Psihologia Devianței și Delincvenței

Tema 1: Introducere în psihologia şi sociologia devianţei şi delincvenţei

Subiectul 1. Obiectul, obiectivele şi sarcinile cursului “Psihologia comportamentului deviant şi delincvent”

Obiectul este determinat de importanţa cercetării fenomenelor negative comportamentale, cu care se confruntă societatea contemporană

Rezultă din necesitatea pregătirii specialiştilor-psihologi, care în condiţiile unei societăţi în criză, marcată de sporirea numărului de manifestări deviante, cu deosebire în comportamentele adolescenţilor şi tinerilor, dar şi la vîrsta adultă, au nevoie de cunoştinţe şi abilităţi pentru a se implica în activitatea de profilaxie şi corecţie. Are loc diversificarea devianţei: minciună, abandonarea şcolii, evadare de acasă şi vagabondaj, hoţie, vandalism, acte violente în raport cu proprietatea privată şi de stat, violenţă fizică şi sexuală, comportament suicidal etc.

Devianţa este o noţune larg utilizată în psihologia socială, în sociologie şi criminologie,aceasta noţiune desemnînd în sensul său cel mai general abaterea indivizilor de la normele şi valorile sociale. În orice societate comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri, mergînd de la comportamentul “excentric”, dezordine comportamentală, pîna la comportamente disfuncţionale,aberante şi delincvente, înscrise în aria patologică a tulburărilor psihice.

În funcţie de această varietate a comportamentelor J.Fichter face o distincţie între devianţa pozitivă, prin care individul se abate de la stereotipurile conformităţii şi adoptă creativ norme şi valori superioare, şi devianţa negativă, care se caracterizează prin încălcarea şi refuzarea indicaţiilor normelor medii.

O altă distincţie în cadrul devianţei şi delincvenţei este cea operată de Edwin Lambert (1951):

- devianţa primara în care autorul porneste de la faptul că aproape orice persoană

trece din cînd în cînd peste reguli, dar aceasta are un caracter temporar, astfel persoana ramînînd una acceptată din punct de vedere social;

- devianţa secundară care apare la persoanele ce acceptă devianţa ca rol, fapt ce comportă consecinţe asupra identităţii sale sociale şi asupra conceptului de sine.

Categorii de devianţă.

M.Cussen face o listă aproximativă în acest domeniu, împărţită în şapte categorii:

a. Infracţiunea şi delictele cuprinzînd: omorurile, furtul, violul, delincventa juvenilă

b. Sinuciderea

c. Consumul de droguri cu implicaţiile dezorganizate de factură psiho-socială

d. Conduitele sexuale deviate includ: prostituţia, homosexualitatea, lesbianismul, pornografia.

e. Devianţele religioase care prin atitudini fanatice antreneaza unele secte religioase, erezii, vrăjitorii.

f. Bolile mentale.

g. Extremismul politic.

h. Handicapurile fizice.

Relativitatea normelor, antrenează prin relativitatea criteriilor lor distincţia dintre drept şi nedrept; deci şi o relativitate a devianţelor în acest sens. Pentru a nu crea confuzie, trebuie făcute unele distincţii

- un act va fi condamnat dacă are loc într-o anumită situaţie şi nu va fi condamnat în alte împrejurări;

- un act va fi sau nu deviant în funcţie de statutul sau rolul social al autorului;

- devianţa va depinde de contexul normativ în care apare şi se manifestă;

- relativismul normelor şi valorilor depinde de fiecare societate.

Devianţa comportamentală este determinată de un şir de factori: culturali, sociali, medicali, psihosociali, pedagogici, materiali etc. Analiza teoretică demonstrează: comun pentru toate comportamentele deviante şi delincvente este în linii mari comportamentul agresiv şi negativismul, fundamentat pe factori psihologici (tulburări în sfera motivaţională, afectivă, volitivă şi morală a individului) şi psihosociali (determinaţi de socializarea inadecvată sau incompletă).

Subiectul 2. Problema comportamentului în psihologia socială

Comportamentul este determinat de trebuinţe – stare de insuficienţă a ceva, pe care persoana doreşte să o înlăture; tensiune internă ce motivează activitatea şi determină caracterul şi orientarea actelor şi acţiunilor.

Transformarea trebuinţelor în comportamente (К. Goldshtein)

- Etapa tensiunii psihice – senzaţia de lipsă obiectivă a ceva:

- Mecanismul fiziologic de activizare în memorie a amintirilor despre obiectele din ambianţă care pot satisface trebuinţa

- Sporirea energetică a trebuinţei – tensiune internă, excitare afectiv-nervoasă, lichidarea sau inhibarea altor surse de excitare;

- Etapa evaluării – manifestarea unei posibilităţi reale de posedare a obiectului care poate satisface trebuinţa:

- Examinarea posibilităţilor obiective şi subiective, pronosticarea actelor comportamentale;

- Manifestări afective caracterizate în funcţie de posibilitatea satisfacerii terbuinţei

- Etapa satisfacerii – diminuarea tensiunii şi a activismului psihic:

- Scăderea tensiunii nervoase, suportarea unui sentiment de satisfacţie şi plăcere

Motive care orientează comportamentul

Motive inconştiente:

- Instincte – totalitatea actelor înnăscute sub forma reflexelor complexe necondiţionate, manifestate în scopul adaptării şi menţinerii funcţiilor vitale

- Atracţie – orientare firească spre realizarea, menţinerea şi păstrarea unei anumite stări

Motive conştiente:

- Orientare – atenţie faţă de un anumit obiect, capabil să satisfacă trebuinţa

- Dorinţă – reprezentarea clară şi certă a scopului

- Realizare – reprezentarea mijloacelor potrivite atingerii scopului

Definiţii ale comportamentului

Totalitatea unor unităţi funcţionale (acte comportamentale), fiecare din care începe cu starea de dezechilibru organic şi se finalizează cu restabilirea echilibrului.

Un sistem de acte psihomotrice reale sau ideale în formă de acţiune, care se manifestă în interacţiunea omului cu ambianţa şi asigură satisfacerea directă sau indirectă a trebuinţelor.

Etape ale actului comportamental (J. Mead)

- Faza impulsivă – dezechilibru organic, senzaţie de incomoditate şi orientare a efortului psihic spre realizarea echilibrului

- Faza perceptivă – sporirea sensibilităţii faţă de elementele din ambianţă care se prezintă ca oportune în scopul înlăturării stării de disconfort

- Faza manipulării – contactarea acestor aspecte, obiecte din ambianţă

- Faza de consum – acord dintre organism şi ambianţă

Explicarea comportamentului în teoria cîmpului lui K. Levin

- Analiza comportamentului trebuie să se fundamenteze pe cunoaşterea situaţiei reale în care a decurs

- Situaţia trebuie să fie interpretată prin prisma capacităţii individului de a o conştientiza şi interpreta

- Trebuie să se ţină cont că fiecare comportament este determinat de anumite trebuinţe (Care trebuinţă a fost satisfăcută prin aceste acţiuni- De ce- Cum?)