este de părere că energia psihică poate fi însă şi deplasată iar modul în care se realizează această deplasare determină modul în care se structurează personalitatea.

Interesele, atitudinile, preferinţele adultului nu sunt altceva decăt forme de deplasare a acestor tendinţe (instincte) de natură subconştientă.

Instinctele se clasifică în două mari categorii:

a) Instinctele vieţii (Eros)

Au drept scop supravieţuirea individului şi speciei prin satisfacerea unor nevoi cum ar fi nevoia de hrană, aer, sex.

Energia psihică specifică acestor instincte este denumită de Freud 1ibido.

Cel mai important instinct al vieţii este, după Freud, cel sexual, care este definit într-un sens mai larg, şi anume cel de activităţi agreabile.

b) Instinctele morţii (Thanatos)

O componentă importantă a instinctului morţii o reprezintă tendinţa agresivă care reprezintă dorinţa de distrugere deplasată de la propria persoană spre alte obiecte şi persoane.

B. Structura personalităţii

Iniţial, Freud diviza personalitatea în trei nivele sau instanţe: conştient-utilizat în sensul obişnuit al termenului, subconştient şi inconştient.

Conştientul reprezintă pentru Freud un aspect limitat al personalităţii pentru că doar o mică parte a gândurilor, sentimentelor, senzaţiilor se află în conştiinţă la un moment dat.

(Făcând o comparaţie cu un iceberg, Freud considera ca fiind conştientul ceea ce se vede la suprafaţă).

Inconştientul reprezintă partea ce a mai importantă a psihismului uman şi cuprinde instinctele, dorinţele care direcţionează comportamentul uman. Inconştientul este principala sursă motivatorii- a vieţii psihice şi cuprinde forţe şi energii pe care omul nu le poate controla.

Preconştientul este depozitul amintirilor, gândurilor, imaginilor de care subiectul nu este conştient pe moment, dar care pot fi aduse cu uşurinţă în conştiinţă. Ulterior, Freud şi-a revizuit teoria şi a descris trei structuri psihice cunoscute.

Id-ul

- corespunde conceptului de inconştient (deşi există şi aspecte neconştientizate şi la nivel de ego şi super-ego)

- este rezervorul tuturor instinctelor;

- conţine energia psihica numită libido;

- are drept obiectiv satisfacerea nevoilor fiziologice;

- operează pe baza principiului plăcerii (adică pentru evitarea durerii si creşterea satisfactiei prin reducerea tensiunii);

- caută satisfacerea imediată a instinctelor;

- este o instanţă psihică primitivă, amorală, insistentă şi turbulentă care nu percepe realitatea (se comportă ca un copil mic);

- obţine satisfacţie prin activităţi reflexe sau prin intermediul unor acţiuni halucinatorii sau fanteziste, de tip substitutiv, pe care Freud le numeşte procese primare.

Pe măsură ce copilul evoluează, el începe să-şi dea seama de cerinţele lumii reale (nu poţi lua hrana de la altcineva fără a suporta consecinţele), dezvoltând capacităţi psihice specifice adultului, capacităţi pe care Freud le denumeşte procese secundare.

Ego:

- se comporta în acord cu principiul realităţii;

- este stăpânul raţional al vieţii psihice;

- are rolul de a ajuta Id-ul să obţină satisfacţii într-o maniera convenabilă, acceptabilă social; (Deci nu blochează, ci amână sau redirecţionează maniera de satisfacere a tendinţelor ld-ului) (Freud compară Ego-ul cu călăreţul care struneşte un cal nărăvaş.)

- serveşte la doi stăpâni Id-ul şi realitatea, căutând să realizeze o mediere între cei doi.

Super-ego

- un set inconştient de credinţe, atitudini, norme morale însuşite de individ în copilărie (noţiunile de bine sau rău).

- latura morală a personalităţii;

- se însuşeşte în jurul vârstei de 5-6 ani şi cuprinde regulile de conduită pe care le transmit părinţii copilului.