Psihologia Persoanelor cu Nevoi Speciale

1. Introducere; precizări terminologice; clarificări

1. maladia sau traumatismul iniţial, existente incă de la naştere sau dobandite;

2. deficienţa: pierderea sau alterarea unei structuri sau funcţii (leziune anatomica, tulburare psihologica rezultand in urma unei maladii, accident in evoluţia normala, dar şi a unor carenţe psihoafective (pierderea părinţilor sau neglijenţa pedagogica).

Deficienţe frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale,etc.

3. incapacitatea: reducerea parţiala sau totala a posibilităţii de arealiza o activitate (motrica sau cognitiva) sau un comportament.

Exemple: incapacitate de comunicare, de igiena personala, de

locomoţie, etc.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, şi nu de o maniera univoca, de deficienţa. Atat deficienţele, cat şi incapacităţile, pot fi

vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau

regresive;

4. handicap: dezavantaj social, rezultat in urma unei deficienţe sau incapacităţi care limitează sau impiedica indeplinirea de către individ a unui rol aşteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independenţa fizica, orientare, autonomie economica, integrarea

sociala, etc.

„Handicapul este o funcţie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceadă la diversele sisteme ale societăţii, disponibile pentru ceilalţi cetăţeni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilităţilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalţi indivizi, la viaţa comunităţii“(Ph. Wood, 1982).

Neputand fi determinate prin repere ferme şi rigide, stările de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situaţii sociale trăite de subiectul in cauza.

In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul apărut in viaţa unui individ in tentativa sa de a-şi asuma şi indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat.

Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanţa şi adapta experienţa altor ştiinţe (psihologie, pedagogie, medicină, sociologie, etc.) in vederea

explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor cu dizabilităţi) pentru a se realiza adaptarea şcolară, profesională şi socială avand ca reper permanent creşterea calităţii vieţii tuturor membrilor societăţii

Psihopedagogia specială devine o ştiinţă interdisciplinară, aflată la intersecţia mai multor ştiinţe.

“Psihopedagogia specială sau defectologia este o ştiinţă ce se ocupă de persoanele andicapate, de studiul particularităţilor psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv-recuperative, pentru valorificarea potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora, in vederea integrării socio-profesionale cat mai adecvată”.(E. Verza, 1995)

“Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie,ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, in studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare ”.

(C-tin Păunescu, I. Muşu, 1997)

Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.

Psihopedagogia specială este ştiinţa cunoaşterii dezvoltării psihice (psihologie specială) pentru a se realiza educaţia terapeutică (pedagogie specială) adaptată prezenţei şi manifestării unei forme de dizabilitate.

Domeniul (ramurile) Psihopedagogiei speciale:

- psihopedagogia deficienţilor de intelect

- psihopedagogia deficienţilor de auz

- psihopedagogia deficienţilor de văz

- psihopedagogia deficienţilor fizic şi psihoneuromotori

- logopedia

- psihopedagogia persoanelor cu tulburări psihice

- psihopedagogia persoanelor cu tulburări socio-afective şi de

comportament

- psihopedagogia elevilor cu tulburări de invăţare (datorate sau nu

deficienţelor)

- psihopedagogia diversităţilor etnice, culturale şi lingvistice

- psihopedagogia celor cu abilităţi, talente şi a creativilor

(supradotaţi)

Terminologia in domeniul studiat de noi a suferit schimbări

datorită transformărilor multiple de la nivelul intregii societăţi (mai

ales după 1990) şi mai ales a serviciilor de educaţie,terapie şi

asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi.

In literatura de specialitate există termeni specifici pentru

persoanele care se abat de la normalitate, (ca semnificaţie generală)

privind intreaga dezvoltarea psihofizică a persoanei, unele aspecte

rămanand in urmă (fizic, senzorial, mintal);