Psihologia Socială

Obiectul psihologie sociale

I.1.Ce este psihologia socială ?

Ca şi psihologia în genere, psihologia socială are un lung trecut sub aspectul problematicii, dar de abea un secol de afirmare ca disciplină ştiinţifică. Aşa cum arată S.Chelcea(2006), în tradiţia americană, experimentul desparte ştiinţa de eseistică, de simplele speculaţii pe marginea faptelor supuse observaţiei. Cu experimentul începe istoria ştiinţei despre interacţiunea comportamentală, debutul fiind marcat de anul 1897, an în care psihologul american Norman Triplett pune în evidenţă, pe calea experimentului, fenomenul opus frânării sociale – facilitarea socială.

Foarte mulţi autori, definind-o, au considerat-o disciplină de graniţă între sociologie şi psihologie, dar această viziune o sărăceşte foarte mult. Psihologia socială constituie un domeniu interdisciplinar de studiu aflat nu numai la confluenţa psihologiei cu sociologia, ci şi cu ştiinţele politice şi dreptul, ştiinţele economice şi tehnice, biologice şi umane. Pentru a explicita această idee să ne gândim că ne naştem într-o familie aparţinând unei anumite colectivităţi organizată social, guvernată de regulile acestei comunităţi, aflată pe o anumită poziţie într-o ierarhie; această colectivitate, se află la rându-i pe o anumită treaptă de dezvoltare, aparţine unui anumit timp istoric şi unui anume spaţiu geografic şi cultural. Imediat după naştere, potenţialităţile psihologice ale individului se dezvoltă şi şlefuiesc într-un anume fel sub influenţa socialului care oferă norme şi modele de comportament, modalităţi de acţiune şi moduri de gândire. Putem afirma deci, că nu există nimic în psihic care să nu fie conditionat ori determinat social. Aceasta este însă doar o parte a explicaţiei, centrată asupra statutului interdisciplinar al psihologiei sociale şi vizând înlăturarea ca inadecvată a sintagmei “disciplină de graniţă”.

Nu am răspuns încă întrebării privind obiectul specific al psihologiei sociale, a acelui ceva care o distinge de alte discipline socioumane.

Să analizăm puţin situaţia : sociologia studiază societatea sub aspectul structurii şi funcţionării sale. Psihologia studiază individul. Domeniul nostru nu este nici individul, ca entitate separată, dar nici grupurile sau organizaţiile, ca structuri sociale autonome. Ce anume studiază psihologia socială? INTERACŢIUNEA umană, fie că urmărim elementele de stabilitate şi schimbare ale acestui proces, fie că suntem preocupaţi de apariţia unor noi forme şi modele ale interacţiunii. Când spunem interacţiune, nu spunem adiţie. Rezultatele sau efectele despre care discutam anterior depăşesc ceea ce a fost în premise. Aceste efecte se numesc procese sau fenomene psihosociale.

Iată, conform lui Adrian Neculau (2004), câteva dintre întrebările pe care ar trebui să ni le punem: cum influenţează comportamentul meu acţiunea celorlalţi? cum modifică activitatea mea prezenţa altuia? ce rezultă din prezenţa laolaltă a oamenilor? ce efecte au asupra unui individ comportamentele trecute ale altora?. Cu alte cuvinte, psihologia socială tratează dependenţa şi interedependenţa conduitelor umane.

Definiţia dată de Floyd H. Allport (1924) rămâne de referinţă:

“Psihologia socială are ca obiect de studiu relaţiile reale sau imaginare între persoane, într-un context social dat, de natură să afecteze persoana implicată în această situaţie dată.” Mai târziu (1954), fratele său, Gordon Allport, va considera că “psihologia socială examinează şi explică modul cum gândirea, sentimentele şi conduitele indivizilor sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginată sau implicită a altora.”

Dar psihologia socială poate fi definită nu numai după obiectul ei de studiu, ci şi în funcţie de modul de abordare a fenomenelor.

Astfel, după cum arată Serge Moscovici în “Psihologia socială sau maşina de fabricat zei”, psihologia socială se distinge mai puţin prin teritoriu, cât printr-un punct de vedere specific. Spre deosebire de psihologi sau sociologi care folosesc o grilă de lectură binară ( pe de o parte individul, organismul, pe de altă parte “obiectul”), psihologia socială propune o grilă de lectură ternară a faptelor şi relaţiilor: un subiect, un alter, un obiect. Modificările intervenite în comportamentul lui A doar pentru că B este în preajmă (co –prezenţă) sau pentru că A interacţionează cu B (interacţiune), comparativ cu situaţia de solitudine, ne arată ce impact are asupra noastră “întâlnirea” cu celălalt. Simpla co-prezenţă ne face să fim conformişti; când este vorba despre influenţă, efectul este şi mai pregnant, mergând până la obedienţă.

Nu putem trece în acest context peste spusele lui S. Freud: „ opoziţia dintre psihologia individuală şi psihologia socială ...îşi pierde mult din acuitate dacă este examinată în profunzime...Celălalt intervine cu regularitate în calitate de model, sprijin şi adversar, iar prin acest fapt, psihologia individuală este de asemenea...o psihologie socială”.(Golu,P.,note de curs,1992)