Psihologia Cognitivă

Psihologia cognitivă este o paradigmă a psihologiei, care studiază procesarea de informaţii ce intervine între stimul şi răspuns. Această abordare a psihologiei îşi propune să facă lumină în "cutia neagră" a behaviouriştilor care consideră că între stimul şi comportament există o relaţie directă, respectiv nu putem afla ce se petrece între ele. Psihologia cognitivă face o analogie între mintea umană şi un calculator, considerând că aceasta procesează input-ul (stimulii din mediul intern şi extern al organismului) pe baza unor algoritmi, generând astfel un output comportamental.

Cuprins

* 1 Sistemul cognitiv

o 1.1 Nivelul cunoştinţelor

o 1.2 Nivelul computaţional

o 1.3 Nivelul algoritmic-reprezentaţional

o 1.4 Nivelul implenentaţional

* 2 Paradigme

o 2.1 Paradigma simbolică

o 2.2 Paradigma neoconexionistă

* 3 Reprezentanţi

Sistemul cognitiv

* 4 Vezi şi

* 5 Bibliografie

Conform M. Miclea (2003, p.26) "un sistem cognitiv este un sistem fizic care posedă două proprietăţi: de reprezentare şi de calcul". Reprezentarea se referă la transpunerea în mediul interior al unui fapt exterior, iar calculul la manipularea reprezentărilor respective pe baza unor reguli fixe. Reprezentările şi calculul pot fi conştiente - prelucrări conştiente de informaţie - sau inconştiente - prelucrări inconştiente de informaţie (ex. percepţie, învăţare şi memorie implicită) (Daniel David, 2004); prelucrările conştiente şi cele inconştiente de informaţie ("inconştientul cognitiv") implică structuri diferite şi proiecţii neurobiologice diferite (David, 2004).

Sistemul cognitiv poate fi analizat la mai multe niveluri:

Nivelul cunoştinţelor

În primul rând trebuie investigate cunoştinţele, sau toate datele de care dispune sistemul. Acele comportamente care se modifică în funcţie de cunoştinţele pe care le dobândeşte o persoană se numesc cognitiv-penetrabile, iar cele care nu sunt afectate de cunoştinţe sau de intenţii se numesc cognitiv-impenetrabile.

Nivelul computaţional

Acest nivel se referă la analiza sarcinii pe care trebuie să o îndeplinească sistemul cognitiv. Acest lucru presupune descompunerea ei în elemente mai simple şi stabilirea relaţiilor dintre input şi output. La acest nivel există două tipuri de procesări:

* proceări modulare: nu sunt influenţate de cunoştinţe, se realizează automat, preatenţional, sunt incapsulate şi au o locaţie neuroanatomică precisă

* procesări non-modulare

Nivelul algoritmic-reprezentaţional

Acest nivel se referă la algoritmii care realizează funcţia input-output, şi cei care duc la reprezentarea informaţiei de intrare şi ieşire.

Nivelul implenentaţional

Acest nivel de analiză işi pune intrebarea: care sunt structurile neurale care permit realizarea sarcinilor. Studiul acestui nivel se mai numeşte neuroştiinţe cognitive.

Paradigme

Paradigma simbolică

Acestă paradigmă este inspirată din raţionalism (Leibniz, Descartes) şi din logica simbolică. Premisa de la care pleacă această paradigmă este că cunoştinţele şi stările sunt reprezentate în sistemul cognitiv ca simboluri. Astfel sistemul cognitiv uman este unul fizico-simbolic. Studiile în cadrul acestei paradigme s-au concentrat în special pe rezolvarea de probleme.

Paradigma neoconexionistă

Reprezentare

Reprezentarea este primul nivel de organizare a activităţii mintale autonome, independent de prezenţa şi acţiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, fireşte, informaţiile furnizate de senzaţii şi percepţii, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acţiunii lui asupra analizatorului dat. Ea continuă încă să persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, părăseşte scena conştiinţei, trecând în stare latentă şi întipărindu-se în mecanismele memorative. Acolo, informaţia extrasă şi reţinută va fi supusă unor operaţii specifice de analiză, comparare, selecţie şi combinare, obţinându-se în final o imagine mintală nouă, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Aşadar, reprezentarea trebuie înţeleasă sub dublu aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informaţiilor furnizate de imaginile primare (senzaţiile şi percepţiile) şi ca imagine mintală secundară a obiectelor şi fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste două aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocită, selectivă şi schematică a proprietăţilor concrete, mai mult sau mai puţin