Psihologia Personalității

1. Definirea conceptului de personalitate

În viata de fiecare zi utilizam frecvent termenul de personalitate. Este un termen care,

de obicei, apare în relatie cu procesele de dezvoltare psihica care se desfasoara pe tot

parcursul vietii si al caror rezultat este aparitia si manifestarea diferentiata a personalitatii.

Chiar daca diferentele dintre oameni au fost identificate înca din antichitate, de multe

ori ele au fost considerate a fi în firea lucrurilor si nu s-a încercat explicarea lor. ,,Conceptul

modern de personalitate si studierea procesului de formare a personalitatii sunt fenomene

foarte recente, mai noi chiar decât studiile despre cultura si societate” (Zlate, 2004, p.230).

Prin urmare, este necesar sa delimitam personalitatea ca realitate psihologica de personalitate

în calitate de concept, care devine un punct de reper în abordarea teoretica a personalitatii:

- Ca realitate psihologica, personalitatea desemneaza omul viu, concret empiric, cu

vise si deziluzii, cu realizari si esecuri, omul real; totalitatea psihologica ce

caracterizeaza si individualizeaza un om în particular.

- Abordata ca si concept, personalitatea este cel mai complex obiect de studiu al

psihologiei. Acest concept înglobeaza aproape toata psihologia deoarece nu exista

teorie sau conceptie care sa nu se raporteze, într-o masura mai mare sau mai mica la

conceptul de personalitate si teoriile care abordeaza acest concept.

Cu alte cuvinte, se poate spune ca, din punct de vedere teoretic, personalitatea este cadrul de

referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative ale celorlalte notiuni

psihologice.

Din punct de vedere practic, personalitatea este cea mai complexa realitate umana cu

care intram în contact, o influentam, o directionam, o amelioram, fiind un important ghid în

modelarea concreta a omului. Numai prin referire la personalitate putem întelege si ajuta omul

în constructia sa.

Personalitatea este cea care mediaza receptarea si acceptarea influentelor externe, le

integreaza în structurile sale si le transforma în pârghii orientative si reglatorii pentru toate

manifestarile sale. Tot ea este cea care diferentiaza pe cineva de altcineva si da fiecaruia o

anumita valoare. Numai omul are personalitate si pe masura ce ea apare produce o serie de

efecte asupra manifestarilor sale: stabilizeaza conduitele, le directioneaza unitar, asigura

consensul gândului cu fapta, le face sa fie adaptate la conditiile prezente dar si viitoare,

valorifica toate capacitatile si posibilitatile omului.

1.1 Concepte apropiate

Utilizam zilnic termeni precum: individ, persoana, personalitate. La o analiza mai

atenta, desi de cele mai multe ori ca sinonime, cei trei termeni exprima continuturi diferite:

Termenul de individ1 desemneaza orice entitate indivizibila nedezmembrabila) care

este determinata biologic. În aceasta acceptiune, el este aplicabil în descrierea si analiza nu

numai a omului, ci a oricarui organism viu – planta sau animal.

Termenul de persoana este corespondentul, în plan social, al individului în plan

biologic. El desemneaza individul uman concret, într-un cadru relational dat, asa cum este

perceput de cei din jur. Prin continut, termenul de persoana include ansamblul însusirilor

psihice, care asigura adaptarea la mediul social istoric si în cadrul acestor însusiri se

subliniaza necesitatea prezentei componentelor de ordin superior constient. Se afirma astfel ca

omul este persoana în virtutea faptului ca îsi defineste constient atitudinile fata de realitate.

Spre deosebire de individ, care este rodul evolutiei biologice, persoana este considerata

produs al dezvoltarii social istorice. Atributul de persoana nu este dat prin nastere; el se

dobândeste treptat în ontogeneza, gratie procesului de socializare. Exista situatii în care acest

atribut se poate pierde: de exemplu, în anumite boli psihice care se caracterizeaza prin

alterarea eului, a imaginii de sine, a autoperceptiei si a perceptiei realitatii înconjuratoare.

Termenul de personalitate desemneaza sistemul atributelor, structurilor de valori

precum si functiile social-istorice ale persoanei. Personalitatea este „persoana” plus o nota de

valoare care se adauga datorita organizarii superioare a persoanei. Personalitatea se refera la

particularitatile psihice individuale, la ceea ce îl diferentiaza sau detaseaza un om de un altul.

Asadar, personalitatea are rolul de a raporta un individ la altul caci o persoana are

personalitate numai în relatie (comparativ) cu altii. Esential în acest context este faptul ca,

spre deosebire de persoana,