Psihologia ca Știință

Pana a deveni o stiinta autonoma, psihologia a facut parte integranta din filosofie, activitatea psihica fiind obiect al acesteia. Desprinderea psihologiei de filozofie si constituirea ei ca stiinta autonoma se realizeaza nu atât prin analiza psihologica ci mai ales datorita avântului cercetarilor din domenii conexe - Fiziologia Generala a Sistemului Nervos si Psihofiziologia Senzatiilor.

Fizica demonstreaza posibilitatea experimentarii si masurarii obiective. Psihologia apare din fizica si fiziologie unde s-a pus problema senzatiei iar observatiile astronomice au atras atentia asupra timpului de reactie individuala si psihologica - Ecuatia Personala. Fundamentul filosofic al psihofizicii este paralelismul psihofizic ca preludiu al Psihologiei Experimentale sau idealismul fiziologic mediatizat de J. P. Müller (1833) si H. Helmholtz.

Psihologia, ca stiinta independenta, s-a constituit relativ târziu,„certificatul ei de nastere” fiind semnat în 1879, prin înfiintarea, la Leipzig, de catre savantul german Wilhelm Wundt a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale. Pentru prima data, fenomenele vietii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri si speculatii filosofice si incluse în programul cercetarii stiintifice sistematice, aplicându-li-se operatiile masurarii, cuantificarii si criteriile obiectivitatii

si cauzalitatii.

Psihologia se defineste ca stiinta care studiaza, cu ajutorul unor metode obiective specifice, organizarea psihocomportamentala sub aspectul determinismului, mecanismelor si legilor devenirii

si functionarii ei, în plan animal si uman, în unitatea contradictorie a individualului, particularului si generalului, universalului. Aceasta definitie stabileste în mod real sfera de cuprindere a domeniului si justifica diferentierile si delimitarile existente în interiorul lui: a) psihologia

animala si b) psihologia umana.

In clasificarea orientarilor psihologice care au avut un contributii inseminate la delimitarea obiectului psihologiei, Zlate utilizeaza un triplu criteriu:

-- elementele de continut

-- metodologiile si metodele folosite

-- finalitatea avuta in vedere

2.- De ce nu este suficient sa se considere ca psihologia trebuie sa studieze fenomenele psihice interne, în sine, rupte de mediu?

Psihologia umana are o latura generala care ne ofera tabloul global al organizarii psihocomportamentale a omului normal (mediu), facând abstractie de vârsta, sex, context socio-cultural, ocupatie (profesie) etc., si o latura particular-diferentiala, care se centreaza pe studiul si explicarea ipostazelor concrete în care se poate afla organizarea psihocomportamentala functie de: vârsta, sex, mediu socio-cultural, activitate profesionala, nivel de dezvoltare, natura deviatiilor si tulburarilor patologice: psihologia genetica si a dezvoltarii, psihologia vârstelor, psihologia scolara, psihologia muncii, psihologia militara, psihologia creatiei, psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comerciala si economica, psihologia sociala, psihologia medicala, psihopatologia etc.

3. De ce nu este suficient ca psihologia sa cerceteze doar comportamentul?

Behaviorismul a aruncat peste bord lumea subiectiva interna a constiintei, retinând ca obiect al cunoasterii psihologice reactiile de raspuns ale subiectului la stimulii obiectivi din afara.

Procedând astfel, behaviorismul a constituit o „psihologie fara suflet”, o psihologie nu a „omului subiect”, ci a „omului robot”.Iesirea din acest impas metodologic a fost posibila numai în masura în care s-a admis ca o cunoastere stiintifica poate sa aiba nu numai un caracter nemijlocit, ci si unul mijlocit, observarea obiectului realizându-se indirect prin intermediul unor efecte si fenomene prin care el se manifesta si se exprima.

Cunoasterea psihologica devine, prin excelenta, o cunoastere mijlocita: datele si informatia obiectiva despre natura, continutul si dinamica proceselor psihice particulare se obtin pe baza observarii, înregistrarii si analizei raspunsurilor si conduitelor subiectului în situatii obiective concrete.

3.- De ce este mai bun raspunsul ca psihologia trebuie sa studieze omul concret în activitate?

Prin studierea omului concret in activitate pshiologia evita abordarea fragmentara,relative izolata a fenomenelor psihice si oblige la studierea relatiilor si interactiunilor dintre toate laturile vietii psihice.Studierea omului concret in activitate accesibilizeaza intelegerea mai profunda a relatiei dintre fenomenele psihice si manifestariel externe(comportamentul).

Clarifica rolurile fundamentale ale diferitelor fenomene psihice grupandu-le astfel:componente sau mecanisme – informationale(senzatii,perceptii,memorie,gandire)

-- de stimulare si sustinere energetice (afectivitate ,motivatie)

-- de reglare(atentie,vointa)

5. Care au fost criticile formulate la adresa legilor din psihologie?

Criticile formulate la adresa legilor in psihologie au fost

- Valabilitatea restransa,fara riguare deoarece in producerea celui mai simplu fenomen psihic intervin mai multe legi care restrang reciproc efectul

- Desi sunt legi psihologice cu o expresie matematica nu au nicio formulare matematica

- Efectul unei legi este static,probabilistic,datorita complexitatii deosebite a fenomenelor psihice

- Nu sunt pure datorita interactiunii creierului uman cu mediul socio-cultural characteristic omului ,din care rezulta fenomene psihice

6. Ce tipuri de legi exista în psihologie? (foloseste criteriile date în manual)

Gruparea legilor in psihologie s-a facut dupa anumite criterii:

aria de actiune

a)- Legi generale :legea conditionariisi determinarii socio-culturale a psihicului uman,legea relatiei dintre complexitatea fenomenelor psihice si a activitatii cerebrale

b)- Legi particulare:legea senzatiilor, legea perceptiilor, a memoriei,etc.

natura relatiei dintre fenomenele psihice

a) legi cauzale

b) functionale :legea adaptarii

c) legi de compozitie sau structurale: este legea integralitatii în perceptie;

d) legi finaliste

e)legi de dezvoltare :legea stadialitatii dezvoltarii psihice.