Psihologia Umanistă

1. Curentul umanist: condiţii de apariţie, reprezentanţi, caracterizare

2.Contribuţia lui C.R. Rogers la afirmarea psihologiei umaniste – concepte fundamentale, viziunea asupra persoanei

3.Contribuţii ale psihologiei umaniste la afirmarea psihologiei ştiinţifice

Condiţii de apariţie:

1. Psihologii care se înscriu in curentul umanist s-au ridicat prin scrierile lor împotriva celor două curente deja existente: psihanaliza şi behaviorismul, ale căror limite le-am discutat deja.

a) Psihanaliştii îşi focalizează atenţia şi cercetările pe inconştient

b) Behavioriştii reduc totul la comportament şi reacţii eludând (neluând în considerare) conştiinţa.

2. Psihologii umanişti , susţinuţi şi de datele psihologice acumulate până la ei de ştiinţa psihologiei dar şi de filosofie şi ştiinţele biologice şi fizice au plasat în prim plan omul, faptele sale, experienţa sa, cultivând încrederea în om şi posibilitatea devenirii sale.

3. Reprezentanţi: Abraham Maslow (1908 - 1970), Carl Ransom Rogers (1902 - 1980), Eric Froom (1900 - 1980), Vasile Pavelcu (1900 - 1983).

Curentul umanist

Accentul principal în orice teorie a personalităţii este conceptul „Eului” – Eul (Self) se referă la experienţa internă individuală proprie şi evaluările subiective.

Teoriile umaniste sunt destul de variate, dar utilizează un număr de teme de bază.

1). Ei înlătură (resping) teoria care susţine că trăsăturile sau motivaţiile

inconştiente şi conflictele sunt foarte importante în dezvoltarea personalităţii argumentând că fiinţele umane sunt înzestrate cu liberă voinţă şi liberă alegere, cu capacitatea de a decide şi alege liber.

2). Similar ei resping ideea că forţele mediului sunt determinanţi majori ai personalităţii. Mai mult indivizii sunt văzuţi ca fiinţe umane capabile de experienţă unică bazate pe propriul punct de vedere asupra lumii şi eului.

3). Multe teorii umaniste reliefează că oamenii au impulsuri pozitive de a creşte şi a-şi realiza potenţialul lor propriu până la împlinire deplină. Cercetările umaniste sunt fenomenologice. Aceasta înseamnă că pentru fiecare din noi nu există o lume obiectivă ci există numai experienţa noastră subiectivă cu privire la lume sau numai lumea noastră subiectivă care depinde de conceptul nostru de eu, atitudinile şi valorile proprii.

4). Umaniştii argumentează că pentru a înţelege personalitatea cuiva trebuie să ştim cum percepe el lumea. Trebuie găsită o cale de a "te aşeza în pantofii altei persoane chiar şi numai pentru un moment" (după Dworetzky I. P., 1988).

5). Conceptul de autoactualizare este de bază în înţelegerea umanistă a personalităţii. Autoactualizarea (actualizarea sinelui) este percepţia umanistă că oamenii se îndreaptă în direcţia dezvoltării depline a potenţialului lor, în special a potenţialului lor emoţional (Maslow, 1954). Acest concept cu privire la fiinţa umană derivă în parte din lucrările lui Alfred Adler.

Concepţia lui Adler este considerată ca o tranziţie de la teoriile psihanalitice predominante în timpul activităţii lui Freud la punctul de vedere umanist modern.

În acord cu punctul de vedere umanist cu privire la dezvoltarea personalităţii nu există o cale simplă de a atinge o viaţă mai creativă şi împlinită.

Cunoscând calităţile oamenilor care şi-au împlinit potenţialul lor sau imitându-i nu înseamnă că îţi actualizezi şi împlineşti propriul potenţial. Autoactualizarea este mai mult o explorare zilnică, un drum, cale de viaţă decât un scop final (drumul contează, ţelul e cuprins în drum).

Prin observare şi intervievarea multor oameni, umaniştii au descoperit anumite intuiţii în calea lor pentru a-i ajuta să-şi stimuleze autoactualizarea (Maslow, 1968).

Psihologii umanişti se întreabă cum putem noi cunoaşte calităţile şi caracteristicile pozitive ale oamenilor concentrându-ne atenţia asupra bolilor mentale.