Psihologia Copilului și Adolescentului

Curs
8.8/10 (5 voturi)
Domeniu: Psihologie
Conține 6 fișiere: ppt
Pagini : 186 în total
Mărime: 18.97MB (arhivat)
Publicat de: Bernard Militaru
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: LECT. UNIV. DR. FLORINDA GOLU

Extras din curs

CURS 4 – COPILĂRIA MICĂ (0 – 2 ANI)

Repere generice ale dezvoltării

Prima copilărie reprezintă etapa trăirii experienţelor de viaţă primare, curente.

Este perioada expansiunii subiective, când achiziţia mersului nu îi conferă copilului doar mobilitate, ci şi independenţă în cunoaştere şi acţiune.

extindere a câmpului de experienţe

extindere a repertoriului de senzaţii şi acţiuni a copilului

lumea concretă devine permeabilă

Peste universul îngust şi redus al manipulărilor se suprapune, treptat, universul explorării.

I. Dezvoltarea fizică a copilului nu este un simplu proces de creştere, ci o succesiune de creaţii, de formaţiuni noi care apar şi evoluează.

ritmul creşterii este foarte intens, cu o uşoară încetinire spre limita superioară a etapei.

creşterea este rezultatul interacţiunii copilului cu mediul său, iar bebeluşii învaţă făcând („lerning by doing”).

La 4 luni, aspectul copilului este dolofan

- are loc o creştere în greutate şi înălţime

- lungimea corpului creşte cu o treime

- greutatea se triplează.

- cresc simţul văzului şi al auzului, fapt care permite achiziţia coordonării ochi-mână, pentru o mai mare precizie în atingerea şi apucarea obiectelor.

- apar primele erupţii dentare

- are loc adaptarea copilului la rutina familiei, la ciclurile de somn zi-noapte şi la ciclurile de hrănire.

La 8 luni

- se accentuează creşterea în greutate şi în înălţime

- copilul are cel puţin 2 dinţişori

- începe să exploreze mediul înconjurător

- apar primele cuvinte în vocabularul lui: mama, tata.

La 12 luni

- copilul e de 3 ori mai mare decât la naştere

- se îmbogăţeşte vocabularul

- apar primele alegeri şi preferinţe (chipuri, persoane, jucării)

- se observă o mai mare deschidere către noi experienţe.

La 18 luni

- copiii sunt aşa-numiţii „tropăitori”: merg, ţopăie, sar, aleargă

- încep să se însuşească primele deprinderi de autoservire – copilul învaţă să mănânce sigur, să se spele pe mâini, să-şi tragă hainele, etc.

II. Motricitatea

III. Dezvoltarea cognitivă

Trecerea de la simţuri la înţelegere se realizează treptat, prin activismul şi curiozitatea exploratorie ce-i caracterizează pe copii

organizarea şi reorganizarea înţelegerii lumii, oamenilor, obiectelor

capacitatea de înţelegere a realităţii, determinată de interacţiunea dintre maturizarea biologică şi experienţele acumulate

trecerea de la simpla receptare a informaţiilor, la interpretarea şi categorizarea lor.

Conținut arhivă zip

  • Psihologia Copilului si Adolescentului
    • PS COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 5.ppt
    • PS COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 6.ppt
    • PS.COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 1.ppt
    • PS.COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 2.ppt
    • PS.COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 3.ppt
    • PS.COPILULUI SI ADOLESCENTULUI 4.ppt

Alții au mai descărcat și

Colaborarea dintre Părinți și Educatori în Corectarea Tulburarilor de Limbaj la Copil

ARGUMENT Motto: „Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian, nu vă face pianist.” Mihail Levine Pentru a fi un...

Neglijarea Copilului - Considerații Generale

ARGUMENT Dacă eşecurile din sectoarele economice sau politice pot fi stopate sau diminuate prin mijloace legislative sau economice, eşecurile în...

Politici Educaționale

Cuvânt înainte Asistăm actualmente la o multitudine de iniţiative în domeniul educativ fapt pentru care nu este uşor să concluzionăm asupra...

Profilul de Personalitate și Psihodiagnoză la Adolescenții Depresivi Formă Ușoară sau Severă

ARGUMENT În alegerea temei propuse pentru aceasta lucrare, au fost determinante câteva motive care au constituit un temei al reflecţiei şi...

Mediul Familial

CAP I.:MEDIUL FAMILIAL 1.1.FAMILIA-definire „Familia reprezinta, in orice societate o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi...

Comportament deviant la adolescenți - cauze

INTRODUCERE În complexitatea situaţiilor de viaţă în care este permanent implicat subiectul uman, acesta se manifestă nu doar ca o simplă...

Sisteme Tehnici și Metode de Creștere și Educare a Copilului Abandonat

INTRODUCERE În România post-revoluţionară a început o democraţie atipică. Democraţie atipică deoarece nu a copiatdemocraţia cu tradiţie din alte...

Relația dintre Adolescenți și Părinți Privind Percepția și Dezvoltarea Personalității

ARGUMENT Adolescenţa este perioada unor spectaculoase evoluţii şi transformări psihosomatice şi psihosociale.Este vorba de acele transformări care...

Te-ar putea interesa și

Rolul Jocurilor liber-alese în Stimularea Creativității Copilului Preșcolar

MOTTO: „Legenda Meştereului Manole ne dezvăluie esenţa creaţiei. Creaţia este legea însăşi a vieţii spirituale a omului, atacul creaţiei este...

Dezvoltarea gândirii critice prin valorizarea strategiilor activ-participative în învățământul primar

INTRODUCERE Într-un interviu pentru Hotnews.ro din 2016, Alfie Kohn spunea: „Ceea ce ne dorim cu adevărat este să-i ajutăm pe copii să se...

Climatul educațional cultural-familial, factor esențial al reușitei școlare

INTRODUCERE Familia, nucleu de bază al societăţii noastre, are rolul de a asigura dezvoltarea fizică şi mora- lă a copilului. De familie depinde...

Psihopedagogia tinerilor și adolescenților

Metode de cercetare a adolescentilor,tinerilor si adultilor Caracteristici generale ale varstei adolescentei Psihologia adolescentului şi...

Particularitățile de dezvoltare bio-psiho-motrice ale elevilor de liceu

Domeniul încorporează studiul caracteristicilor evoluṭiei psihice, dimensiunea evoluṭṭiei temporale diferenṭiate cu schimbări ce survin în decursul...

Criza adolescenței în protecția familiei în context European

Argument „Adolescenţa este timpul în care luăm universul prea în serios.” Am ales ca subiect de studiu și cercetare această temă, deoarece este...

Etapa adolescenței și construirea identității - Teoria identității

I . Introducere: După pubertate tânărul trăiește mai intens ieșirile de tip tutelar , familiar și școlar și intrarea în viața cultural-socială sau...

Psihologia Vârstelor

Criza de originalitate la adolescent După perioada de pubertate unde predomină creşterea fizică vine rândul perioadei adolescenţei în care se va...

Ai nevoie de altceva?