Psihologia Conflictului și a Stresului

Cuvânt introductiv:

„Secretul şi farmecul vieţii noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea şi priceperea noastră de a-l rezolva”.

Conflictele constituie o parte integrantă a relaţiilor interumane, şi deşi pot avea şi beneficii în sensul dezvoltării abilităţilor de rezolvare a dilemelor şi de luare a deciziilor, sunt de cele mai multe ori distructive.

Trăind în societate, oamenii intră în diverse relaţii, se confruntă cu diverse obstacole în satisfacerea trebuinţelor lor. Apărându-şi anumite idei, interese, aspirând la un anumit confort ei, adesea recurg la conflicte. Conflictele apar şi din motive obiective, însă de cel mai multe ori ţin de atitudinea persoanei faţă de evenimentele şi situaţiile de viaţă.

Conflictele sunt în mod direct legate de comunicare, barierele în comunicare şi abilităţile de comunicare eficientă. De asemenea, rezolvarea conflictelor implică ample procese ale gândirii şi creativităţii. Conflictele se manifestă şi în funcţie de temperament, caracter, imagine de sine, percepţii şi reprezentări sociale, etc.

1. Conflictul – definiţie şi caracteristici, etape de desfăşurare

Conflictul reprezintă o situaţie de contradicţie dintre două sau mai multe opinii, scopuri, trebuinţe, diferenţă care produce o tensiune ce se cere descărcată. O confruntare de tendinţe, opinii dintre două sau mai multe persoane, sau cu sine însuşi.

De menţionat că, conflictele se deosebesc net de probleme. Problemele ţin de anumite obiecte, conflictele sunt legate de anumite persoane, situaţii care implică şi componenta afectivă, cu participarea persoanei umane. Şi deci, conflictul este, prin definiţie, un fenomen psihosocial.

J. Burton: „Conflictul este o relaţie în care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele şi conduita celeilalte ca opuse celor ale sale”.

Este important de menţionat, că deşi competiţia produce conflict, nu orice conflict este o competiţie. Conflictul este o incompatibilitate a scopurilor, astfel încât atingerea scopurilor de către unul dintre cei implicaţi atrage după sine reducerea şanselor celuilalt de a-şi atinge scopurile.

Caracteristicile conflictului:

- Problema conflictului – disconfort, tensiune provocată altuia, o experienţă subiectivă care generează dezacord.

- Comportamentul în conflict – reacţia intenţionată sau manifestată de un individ la problemă. Probleme diferite pot provoca aceleaşi reacţii, dup cum aceeaşi problemă poate provoca comportamente diferite la oameni diferiţi sau la aceeaşi persoană în momente diferite.

- Rezultatul conflictului – consecinţe ale comportamentelor părţilor, stări finale ale beneficilor sau costurilor ambelor părţi implicate.

- Componenta cognitivă (percepţia conflictului) – modul în care înţelegem şi evaluăm conflictul.

- Componenta afectivă (afectivitatea în conflicte, sentimentele şi emoţiile) – emoţiile sunt inerente conflictelor şi pot avea următoarele roluri în conflicte:

i. Cauză a conflictului (ex.: starea colegului de furie faţă de nedreptatea pricinuită de şef, determină o nemulţumire generalizată a acestuia, manifestată în atacuri nemotivate la adresa celorlalţi colegi);

ii. Resursă energetică – combustibilul desfăşurării conflictului, emoţiile potenţând şi susţinând conflictul;

iii. Mecanism de stingere a conflictului (ex.: satisfacţia de a fi exprimat mânia şi dispreţul duce la calmarea spiritelor);

iv. Indicatori ai conflictelor (ex.: când avem emoţii de teamă, tristeţe, amărăciune, furie, neajutorare, simţim că avem un conflict. Emoţia resimţită ne-a semnalat prezenţa conflictului, a avut rol de simptom).

- Componenta acţională – comportamentul în conflict poate avea 2 roluri: exprimarea conflictului, a emoţiilor implicate şi satisfacerea nevoilor. Acţiunile pot îmbrăca o largă diversitate de manifestare, de la încercarea de a face ceva în dezavantajul altuia la exercitarea puterii, apoi la violenţă şi distructivitate sau, dimpotrivă, la caracterul conciliant/cooperant.

Etapele conflictului:

1. Dezacordul este neînțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra unor valori sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații corecte asupra partenerilor de interacțiune, dar și din interese economice, politice, sociale diferite ale celor care intră în contact.

2. Confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a susține o anumită idee contrară cu a celorlalți. Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Efectul degenerării opiniilor contrare permite apariția violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor. În acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această etapă.

3. Escaladarea. În acest moment tensiunea dintre părțile care se confruntă este maximă. Posibilitatea apariției conflictului violent este mare. Un motiv principal al escaladării conflictului este agresivitatea argumentelor, indivizii tind să-și suspende discursul și acțiunea rațională înlocuindu-le cu acțiuni iraționale chiar violente.

4. De-escaladarea și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente, ambele au ca scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate de soluțiile raționale imaginate.

2. Sursele comportamentelor conflictogene şi factori determinanţi ai conflictelor

Cauzele şi sursele comportamentelor conflictogene sunt diverse. Iată care sunt sursele conflictelor în opinia unor autori:

- Diferenţele dintre persoane (trăsături de personalitate, opinii, atitudini, valori, nevoi, gesturi şi preferinţe);

- Nevoile şi interesele umane;

- Comunicare excesivă sau lipsă, abilităţi de comunicare deficitare, comunicare agresivă, barierele de comunicare;

- Stima de sine redusă sau înaltă;

- Valorile individuale;

- Nerespectarea normelor;

- Comportamente neadecvate;

- Agresivitatea;

- Absenţa sau nivelul nesatisfăcător al unora dintre competenţele sociale: capacitatea de a acorda recompense şi sprijin, o bună apreciere a expresivităţii în comunicarea nonverbală, abilităţi de comunicare verbală, empatie, cooperare, atenţie acordată celorlalţi, rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor, prezentarea sinelui.

3. Tipologia conflictelor

Există o multitudine de clasificări ale conflictelor. Iată câteva dintre ele:

I. Criteriul localizării:

- C. intrapersonal (cu sine însuşi) – apare în interiorul individului, de obicei, nu este evident pentru alte persoane (dacă nu este exteriorizat de individ) şi nu depinde relaţia cu altul (deşi este deseori rezultatul unei relaţii).

- C. interpersonal – apare între doi indivizi: persoane care locuiesc împreună, inclusiv, cupluri sau soţi; părinţi şi copii; vecini, patron şi angajat, client şi ofertant, etc.

- C. intragrupal – în clasa de elevi, în colectivul didactic, în birou, în întreprindere, între fracţiunile unui partid politic, în familia lărgită, etc.

- C. intergrupal – între grupări rasiale, etnice, politice, între bandele din oraşe sau suburbii. Conflictul dintre grupuri va fi rezolvat tot de indivizi, rezolvarea lui depinzând de discuţiile dintre persoanele care reprezintă grupurile.

- C. internaţional – apare între state naţionale, blocuri de naţiuni, corporaţii, organizaţii internaţionale.