Psihologia Vârstelor

I. Cu ce se ocupă Psihologia vârstelor?

Se ocupă cu studiul comportamentului uman pe etape de vârstă, de la naştere pînă la moarte (studiul copilului, adultului şi al intervalelor de viaţă). Explicarea comportamentului implică investigarea dezvoltării fiinţei umane, adică a factorilor care determină, influenţează comportamentul precum şi a parametrilor prin care poate fi evaluat, măsurat. Există implicaţii interdisciplinare cu sociologia, antropologia, biologia, medicina şi mai ales cu pedagogia, conceptul de dezvoltare fiind cuprins în sensul filosofic existenţial al fiinţei umane.

Obiectivele studierii dezvoltării sunt descrierea, explicarea, predicţia, respectiv intervenţia în cursul dezvoltării. Astfel recunoaştem practic că omul îşi poate influenţa propria dezvoltare.

Metodele psihologiei dezvoltării sunt studiul natural, studiul clinic, experimentul, metoda colectării datelor.

Cum înţelegem noţiunea de dezvoltare?

În ultimii 25 de ani ai secolului XIX psihologia a trecut de la o perspectivă filosofică la una care se baza mai ales pe observaţie directă şi experimentare. În ultimii 10 ani ai secolului XX, psihologia s-a apropiat foarte mult de cercetările genetice, paralel cu tendinţa de a urmări prin cercetarea devoltării umane cîştigarea unor Informaţii care să amelioreze politica socială (ocrotirea minorilor, a persoanelor cu handicap şi a categoriilor de vărstă defavorizate).

Dezvoltarea reprezintă un patern de schimbare care începe din momentul conceperii şi continuă de-a lungul întregii vieţi. Caracteristicile psihologice ale fiecărei vârste au o origine, o sursă de dezvoltare şi trebuie înţelese în funcţie de mediul în care se manifestă. Dezvoltarea este evidentă mai ales la vârsta copilăriei. A privi comportamentul din perspectiva dezvoltării înseamnă a accepta ideea de schimbare şi de unitate, de coerenţă în ciuda schimbării. Asfel, deşi de exemplu copilul de 6 ani este total diferit faţă de omul care va fi el la 60 de ani , multe trăsături comportamentale se dezvoltă şi continuă să se manifeste sub diverse forme de-a lungul celor 6 decenii. Practic nimeni nu-şi dă seama că este o persoană diferită de la o vârstă la alta, cu toate că este conştient cît şi cum s-a schimbat. Rata dezvoltării diferă de la individ la individ.

Acest fapt presupune şi ideea că la fiecare vârstă, dar mai ales în copilărie, o anumită trăsătură îşi are originea într-o capacitate manifestată la o vârstă anterioară. Nimic nu apare din nimic. De exemplu capacitatea de a scrie şi a citi a unui copil de 6 ani este prefigurată încă la 2 ani prin capacitatea de a ţine creionul şi de a mîzgăli, la 4 ani de capacitatea sa de a recunoaşte şi diferenţia forme , mărimi, distanţe, iar la 5 ani de capacitatea de a observa relaţii de succesiune în timp şi spaţiu. Vorbirea, atenţia, stabilitatea motorie sau emoţională, jocul, abilitatea în relaţiile interpersonale, aproape toate capacităţile unei persoane, sunt precedate de manifestări premergătoare mai simple, care apoi sunt repetate, îmbogăţite şi exersate pînă la perfecţionare. Dezvoltarea este implicată în toate procesele psihice ( de cunoaştere, emoţionale, motivaţionale, volitive, relaţionale etc.). Istoria dezvoltării unui individ oferă perspectiva a ceea ce el a devenit sau poate deveni. Adultul de azi este explicat de copilul de ieri, deşi copilul nu este un adult în miniatură.

