Psihodiagnoza Personalității

Precizări generale introductive

1. Termenul de psihodiagnoza personalităţii

Ideea că mai potrivit ar fi termenul de evaluare psihologică a personalităţii, deoarece diagnoza personalităţii nu se defineşte ca tip de demers specific, diferit de alte ramuri ale psihodiagnosticului (cum ar fi cazul tehnicilor proiective) ci mai degrabă prin domeniul sau obiectul investigaţiei – personalitatea. Când vorbim despre psihodiagnoza personalităţii avem în vedere utilizarea instrumentelor psihodiagnostice în scopul investigării, evaluării sau predicţiei în ceea ce priveşte unele structuri sau trăsături ale personalităţii sau a unor activităţi umane specifice condiţionate de aceste trăsături sau structuri.

2. Instrumente şi metode utilizate pentru evaluarea psihologică a personalităţii

Există mai multe categorii de astfel de instrumente şi metode utilizate în domeniul psihodiagnozei personalităţii:

a. Probe psihometrice: chestionarele, inventarele şi testele care măsoară diferite aspecte sau trăsături ale personalităţii sau încearcă surprinderea unei imagini generale de ansamblu asupra acesteia, pornind de la o concepţie teoretică de lucru. Esenţiale pentru aceste instrumente sunt două problematici: cea a măsurării în psihologie şi cea a relaţiei dintre test şi viziunea teoretică asupra personalităţii.

Această categorie constituie domeniul principal al cursului.

b. Probe proiective. Acestea constituie un domeniu distinct în evaluarea psihologică şi fac obiectul unui curs separat.

c. Probe calitative, de tipul testelor situaţionale sau utilizarea unor metode şi tehnici precum observaţia sau interviul clinic. Aceste metode şi tehnici sunt abordate în contextul altor discipline, cum ar fi metodologia cercetării, psihodiagnosticul clinic şi chiar psihologia organizaţională.

Încercând a răspunde unei cerinţe esenţiale şi fuindamentale în evaluarea psihologică şi chiar în cercetare, se impune cu necesitate corelarea acestor tipuri de metode şi tehnici în demersul concret de evaluare. Niciodată nu vom face evaluare utilizând un singur tip de metodă, ci întotdeauna prin corelarea informaţiilor obţinute cu ajutorul mai multor metode.

3. Tipuri de teste de personalitate

Putem formula mai multe tipologii în funcţie de criteriul utilizat.

a. Una dintre acestea a fost formulată la punctul anterior.

b. O tipologie rezultă din strategia folosită în costrucţia testelor (pt. cele psihometrice). Conform celor trei tipuri de strategii de construcţie, rezultă 3 tipuri de teste: empirice, factoriale sau rezultate prin metoda raţională.

c. După criteriul sănătăţii psihice, întâlnim teste clinice şi teste destinate evaluării normalităţii.

d. După criteriul vârstei subiecţilor cărora se adresează putem distinge între teste pentru adulţi şi teste pentru adolescenţi.

Nu există test de personalitate pentru copii.

e. Considerând persoana care face evaluarea întâlnim teste bazate pe autoevaluare (de tipul chestionarelor sau inventarelor) şi teste de heteroevaluare (liste de adjective sau scale clinice).

f. După tipul de răspuns solicitat de la subiect la itemi, întâlnim teste cu răspuns dihotomic, trihotomic, pe oscală Likert sau cu alegere forţată.

g. După modalitatea de administrare, desprindem între teste cu administrare exclusiv individuală şi teste care pot fi administrate colectiv.

h. Teste pe computer şi teste creion – hârtie. În utilizarea testelor în formă computeriată se impune reevaluarea calităţilormpsihometrice ale acestora, în special a fidelităţii.

i. După variabila investigată întâlnim teste parţiale, care măsoară o singură trăsătură de personalitate şi teste care urmăresc evaluarea întregii personalităţi, o imagine de ansamblu.

j. Introducând o variabilă contextuală, deprindem între două categorii de teste: care evaluează subiectul independent de contextul particular în care se află sau în care se face evaluarea şi teste care evaluează subiectul în interacţiune cu situaţia. Această a doua categorie o întâlnim în special în domeniul organizaţional sau educaţional.

