Psihologia Judiciara

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Psihologia Judiciara.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 144 de pagini .

Profesor: Georghe Vasiliu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I. PSIHOLOGIA JURIDICĂ - ŞTIINŢĂ ŞI PRACTICĂ
1. La începuturi - cercetări ale raportului individ-drept în antichitate şi studiile psihologic-judiciare din secolele XVIII-XIX
2. Determinarea cadrului de cercetare şi constituirea psihologiei juridice ca disciplină autonomă. Psihologia juridică în secolul XX
3. Psihologia juridică la etapa contemporană
4. Obiectivele, componentele structurale şi definiţia psihologiei juridice
5. Raportul psihologiei juridice cu alte ştiinţe
6. Metodologie si metode ale psihologiei juridice
Probe pentru recapitulare.
CAPITOLUL II. RAPORTUL PSIHOLOGIC AL INDIVIDULUI ŞI AL SOCIETĂŢII CU CADRUL LEGISLATIV
1. Societatea şi cadrul valoric-normativ al ei: raportul dintre norma socială şi norma de drept
2. Socializarea juridică, conştiinţa de drept şi comportamentul
3. Dreptul ca institut al reglementării sociale
4. Psihologia raporturilor interumane, reglementate în dreptul civil
Probe pentru recapitulare.
CAPITOLUL III. PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII INFRACŢIONALE ŞI A DEVIERILOR NORMATIV-MORALE ŞI COMPORTAMENTALE
1. Conceptul de personalitate în psihologia juridică
2. Teorii psihologice ale comportamentului agresiv şi devianţei comportamentale - infracţiunii
3. Tipologii psihologice ale infractorilor
4. Patologii ale psihicului şi problema comportamentului infracţional
5. Modelul orientărilor şi al conduitelor personalităţii infractorului
Probe pentru recapitulare:
CAPITOLUL IV. PSIHOLOGIA ACTULUI INFRACŢIONAL COMIS ÎN GRUP ŞI A CRIMEI ORGANIZATE
1. Cercetări ale grupului în psihologia socială
2. Grupul criminal: definiţie, caracteristici şi structură
3. Tipuri de grupuri criminale şi psihologia activităţii criminale în grup
4. Cauzele criminalităţii în grup şi organizate
4. “Mulţimea criminala”: cercetări teoretice şi aspecte practice
Probe pentru recapitulare:
CAPITOLUL V. PSIHOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE
1. Cercetări teoretice şi practice ale particularităţilor de vîrstă ale minorilor şi ale delincvenţei juvenile
2. Rolul familiei în formarea identităţii în perioada adolescenţei: efectele carenţelor familiale
3. Factori, implicaţi în determinarea comportamentului delincvent al minorilor
4. Tipuri şi forme ale delincvenţei juvenile.
5.Particularităţile psihologice ale cercetării juridice a infracţiunii comise de minori
Probe pentru recapitulare:
CAPITOLUL VI. PSIHOLOGIA VICTIMEI ŞI A MARTORULUI
1. Particularitatile psihologice ale victimei
2. Cercetarea psihologică a victimelor şi tipologia lor
3. Problema violenţei în familie şi a victimelor abuzurilor familiale
4. Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului
5. Aspectul practic al psihologiei reactivării informaţiei
7. Aspecte psihologice privind protecţia socială şi autoprotecţia împotriva victimizării
Probe pentru recapitulare:
CAPITOLUL VII. PSIHOLOGIA URMĂRIRII PENALE
1. Conţinutul juridic şi psihologice al noţiunilor de urmărire penală
2. Planificarea activităţii de reconstituire a evenimentului infracţiunii
3. Psihologia interogării băpnuitului, învinuitului, victimei şi a martorului
4. Mijloace tehnico-ştiinţifice de constatare a sincerităţii sau nesincerităţii declaraţiilor persoanelor
5. Aspecte psihologice privind confruntarea, reconstituirea şi recunoaşterea persoanelor şi a obiectelor
6. Psihologia organizării cercetării la faţa locului, a examinării corporale şi a reconstituirii faptei
7. Utilizarea cunoştinţelor psihologice în timpul reproducerii informaţiei la faţa locului şi a experimentului judiciar
8. Dificultăţi psihologice ale efectuării percheziţiei
9. Cercetarea infracţiunii comise în grup şi a crimei organizate: utilizare a cunoştinţelor despre psihologia grupului
Probe pentru recapitulare:
CAPITOLUL VIII. EXPERTIZA PSIHOLOGIC-JUDICIARĂ (EPJ) ŞI UTILIZAREA SERVICIILOR PSIHOLOGICE ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR DE DREPT
1. Constituirea şi afirmarea expertizei psihologic-judiciare
2. Notiuni generale despre EPJ în procedura penală şi civilă: obiecte şi obiective, importanţă
3. Organizarea expertizei psihologic-judiciare în procesul penal
4. Expertiza starilor afective complexe în procesul penal
CAPITOLUL X. PSIHOLOGIA PRIVĂRII DE LIBERTATE ŞI A RESOCIALIZĂRII CONDAMNAŢILOR
1. Obiectul şi scopurile psihologiei penitenciare
2. Personalitatea infractorului privat de libertate: tipologie, condiţii psiho-morale, consecinţe psihologice
3. Aspecte psihosociale ale mediului penitenciar
4. Metode de resocializare a indivizilor şi de reintegrare socială
Probe pentru rrecapitulare
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Extras din document