Schimbările sunt cantitative şi calitative. În copilărie de exemplu, îmbogăţirea cantitativă a capacităţilor este mai evidentă. Vocabularul creşte vertiginos, la fel abilităţile perceptive şi cele motorii. Acumulările conduc la modalităţi mai complexe de procesare a informaţiei, deci la o mai bună capacitate de înţelegere. Cînd înţelegerea este mai bună, se ameliorează şi capacitatea de relaţionare, sau de acţiune. Pe de altă parte, condiţiile confortului emoţional devin mai complexe şi ele, depinzînd tot mai mult de condiţii exterioare decît de cele interioare.

Ipoteza de start a copilului este :"Totul este posibil, totul este îngăduit". Spre deosebire, adultul gîndeşte: "totul este imposibil, cu mici excepţii ". Adultul rămîne puţin copil, dar experienţa de viaţă îl face să dobîndească necesităţi calitativ diferite şi astfel vede " cu alţi ochi" ceea ce-l înconjoară.

Comportamentul specific fiecărei vârste reprezintă o reorganizare faţă de vârsta anterioară şi o schimbare calitativă. La vârstnici schimbările calitatative încetează de obicei să aibă un sens pozitiv, pentru că odată cu bătrîneţea intervine degradarea proceselor psihice. Reorganizarea comportamentului poate fi profund marcată de aceste pierderi. La fel trăirile subiective. În acelaşi timp însă, experienţa vieţii se transformă în înţelepciune.

Ca proces dezvoltarea nu este omogenă. Are aspecte multidirecţionale. De exemplu capacitatea de exprimare verbală prin vocabular va tinde să crească cu vârsta, dar timpul de reacţie tinde să scadă (la vârsta bătrîneţii timpul de reacţie creşte din nou); cu vârsta se îmbunătăţeşte capacitatea de asociaţie de idei, dar poate scădea inteligenţa concretă. La adult unele abilităţi au forme de manifestare inexistente în copilărie De exemplu pe plan fizic forţa musculară sau pe plan social capacitatea de interrelaţionare socială.

La diferite vârste, diferite funcţii au ponderi diferite în dezvoltare. La fel, influenţele cu rol formativ care vin din mediu, variază de la o vârstă la alta. Datorită schimbărilor multe şi rapide, se produc dezechilibrări urmate de reechilibrări, care fac ca anumite vârste să fie perioade mai vulnerabile decît altele ( de exemplu copilăria medie, adică pubertatea sau adolescenţa sunt perioade mai vulnerabile decît perioada adultului tînăr, sau mediu).

Scările de dezvoltare abordează punctul de vedere cantitativ. Ele se referă la performanţele motorii, perceptive, de cunoaştere, sociale, de autoservire, de comunicare prin limbaj la copilul pînă la 6 ani. Pentru aceeaşi perioadă de timp teoriile stadiale încearcă să explice dezvoltarea din punct de vedere calitativ. (v. anexele ).Abea după vârsta de 3 ani pot fi aplicate şi anumite teste de Inteligenţă cu scopul de a evalua gradul dezvoltării sau deteriorării cognitive, sau alte probe psihologice, cum ar fi testele de atenţie, de memorie, percepţie, de personalitate, etc.

Care sunt factorii dezvoltării?

Dezvoltarea este predictibilă în mare măsură datorită cadrului genetic care prescrie etapele de dezvoltare şi manifestare pentru toate comportamentele specific umane (mers, vorbit, conştiinţă de sine) ca şi pentru comportamentele instinctive (de supravieţuire, de reproducere). Planul genetic conţine instrucţiunile de bază prin care fiecare individ se aseamănă cu toate fiinţele umane. Zestrea ereditară este stocată în cromozomi, compuşi din molecule de ADN. Fiecare caracteristică umană (ţinînd de înfăţişare sau de comportament) este controlată de o genă. Un singur cromozom conţine pînă la 20000 de gene. La om există 23 perechi de cromozomi, reprezentînd informaţia ereditară de la mamă şi respectiv de la tată Cromozomii sunt capabili să se copieze pe ei înşişi în duplicate, pentru a se transmite informaţia lor generaţiei următoare.