Extras din curs
6.1. Argument
Fiinţa umană se transformă, de la naştere, pe tot parcursul vieţii, manifestând comportamente din ce în ce mai diversificate şi mai eficiente în raport cu nevoile sale adaptative. Transformări precum dezvoltarea fizică (la nivelul corpului), dezvoltarea personală (la nivelul personalităţii) şi dezvoltarea socială (la nivelul modalităţilor de interelaţionare cu altii) se produc sub influenţa a numeroşi factori şi prin variate mecanisme. Progresiv, apar noi forme de funcţionare, atât la nivel biofiziologic cât şi la nivel psihic, forme care se intercondiţionează, îşi potenţează sau limitează reciproc efectele specifice.
Creşterea şi maturizarea, exprimă transformări la nivel anatomic şi fiziologic şi sunt legate mai ales de dezvoltarea creierului şi a sistemului endocrin.
Dezvoltarea psihică exprimă transformări ale sistemului psihic uman, ale personalitătii, şi apare legată mai ales de cantitatea şi calitatea influenţelor formative ale solicitărilor mediului.
Creşterea ca transformare şi restructurare a consistenţei şi proporţiilor corpului iar maturizarea ca modificare a stării biofiziologice nu influenţează în aceeaşi măsură şi uniform toată seria de transformări implicate de dezvoltarea psihică. Perturbări ale creşterii ca nanismul (piticism) şi gigantismul (creştere exagerată) produse de anumite disfuncţii glandulare deşi afectează dezvoltarea psihică nu corelează în acelaşi sens cu aceasta. Cele două laturi ale maturizării (biochimică şi psihosocială) influenţează diferenţiat dezvoltarea anumitor procese, însuşiri şi dimensiuni psihice.
Tulburările maturizării cu cauze biochimice (produse de disfuncţionalităţi endocrine ca hipo sau hiperactivitatea hormonală) se manifestă în întârzierea sau precocitatea instalării unor comportamente condiţionate de acestea, de exemplu comportamentul sexual (infantilismul sau precocitatea sexuală).
Tulburările maturizării cu cauze psihosociale se exprimă în perturbări ale socializării individului (imaturitate sau precocitate în comportamentul interpersonal).
Se vorbeşte de o imaturitate biologică, nervoasă, de o imaturitate psihică şi de personalitate imature. Imaturitatea psihică este definită ca „imposibilitatea de a-şi asigura satisfacerea trebuinţelor vitale, de a-şi controla mişcările şi emoţiile" (J.Postel, 1998, p.276)
Transformările la nivel psihic şi psihosocial ale fiinţei umane se produc pe baza fondului biologic dar prin mecanisme specifice, mecanisme în rândul cărora învăţarea ocupă un loc de prim rang. Individul nu se lasă modelat de forţele exterioare, ambientale ceva nou adăugat repertoriului individual. Acest „nou" poate fi o combinaţie de mişcări sau imaginea şi semnificaţia unui nou obiect. La om, mai mult decât la orice altă fiinţă vie, învăţarea modelează seria de transformări implicate de dezvoltarea psihică, de la funcţiile psihice elementare, comune omului şi animalului (senzaţiile, trebuinţele) până la cele mai complexe structuri cum sunt aspiratiile, valorile, sentimentele.
Omul învaţă să meargă, să vorbească, să comunice, să iubească, să lupte pentru propria dezvoltare, conform standardelor colectivităţii umane în care trăieşte. Puii de om crescuţi de animale învaţă să meargă şi să mănânce, să îşi exprime temerile şi impulsurile ca animalele care i-au crescut.
Între învăţare şi dezvoltare există „o relaţie circulară, de dependenţă şi condiţionare reciprocă: învăţarea este principalul factor şi mecanism al dezvoltării, calitatea şi eficienţa ei determinând ritmul şi nivelul de elaborare al diferitelor componente psihice particulare. La rândul său, dezvoltarea se transformă în factor mediator intern al învăţării: cu cât ea se ridică pe trepte mai înalte, cu atât învăţarea devine mai rapidă şi mai eficientâ, şi invers. (M.Golu, 2000, p.518).
Influenţele educative reclamă drept condiţie, şi în acelaşi timp au ca obiectiv, un anumit nivel şi anumite dimensiuni ale dezvoltării umane, de aceea intervenţia educativă şi implicit ştiinţele care o abordează nu pot face abstracţie de dezvoltarea psihică.
Dezvoltarea psihică este o realitate ş Dezvoltarea psihică este un concept de maximă importanţă şi în psihologia educaţională, iar cunoaşterea aspectelor ei definitorii susţine perfecţionarea practicii educaţionale. Dezvoltarea înseamnă o „ Serie de etape prin care trece fiinţa vie spre a-şi atinge deplina realizare de sine progresiv, comportamentul se diferenţiază şi fiinţa umană devine tot mai independentă de contingenţele exterioare" (Sillamy, 2000, p.100)
Preview document
Conținut arhivă zip
- Psihologia Educatiei 2
- T 5 - PE.doc
- T 6 - PE -1.doc
- T 6 - PE.doc