Capitolul I. Psihologia juridică - ştiinţă şi practică

„Viitorul psihologiei este corelat cu viitorul lumii

şi cu posibilitatea de a obţine o pace internaţională durabilă

dincolo de barierele politicii sociale”.

R. Ardila, «Viitorul psihologiei şi viitorul omenirii», 1984.

1. La începuturi - cercetări ale raportului individ-drept în antichitate şi studiile psihologic-judiciare din secolele XVIII-XIX

La fel precum psihologia în general, care iniţial s-a manifestat ca parte componentă a filosofiei antice, devenind mai apoi ramura distinctă a ei, psihologia juridică timp de câteva milenii n-a posedat autonomie, cu toate că multitudinea de fenomene complicate şi enigmatice ce ţineau de manifestările psihice cu care se confrunta persoana în raport cu norma de drept, în totalmente sistemul de drept ca un institut psihosocial, încă la începutul existenţei sale trezeau interes şi necesitau o explicaţie ştiinţifică. Diversele tratări ale sufletului (în greaca veche «psyche», de unde ne vine şi termenul «psihic») duc la concepţia că anume organizare existenţei umane în conformitate cu reguli stricte (legi) conduce cu procesele conştiente, în special cu comportamentul individului uman (Aristotel) sau se manifestă în formă ideală - de emiţător de idei (Platon). Iată de ce consolidarea statalităţii şi a sistemului de drept, care a contribuit la formarea conştiinţei de drept, fără doar şi poate a pus semne de întrebare în cât priveşte raportul individ-stat, persoană şi lege. Astfel a apărut necesitatea tratării comportamentului individului uman în raport cu normativitatea socială şi juridică. Deşi de la aceste încercări şi până la instituirea statutului psihologiei juridice ca ştiinţă urmau să treacă milenii, totuşi unele surse, începând cu cele care ne elucidează concepţiile filosofilor antici, denotă încercări de a explica problemele complicate ale acceptării unui comportament pozitiv sau negativ în raport cu norma de drept.

Încă Socrate (469-399 a. Ch.) a expus un şir de idei despre natura raţionalistă a comportamentului uman şi conţinutul echitabil al legii, care au fost preluate mai apoi de către Platon şi Aristotel . Platon (427-347 a. Ch.) pentru prima dată a descris două categorii psihologice care determină caracterul conduitelor umane şi dezvoltarea socială – trebuinţele şi aptitudinile. Legea, în conformitate cu opinia lui Platon, urmează să corespundă trebuinţelor sociale, iar societatea – să fie organizată ţinându-se cont de aptitudinile membrilor ei. Perturbările în organizarea statului pot fi provocate atât de cauze economice, cât şi de spirituale, psihologice. Aristotel (384-322 a. Ch.) a emis ideea despre norma de drept ca formă de evaluare a adevărului. Au un conţinut psihologic şi ideile lui Democrite (460-370 a. Ch.), care considera legea un instrument de supunere a celor ce nu posedă capacitatea de ajustare a comportamentului la cerinţele normelor morale.

