Psihodiagnostic

Diagnosticul= verifica si evalueaza cunostintele, experienta si priceperea specialistului. Stabilirea corecta si precoce prezinta o importanta considerabila pentru ca are o pondere importanta atât în vindecarea bolnavului cât si în succesul masurilor profilactice care trebuie initiate imediat.

N. Muscel: “Din micile semne au rezultat marile diagnostice”. Din cauza progreselor tehnice si a dezvoltarii mijloacelor de laborator precise si obiective, ne bazam azi în stabilirea dignosticului mai putin pe impresii si mult mai mult pe mijloacele tehnice. Nu mai sunt admise diagnostice de “impresie”.

Pentru a fi o stiinta independenta, stiinta trebuie sa îndeplineasca 2 conditii:

- obiect propriu

- metode proprii

Examenul psihologic—se refera la posibilitatea si capacitatea specialistului de a utiliza eficient metodele psihologice cu scopul de a obtine informatii coerente privind structura si functionarea psihica a unei persoane. Conditii:

1. Sa aiba functii si valente explicative.

2. Rezultatul investigatiei sa fie concretizat într-un diagnostic psihologic.

3. Diagnosticul psihologic sa fie valorificat pragmatic, ducând la predictii ale comportamentului.

4. Sa ofere posibilitatea verificarii informatiilor pe baza aceleiasi metodologii dar prin alte investigatii (sa respecte metoda demonstratiei). Exemplu: examenul psihologic se subordoneaza psihodiahnozei, finalizat în psihodiagnostic.

Din punct de vedere stiintific, diagnoza psihica a devenit posibila atunci când s-a putut vorbi clar despre normalitatea psihica. Orice abatere de la normalitate prin boala sau prin deficienta’ anormalitate.

Observatia curenta conform careia între oameni exista diferenta sub diferite aspecte psihice, a fost validata prin comparatie. Conceptul de masura a permis constituirea unui domeniu special (psihologia diferentiala). Cea mai mare dificultate a psihologiei este lipsa unitatilor de masura. Masurarea a devenit posibila atunci când metodele de investigatie, adica paradigmele stiintelor naturii erau deja cristalizate.

Diagnosticos= procesul de identificare a unei boli pe baza semneleor clinice si a examenelor de laborator.

Diagnosticul psihologic se refera la recunoasterea sau identificarea unui proces, fenomen, indiividualitati, pornind de la detalii caracteristice. Arata apartenenta persoanei la un anumit tip de personalitate. Obiectul diagnosticului psihic deriva din si se reflecta în obiectul psihologiei stiintifice. Diagnosticul psihologic este o constatare a starii psihice a unui individ. Diagnosticul psihic reprezinta posibilitatea practica prin care se poate formula o prognoza psihica (posibilitatea cunoasterii si evaluarii anticipate a individului). Elementul de decizie în instituirea unui mod de interventie specific.

SUBIECTE PSIHODIAGNOSTIC

1. Obiectul psihologiei.

2. Psihologia—o stiinta independenta.

3. Diagnosticul psihologic.

4. Obiectul diagnozei psihice.

5. Ce se poate investiga în psihologie (Ursula Schiopu).

6. Psihologia—definitie, domeniu de studiu.

7. Care sunt zonele structurale ale personalitatii.

8. Starile e necesitate ale personalitatii.

9. Aspectele metasamentice ale personalitatii.

10. Functorii metasemantici.

11. Despre comportamentul verbal.

12. Examinarea expresiei grafice.

13. Determinarea conduitei psihomotorii.

14. Bateria de teste grafometrice—Horst Rudolf.

15. Psihologia viitorului—o psihologie autentic umanista.

16. Dificultatea epistemologica centrala a stiintelor umane.

17. Introspectia.

18. Argumentul “inconsistentei”.

19. Argumentul “regresului infinit”.

20. Argumentul “inutilitatii”.

21. Metoda observatiei.

22. Directionarea actului observational.

23. Structura operationala a comportamentului.

24. Veriga aferenta a comportamentului.

25. Planul si imaginea în alcatuirea fazei de pregatire a comportamentului.

26. Latura molara a planului (în pregatirea comportamentului).

27. Latura moleculara a planului (în pregatirea comportamentului).

28. “Imaginea”—model informational integrat.

29. Generalizarea—indicator în sistemul de cunostinte.

30. Functia de orientare si functia de rezolutie.

31. Veriga eferenta a structurii operationale a comportamentului.

32. Completitudinea si comprehensibilitatea—indicatori în sistemul de cunostinte.

33. Dublul rol al inaginii în cadrul procesuluide reglare.

34. Veriga conexiunii inverse a structurii operationale a comportamentului.

35. Reglarea comportamentului uman—interactiunea dintre feed-back-urile pozitive si negative.

36. Reglarea comportamentului uman—interactiunea dintre feed-back-ul intern si extern.

37. Reglarea comportamentului uman—interactiunea dintre feed-back-ul actual si anticipativ.

38. Reglarea comportamentului uman—interactiunea dintre feed-back-ul global si secvential.

39. Care sunt tipurile de comportament.

40. Comportamentul homeostazic.

41. Comportamentul de dezvoltare (de autoorganizare).

42. Comportamentele e adaptare.

43. Comportamentul de învatare.

44. Limbajul—consideratii generale—matricea interna a dezvoltarii psihice a individului.

45. Principalele functii ale limbajului.

46. Determinarile informationale obiective ale limbajului.

47. Detrminarile relationale ale limbajului.

48. Regulile morfologice ale limbajului.

49. Regulile sintactice ale limbajului.

50. Limbajul—ansamblu de semne cu semnificatia.

51. Determinarea de continut a limbajului (structura semantica).

52. Tezaurul semantic individual.

53. “Nodurile” de interpretare semantica.

54. Determinarile pragmatice ale comunicatiei verbale.

55. Verigile functionale ale limbajului la nivel individual.

56. Însusirile de care depinde perceptia auditiva a limbajului.

57. Perceptia auditiva rezistenta la perturbatii.

58. Invariantii fundamentali ai limbajului.

59. Perceptia vizuala a limbajului.

60. Întelegerea limbajului.

61. Zonele de întelegere semantico-informationala.

62. A doua veriga functionala a limbajului.

63. “Blocul operational” de producere independenta a limbajului.