4. Domenii, scopuri şi modalităţi de utilizare a testelor de personalitate

4.1. Domeniul clinic

Există câteva scopuri specifice privind utilizarea testelor de personalitate în domeniul clinic. Acestea sunt în mod evident interdependente şi decurg într-o anumită măsură unul din altul, motiv pentru care nu insistăm asupra acestei idei.

a. În primul rând putem vorbi despre un scop diagnostic, în sensul de contribuţie la diagnosticul psihiatric sau de evidenţiere şi explicare a unor mecanisme cauzale implicate în geneza unei tulburări psihice. Este vorba, de exemplu, despre evidenţierea nivelului nevrotismului unui subiect care solicită asistenţă de specialitate pentru acuze de tip anxios sau depresiv sau despre utilizarea rezultatelor la un test clinic tip MMPI pentru a evidenţia tipul e tulburare prezentată de un pacient (cu ajutorul scalelor clinice ale estului). Ideea de bază este aceea de a stabili un diagnostic, de a cunoaşte şi a înţelege.

b. În cela de-al doilea rând putem aduce în discuţie un scop de tip predictiv sau prognostic. În cadrul acestei abordări problematica este aceea de a anticipa evoluţia viitoare a subiectului, eventual înscris într-un program terapeutic sau profilactic. O altă finalitate de tip predictiv vizează evidenţierea resurselor personale pe care se poate baza intervenţia de tip recuperativ. În acest caz, datele recoltate prin aplicarea testelor vor constitui un punct de pornire important privind structurarea unor obiective sau programe de intervenţie sau de orientare preferenţială a acestor programe.

c. Validarea unor intervenţii de tip recuperativ sau corectiv constituie cel de-al treilea scop posibil privind utilizarea testelor psihologice în domeniul clinic. Avem în vedere nu numai testele de personalitate, ci şi testele destinate investigări funcţiilor psihice, a capacităţii intelectuale sau a potenţialului aptitudinal, precum şi unele instrumente construite special pentru practica clinică, destinate a evalua fie complianţa subiectului, fie evoluţia dispoziţiei acestuia (scale clinice). Maniera de utilizare specifică în acest context este cea test – retest, accentul căzând asupra analizei comparative a celor două seturi de scoruri. De exemplu, evoluţia rezultatelor la un test de inteligenţă poate evidenţia recuperarea sau depăşirea unei depresii (care atrage un anumit nivel de bradipsihie tradus în performanţe scăzute la test în fază iniţială) sau un anumit nivel de retard sau deficit intelectual (în cazul menţinerii unor scoruri scăzute după remiterea unui episod psihotic). Un alt exemplu poate viza modul în care evoluează scalele clinice MMPI în urma tratamentului medicamentos sau în urma psihoterapiei sau modul în care se modifică în urma psihoterapiei scorurile la factorul Nevrotism şi faţetele acestuia din NEO PI R. În acest mod sunt date o măsură şi o valoare obiectivă rezultatelor unei intervenţii specifice.

4.2. Domeniul organizaţional

Specifice domeniului organizaţional sunt două tipuri de demersuri, care au scopuri specifice şi diferenţiate: selecţia şi evaluarea de personal.

a. În selecţia de personal accentul cade asupra validităţii predictive a setului (bateriei) de instrumente utilizate, deci a problematicii corelaţiei între predictori (rezultatele la teste) şi criteriu (eficienţa subiectului în rolul profesional, rezultatele în locul de muncă vizat). De amintit că în mod uzual în selecţia de personal se utilizează baterii mai largi, care cuprind şi alte tipuri de probe decât cele de personalitate, precum şi faptul că, în funcţie de profesia sau postul avut în vedere pentru selecţie, instrumentele utilizate vor fi diferenţiate.

Revenind la problematica corelaţiei predictor – criteriu şi a alegerii instrumentelor pentru selecţie, amintim că există 4 situaţii posibile, psihologul diagnostician urmărind una anume dintre acestea. Prima situaţie vizează o corelaţie nulă (rezultate slabe la teste şi rezultate profesionale slabe), în care instrumentul respectiv nu are valoare predictivă, deci nu poate fi utilizat pentru selecţie (nu este relevant). Următoarele două situaţii vizează corelaţia negativă (rezultate bune la teste şi rezultate profesionale slabe sau rezultate slabe la teste şi rezultate profesionale bune) şi conduc către cele două tipuri de eroare posibile a fi comise de psiholog. Şi într-un caz şi în celălalt dintre ultimele două problema este aceea a alegerii greşite a instrumentelor pentru selecţie, ele neavând valoare predictivă. În sfârşit situaţia vizată de psiholog în selecţie este aceea a corelaţiei pozitive şi înalte între predictor şi criteriu (rezultate înalte şi la probele administrate şi în activitatea profesională), ceea ce indică o valoare predictivă ridicată a instrumentului şi posibilitatea utilizării acestuia în selecţie.