În Evul Mediu s-a instituit o tratare etatistă (din fr. "êtat" - stat) a dreptului, acesta fiind întruchipat de legile elaborate de către feudal, monarh. De aici şi modificările în conştiinţa de drept, care îngloba înţelegerea legilor doar în sensul lor de interdicţie, eliminând conţinutul deliberativ . Şi numai odată cu dezvoltarea ideologiei burgheze, iar în acest context şi a dreptului, au fost elaborate noi viziuni asupra normei de drept şi a importanţei acesteia în dezvoltarea socială. Filosofii iluminişti au demonstrat importanţa psihologică, pe care o exercită nu atât norma cu conţinut de interdicţie, cât cea de permisiune – dreptul . În Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789), adoptată după revoluţia burgheză franceză, şi în Bula despre Drepturi, adoptată de Congresul SUA în 1791, au fost formulate un şir de principii care au orientat dreptul pe calea umanizării. Acestea sunt: libertatea şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, protejarea intereselor private ale persoanei, motivarea deciziilor în justiţie etc. Noile principii pe care s-a fundamentat dreptul şi procedura penală franceză, formulate iniţial în ordonanţa lui Colber şi completate prin legile din 1791, au promovat egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa justiţiei, asigurarea exercitării drepturilor determinate prin lege, legalitatea în acţiunile de procedură, prezumţia nevinovăţiei, libertatea expunerii opiniei. În conformitate cu noua legislaţie învinuitul a căpătat dreptul la apărare, povara demonstrării învinuirii asumând-o acuzatorul public.

Umanizarea se răsfrânge şi asupra normelor care reglementează relaţiile civile, în prim plan afirmându-se ideea libertăţii raporturilor dintre indivizi, a contractelor reciproc avantajoase şi a egalităţii formelor de proprietate, a dirijării economice printr-un sistem eficient de impozitare.

Ca ştiinţă psihologia juridică apare relativ târziu, fundamentându-se pe noua ideologie a dreptului şi afirmându-se, pentru început, într-un domeniu îngust – al cercetării crimei şi infractorului. Primele atestări ale implicării psihologiei în activitatea judiciară ţin de sec. XVIII, de dezvoltarea unei ramuri specializate a domeniului psihologic-judiciar – psihologia criminală, care mai apoi se extinde înglobând problemele justiţiei, pentru ca să se contureze o ramură nouă, cu caracter interdisciplinar, psihologia juridică . Chiar conţinutul primelor cercetări psihologice în domeniul dreptului e legat direct de studiul infractorului şi al infracţiunii. Psihologia juridică în această primă perioadă de formare poate fi caracterizată în următorul mod:

- născută la intersecţia a mai multor domenii ştiinţifice ea funcţionează pentru început în cadrul lor, nu formează o ştiinţă aparte, deci nu dispune de cercetători care se preocupau doar de problemele ei specifice;

- apare sub imperativul necesităţii investigaţiei rolului fenomenelor psihice în drama judiciară, servind rezolvării unor probleme dificile cu care se confruntă activitatea juridică practică şi care nu pot fi explicate doar prin utilizarea metodelor judiciare tradiţionale. De aceea iniţial rezolvă un şir de aspecte în comun cu psihiatria.

Din aceste considerente pe drept cuvânt pot fi numite în calitate de prime încercări de examinare psihologică a fenomenelor infracţiunii, cercetării judiciare, sancţiunii şi rolului ei în combaterea criminalităţii lucrarea fondatorului şcolii clasice criminologice, Cesare Beccaria («Despre crimă şi pedepse» - 1764), care dă o explicaţie din perspectivă filosofică a importanţei sancţiunii în conştientizarea culpei, sau cercetările unui alt reprezentant al acestei şcoli - Jeremy Bentham, care se axează pe explicarea rolului pedepsei, tratatele medicului italian Cezare Lombroso («Omul criminal» şi «Crima: cauzele ei şi remedii»), ale juriştilor ruşi M. M. Şcerbatov, I. T. Posoşkov, în care sunt puse în discuţie diverse aspecte psihologice ale anchetei şi în general ale urmăririi penale, ale reorientării comportamentului indivizilor privaţi de libertate etc.

Caracterul interdisciplinar al psihologiei juridice în perioada dată se manifestă din plin. În Rusia apar un şir de monografii, autorii cărora – jurişti, psihiatri – recurg la tratarea fenomenelor din cadrul urmăririi penale prin prisma manifestărilor psihice: K. Ja. Janovici-Janevskij, «Reflecţii despre justiţia penală din perspectiva psihologiei şi fiziologiei», A. U. Freze, «Schiţă de psihologie judiciară», L. E. Vladimirov, «Particularităţile psihice ale criminalilor în conformitate cu cercetările actuale» şi altele .

Fisiere in arhiva (1):

  • Psihologia Judiciara.doc

Alte informatii

Cursul de psihologie judiciara